Toată stima!

 

Posted: 25/04/2012 in Întâmplări adevărate

http://mariusbota.wordpress.com/2012/04/25/toata-stima/

 

Deşi sunt un sportiv amator şi îmi place sportul, nu m-am apropiat de subiecte sportive pe aici, prin virtual. Totuşi, în ideea unei conexiuni cu viaţa cotidiană, vă invit la o reflecţie sinceră pe tema respectului pentru adversari, pentru cei care lupta împotriva noastră sau care au păreri diferite de ale noastre, dar care se dovedesc a fi mai bune.

Este cunoscută rivalitatea dintre Real Madrid şi FC Barcelona, dar şi pasiunile care se nasc , nu doar între fanii celor două echipe, ci în întreaga lume, atunci când se dispută vreun meci între cele două combatante. Nu contează locul în clasament, nu contează cine e antrenor sau cine sunt jucătorii, tot ce contează e meciul, ambiţiile care sunt puse în joc. Şi cu toate astea, într-un meci cu o asemenea încărcătură, a fost un moment în derularea istoriei, în care parcă timpul s-a oprit în loc, parcă toţi spectatorii au rămas înmărmuriţi, dar aplaudând. În sezonul 2005-2006, la meciul disputat pe Santiago Bernabeu, stadionul celor din Madrid, toţi spectatorii madrileni au aplaudat, în picioare, golul marcat de Ronaldinho, jucător al echipei adverse. A fost ceva de vis, ca un jucător al echipei adverse, rivala “de moarte” să fie aplaudat de fanii lui Real Madrid; şi asta nu la scorul de 8-0 sau 7-1 pentru Real, ci la 2-0 pentru Barcelona.

Destul cu sportul, trecem la viaţă, la noi, la aplauze, la respect, la stimă, pentru… adversari. Mai se găseşte aşa ceva în atitudinile noastre, în mintea şi în inima noastră? Mai pot respecta “adversarul” care are opinii mai bune  ca ale mele, care are succes, care e apreciat de alţii, mai mult decăt sunt eu? Când o fi fost ultima dată, când am putut felicita pe cel care a fost mai bun decăt mine, pe cel care a reuşit să meargă mai repede decât am mers eu? Şi aici mă refer strict la cel care se dovedeşte a fi mai bun ca mine, prin căi legale, corecte!

Nu ştiu dacă cumva acesta e motivul  principal pentru care suntem aşa dezbinaţi, dar unul dintre motivele majore sigur e! Ne privim încrâncenaţi unul pe celălalt, tot timpul în competiţie cu cel de lângă noi, nu acceptăm că altul poate fi mai bun decât noi şi să îi apreciem meritele. Singurul nostru adversar , ar trebui să ne fim noi înşine, pe acela să vrem a-l depăşi în fiecare zi, tot mai departe şi mai sus să păşim de la zi la zi. Şi atunci poate, în loc de întrecere va fi susţinere, în loc de adversar va deveni coechipier!

By cornelilioi Posted in Diverse

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s