Posted on 3 mai 2012 by Petrica Moisuc

Un crestin avea impresia că este smerit şi se simţea bine în această stare.

De câte ori mergea la spovedit spunea că este cu păcate, că este slab, că nu-şi împlineşte datoriile sale aşa cum ar trebui…Şi se îndulcea din aceaste gânduri şi vorbe crezând că are harul smereniei.

Preotul a observat mândria ascunsă a crediciosului şi l-a pus la încercare zicându-i:

– M-am întâlnit cu nişte cunoscuţi de-ai tăi şi mi-au vorbit rău despre tine, mi-au spus că eşti cam nepăsător, cam leneş, mi-au spus că dai impresia că eşti credincios, dar eşti un om ca toţi oamenii.

Atunci credinciosul s-a umplut de mânie şi foarte supărat şi-a categorisit “pârâşii” printre cei mai mari duşmani ai săi care nu merită să fie luaţi în seamă.

Atunci preotul i-a zis întristat:

– Frate, ai crezut că eşti smerit, dar ai trăit în înşelare. Smerenia ta a fost mândrie poleită cu smerenie.

Morala:

EU….

TU….?

http://petricamoisuc.wordpress.com/2012/05/03/mandrie-poleita-cu-smerenie/