Pastorii trebuie să spună mai des “Îmi pare rău”

Mulţi pastori şi lucrători din cadrul bisericilor de astăzi uită că ei sunt oameni, mai presus de funcţia sau slujba pe care o au, au primit-o, sau le-a fost încredinţată. 

Pe lângă acest simplu aspect, ei se consideră a fi singurii în măsură să dea la alţii “sfaturi sfinte“, fără să ştie nimeni de fapt care este viaţa lor particulară, luxul în care trăiesc, sau că în afara bisericii ei nu sunt mai mult decât nişte… oameni ca toţi ceilalţi. Dar asta am mai spus o dată, deci devin repetativ….

Mulţi pastori trebuie să înveţe în zilele de acum să fie ceea ce cred că sunt, şi să vadă ceea ce sunt şi, călcând peste orgoliul lor personal, trebuie să spună – cel puţin mai des faţă de cât o fac acum – “îmi pare rău”. 

Trăim printre oameni care au mentalităţi şi caractere diferite; care dintre noi nu a trebuit să spună vreodată cuiva “iartă-mă, te rog“, pentru un motiv sau altul? Uneori ne este greu să facem acest pas, dar acest lucru clădeşte de fapt respectul. Cei care cred că poziţia de pastor le dă şi autoritate nu fac altceva decât să preia o atitudine nebiblică; atunci când nu admitem că am greşit ne poziţionăm mai sus decât ceilalţi din jurul nostru – aceasta înseamnă lipsa de respect.

Iată mai jos câteva caracteristici de bază ale unui pastor, conducător care dovedeşte respect faţă de semenii lui:

Matei 20:25-26 – are atitudine de servitor


Tit 3:2 – nu insultă pe oameni, nu produce certuri, este prietenos, arată blândeţe faţă de toţi oamenii


1 Timotei 3:3 – să nu fie iubitor de bani, să nu bea, să nu fie violent, să fie blând şi paşnic

Probabil că ar fi şi alte pasaje din Biblie care le-am putea menţina aici. Nu există un semn mai mare de conducere imatură în viaţa unui pastor decât atunci când insistă că doar el are dreptate tot timpul. Aţi întâlnit astfel de pastori?

Pastorii sunt puşi la un amvon, pe un pedestal; ei au sarcina să aducă Cuvântul lui Dumnezeu, fie că vrem sau nu acest lucru; unii sunt chiar intimidaţi de acest aspect. Când un pastor recunoaşte că trebuia să facă lucrurile altfel, să asculte la preocupările altora din jur, atunci el îi invită pe cei din biserică într-un proces de creştere şi luptă spirituală. Da, ei sunt pastori, dar în acelaşi timp ei sunt şi umani. Ei sunt într-un proces continuu de învăţare şi creştere. Pot să facă acest pas. 

Nici o relaţie nu poate fi clădită fără să treacă prin ciclul pocăinţei şi al iertării. Este esenţial pentru noi – în calitate de păcătoşi, fie că suntem pastori sau nu – să iertăm şi să cerem iertare. Prin a cere iertare acelora faţă de care am greşit nu facem altceva decât să modelăm comunitatea autentică, biblică –producem relaţii biblice. Arătăm soţiei cum să ceară scuze soţului ei; arătăm taţilor cum să ceară iertare fiicelor lor; arătăm şefilor cum să ceară iertare angajaţilor lor. Dacă pastorii sunt destul de maturi încât să admită că au greşit, atunci aceasta îi va autoriza pe alţii să trăiască cu o autenticitate similară. 

Este adevărat că uneori un pastor trebuie să stea ferm împotriva cuiva din biserica sa. Da, sunt şi oameni care fac numai tulburare şi necaz în biserică (mă refer în general, nu doar la o anumită denominaţie aici). Mă întreb câte conflicte şi dezbinări bisericeşti ar putea fi evitate dacă cineva din conducere ar fi demonstrat, pur şi simplu, maturitatea biblică, şi ar fi admis greşeala proprie. Atunci când un pastor îşi cere iertare şi vede ceea ce trebuia să fi făcut, el nu face altceva decât să difuze un conflict, şi să paveze calea pentru împăcare. Uneori există lucruri ce nu pot fi rezolvate; am avut cu toţi ocazia să fim pe lângă oameni obraznici care nu pot fi domoliţi şi a căror prezenţă produce răni bisericii. Cu toate acestea, de cele mai multe ori există o problemă cu privire la maturitatea spirituală. Pastorii care duc la o astfel de maturitate nu fac altceva decât să dezarmeze potenţialii adversari

Unii pastori cred că dacă deţin funcţia de pastor ei au tot timpul dreptate; sau că ar fi fost aleşi în acea postură până la RăpireUneori ei sunt chiar eronaţi! Un pastor nesigur pe sine se ascunde de fapt în spatele autorităţii sale spirituale cu tot felul de devensive. Un pastor adevărat este cel care are umilinţa să admită atunci când a greşit. Pastorii nu trebuie să fie scandalagii – aceasta duce la divizarea trupului lui Hristos, la modelarea unui tip de conducere lumesc şi, nu în ultimul rând, la rănirea turmei la care ei sunt chemaţi să slujească.

În concluzie, nu putem spune că cele de mai sus ar fi un “preş magic” către conducerea perfectă. Uneori pastorii trebuie să fie duri şi cu obrazul gros ca să poată face alegerile dificile. Există însă o “a treia cale” din a fi un pastor scandalagiu, tiran neapologetic şi un incapabil din “al şaptelea cer”. Aceasta este conducerea slujitoare şi deţine curajul să spună “Îmi pare rău“.

Îi poţi da pastorului tău acest articol să-l citească? Sper să nu te pună să-ţi cer tu iertare lui ulterior… 🙂 

(Foloseşte uneltele de “share” de mai jos pentru a da la alţii acest articol, dacă ţi-a plăcut; aştept opiniile şi părerile tale mai jos) 

Notă: Acest articol este o adaptare după un material scris de Daniel Darling, un pastor tânăr din America, care a realizat că şi el are nevoie să spună mai des “Îmi pare rău”. Detalii aici

http://crestinismtrait.blogspot.com/2012/06/pastorii-trebuie-sa-spuna-mai-des-imi.html

By cornelilioi Posted in Diverse

One comment on “Pastorii trebuie să spună mai des “Îmi pare rău”

  1. Sincer sa fiu as fi bucuros sa intilnesc azi un pastor care sa accepte ca a gresit si ii pare rau pentru faptele infaptuite;
    http://izvoarecodrene.blogspot.com/2012/03/ziarul-necenzurat-al-lui-ioan-romeo.html
    Faptul ca mindria este mai presus decat smerenia ,astfel pacatele lor se descopera .Si este trist fiinca prin subiecte scriu;
    …”În public, mărturia celor ce slujesc ar trebui să fie că s-au păzit neîntinați de lume! ”
    http://popaspentrusuflet.wordpress.com/2012/06/22/proeminenta-in-necunostinta-de-cauza/
    Ma intreb;Daca stiu acest lucru ;cum se face ca nu se intimpla asa?Si pretentiile ajung mai presus decat slujirea fiinca este scris;”7. Cel ce va birui va mosteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui, si el va fi fiul Meu.
    8. Dar, cat despre fricosi, necredinciosi, scarbosi, ucigasi, curvari, vrajitori, inchinatorii la idoli si toti mincinosii, partea lor este in iazul care arde cu foc si cu pucioasa, adica moartea a doua.”
    Oare nu este frica fata de mesajul divin?Sau inca nu au ajuns sa fie cunoscute aceste versete in puterea mesajului divin?

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s