Doctoru Plagiatu – sunt rănit, dar nu mă predau !

iulie 20, 2012 de barthimeu

La ordinea zilei, mai că am putea parafraza vorba fratelui lui Isus, căci de Iuda e vorba:

Toţi greşim în multe feluri. Dacă nu greşeşte cineva în doctorat, este un politician desăvârşit…”

După ce și-a poposit sufletul puțintel pe la Chicago, Victoraș ponturosul a pus de-o rebeliune cu acte-n regulă împreună cu un crinișor antonescian. Să fim clari: nu suntem nici pe departe și nici pe aproape advocații marinarului constănțean de Anvers. Dar demantelarea a patru instituții fundamentale se numește puci oficializat. Nu mai punem la socoteala pripeala și lipsa de consecvență în aplicare a metodologie și în cazul mult mai grav al ex-prezidentului școlit la Moskva. Unde erau ultrașii USL-iști cînd cu mineriadele sau cu grațierea lui Cozma? Vă amintiți unde au pus-o la cale Iliescu și Năstase ?!?- în avion, în drum spre Bruxelles !

Revenind la doctorașul copy-paste, un birepetent student la drept, făcut după chipul și asemănarea (de)mentorului său, Adrian ex-Premierul Minune, vom spune că bietul de el e doar o marionetă. Dacă nașul lui politic a fost introdus la răcoare pentru „Trofeul Calității”, micul Titulescu ar trebui demis pentru „Trofeul Plagiatului”.

Nici tu proiecte, nici tu viziune, ci doar polițe. Polițe de plătit. Cam bănuim noi cine întocmesc aceste note de plată. Bazat pe o atitudine anti-Băsescu, și nicidecum pe una pro-USL, credem că demonstranții naivi din iarnă , treptat dar cert, își vor deschide ochii.

Pontașul premier, le întoarce ca la Ploiești. Nu ca pe (cică!) autostrada București-Ploiești recent botezată prin tăierea panglicii și care numai autostradă nu poate fi numită cîtă vreme se circulă fără nici o șansă de ieșire, ci le întoarce ca și crinișor. Dar o face prin porta-vocea traseistului politic de Cluj, nimeni altul decît Andrei Marga. După ce că declară în El Pais (cred că în engleză, căci de poliglot nu putem vorbi – spaniola nefiind o limbă de circulație panterestră) că dacă va fi găsit cu mîța-n sac va demisiona, Andrei Ministrul Extrem, neagă că șeful lui ar fi declarat așa ceva. Cică ar fi fost o barieră culturală, una de limbă. Da a fost una de limbă, căci pe Victor l-a luat limba pe dinainte.

Și acum la final, ca la tenis: doi din trei. Din cele trei foruri academice care s-au pronunțat în legătura cu adîncimea și lungimea hoției două au spus: DA. Cea mai autorizată a fost vocea universitarilor bucureșteni, care (cinste lor!) in corpore au dat verdictul corect. Chiar dacă Katerina A. a schițat un mic gest de imixtiune la cei 10 dascăli universitari și la cei doi șefi (decanul Facultății de Drept respectiv Rectorul Universității București), gestul ei n-a prins. E semn de speranță, că nu toți îngenunchează.

Cu peste o treime din teza de doctorat jegmănită de pe la alte curți ( 115 pagini furate din totalul de 297!!!), Victor „al lor” (căci al nostru nu este) nici mai mult, nici mai puțin, cică se declară rănit ! O culme a cinismului rar întîlnită la un demnitar de vîrsta lui. Dar mă rog frumos, rănit în ce? Rănit în arta plagiatului?!?

Curat murdar!

Și cu toate acestea, rănit fiind, Victoraș stă pe baricadă. Pe cea a nesimțirii guvernamentale. Rănit, dar nu se predă!

Dar pînă cînd? Oh, pînă cînd?

Doctoru Plagiatu – sunt rănit, dar nu mă predau !.

By cornelilioi Posted in Diverse

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s