Tot înainte …cu ocolire la dreapta

Marius Bota's avatarMarius Bota

Unul din oraşele ,cel mai puţin plăcute mie, din punct de vedere al şofatului, este Cluj Napoca. Şi asta nu din cauză că e chiar aşa mare circulaţia, şi aglomeraţie implicit, cu toate că, dacă o compar cu Deva, e, ci mai ales din punct de vedere al celor multe străzi cu sens unic; străzi care te fac, străin fiind , să încerci unele senzaţii tari, văzând ca toate maşinile se îndreaptă spre tine din sens opus, în timp ce tu mergi singur , singurel spre ele!! În astfel de oraşe, pe astfel de străzi , te trezeşti că pentru a ajunge la un obiectiv care e “drept înaintea ta”, trebuieşte să faci la dreapta, apoi la stânga, apoi să dai peste un sens giratoriu, şi abia apoi să ajungi la punctul aflat, la un moment dat, chiar înaintea ochilor tăi.

Cam acelaşi lucru, se prea poate să ne întrebăm…

View original post 237 more words

Multumirea intr-o lume nemultumita.

stefanivan's avatarStefan Ivan Blog

“Cand vei manca si te vei satura,sa binecuvantezi pe Domnul,Dumnezeul tau,pentru tara cea buna pe care ti-a dat-o……. Cand vei manca si te vei satura,cand vei zidi si vei locui in case frumoase,cand vei vedea inmultindu-ti-se cirezile de boi si turmele de oi,marindu-ti-se argintul si aurul,si crescandu-ti tot ce ai,ia seama sa nu ti se umfle inima de mandrie si sa nu uiti pe Domnul,Dumnezeul tau………..Vezi sa nu zici in inima ta:”Taria mea si puterea mainii mele mi-au castigat aceste bogatii””Deuteronom 8:10….12,13,14…..17. Da……asta este vechea problema a omului ,a fost problema poporului evreu cu mii de ani in urma dar este si o problema atat de actuala. Avem impresia ca tot ce am agonisit in viata noastra, tot ce am mostenit sau tot ce am primit sunt lucruri meritate de noi, castigate datorita scolilor terminate,functiilor pe care le detinem, familiilor din care facem parte, abilitatilor si desteptaciunii noastre. Intelepciunii pe…

View original post 82 more words

Question of the day…(Intrebarea zilei…)

1. Why did the animals eat the pineapple?

2. Who was the wisest?

Talking pineapple question on state exam stumps … everyone!  

Students, teachers, principals – no one has any idea what the deal is…

BY  AND  / NEW YORK DAILY NEWS

Thursday, April 19, 2012 

<br /><br /><br />
	Pineapple, front view<br /><br /><br />

 

Students across the state are still scratching their heads over an absurd state test question about a talking pineapple.

The puzzler on the eighth-grade reading exam stumped even educators and has critics saying the tests, which are becoming more high stakes, are flawed.

“I think it’s weird that they put such a silly question on a state test. What were they thinking?” said Bruce Turley, 14, an eighth-grader at Lower Manhattan Community Middle School.

“I thought it was a little strange, but I just answered it as best as I could,” said his classmate Tyree Furman, 14. “You just have to give it your best answer. These are important tests.”

‘JEOPARDY’ CHAMP ON PINEAPPLE QUESTION: IS THIS A JOKE?

In the story, a take-off on Aesop’s fable about the tortoise and the hare, a talking pineapple challenges a hare to a race. The other animals wager on the immobile pineapple winning — and ponder whether it’s tricking them.

When the pineapple fails to move and the rabbit wins, the animals dine on the pineapple.

Students were asked two perplexing questions: why did the animals eat the talking fruit, and which animal was wisest?

Teachers, principals and parents contacted by The News said they weren’t sure what the answers were.

“My reaction is horror that a question that’s so obviously confusing should be used on a test that is going to be used to determine our kid’s future and the future of our children’s schools,” said parent Leonie Haimson, of Class Size Matters, who first posted the question on her blog.

In response to revelations that the state exams had become predictable and easier to pass, the state last year awarded a new $32 million contract to testing company Pearson to overhaul the tests.

The new exams have higher stakes for principals and teachers statewide, whose evaluations will be based in part on student scores beginning as soon as this year.
Scarsdale Middle School Principal Michael McDermott said the question has been used before and “confused students in six or seven different states.”

And he had a quick answer to the question of who is the wisest: “Pearson for getting paid $32 million for recycling this crap.”

The city confirmed the questions were on the exam, but declined to discuss any specifics, and Chancellor Dennis Walcott directed questions to the state.

State officials wouldn’t divulge the answer and said they couldn’t speculate on whether the questions will be scored or scratched because of the controversy. They also noted that under new state rules, the questions and answers won’t be released.

But the question prompted Ken Jennings — all-time leading money winner on “Jeopardy!” — to ask the question, “Is this a joke?”

“The story makes no sense whatsoever. The narrative has no internal logic, the ‘moral’ in unclear, and the plot details seem so oddly chosen that the story seems to have been written during a peyote trip,” said Jennings, whose 74 consecutive wins on “Jeopardy!” earned him more than $3.1 million.

E.D. Hirsch, chairman of the Core Knowledge Foundation and professor emeritus of education and humanities at the University of Virginia, said the question is “post-modern unanswerable.”

“The joke is on the pineapple, because the New York Daily News is going to eat it up,” Hirsh said.

Pearson spokesman Jason Smith said the state Education Department prohibited the company from speaking to the press on “matters like this.”

rmonahan@nydailynews.com

… The Pineapple and the Hare …

In the olden times, animals could speak English, just like you and me. There was a lovely enchanted forest that flourished with a bunch of these magical animals. One day, a hare was relaxing by a tree. All of a sudden, he noticed a pineapple sitting near him.
The hare, being magical and all, told the pineapple, “Um, hi.” The pineapple could speak English too.
“I challenge you to a race! Whoever makes it across the forest and back first wins a ninja! And a lifetime’s supply of toothpaste!” The hare looked at the pineapple strangely, but agreed to the race.
The next day, the competition was coming into play. All the animals in the forest (but not the pineapples, for pineapples are immobile) arranged a finish/start line in between two trees. The coyote placed the pineapple in front of the starting line, and the hare was on his way.
Everyone on the sidelines was bustling about and chatting about the obvious prediction that the hare was going to claim the victory (and the ninja and the toothpaste). Suddenly, the crow had a revolutionary realization.
“AAAAIEEH! Friends! I have an idea to share! The pineapple has not challenged our good companion, the hare, to just a simple race! Surely the pineapple must know that he CANNOT MOVE! He obviously has a trick up his sleeve!” exclaimed the crow.
The moose spoke up.
“Pineapples don’t have sleeves.”
“You fool! You know what I mean! I think that the pineapple knows we’re cheering for the hare, so he is planning to pull a trick on us, so we look foolish when he wins! Let’s sink the pineapple’s intentions, and let’s cheer for the stupid fruit!” the crow passionately proclaimed. The other animals cheered, and started chanting, “FOIL THE PLAN! FOIL THE PLAN! FOIL THE PLAN!”
A few minutes later, the hare arrived. He got into place next to the pineapple, who sat there contently. The monkey blew the tree-bark whistle, and the race began! The hare took off, sprinting through the forest, and the pineapple …
It sat there.
The animals glanced at each other blankly, and then started to realize how dumb they were. The pineapple did not have a trick up its sleeve. It wanted an honest race — but it knew it couldn’t walk (let alone run)!
About a few hours later, the hare came into sight again. It flew right across the finish line, still as fast as it was when it first took off. The hare had won, but the pineapple still sat at his starting point, and had not even budged.
The animals ate the pineapple.

Here are two of the questions:
1. Why did the animals eat the pineapple?
a. they were annoyed
b. they were amused
c. they were hungry
d. they wanted to
2. Who was the wisest?
a. the hare
b. moose
c. crow
d. owl
 http://www.nydailynews.com/new-york/talking-pineapple-question-state-exam-stumps-article-1.1064657#ixzz1sc56IlHx

Pantoful ravnit si ranile de dupa…

Ni s-a întâmplat tuturor să ne fixăm privirea într-o vitrină sau pe un raft şi să nu o mai putem dezlipi, de parcă acolo ar zace, frumos ambalată, însăşi fericirea. Ceea ce îţi obligă ochii să nu clipească şi îţi intensifică bătăile inimii, are o culoare splendidă, forme unduioase, curbate atât de perfect, şi piesa de bază: tocul. Ah, tocul care are un rol atât de esenţial în viaţa ta socială. Reuşeşte să îţi anunţe sosirea cu câteva minute chiar înainte să apari, e o carte de vizită, ,,înrudită’’  cu aceea pe care domniţele nobile o trimiteau odinioară printr-un valet ca să fie introduse în cercul societăţii la petreceri.

Descendentele acelor reputate domniţe se confruntă însă cu o minusculă problemă; cartea de vizită folosită de stră-străbunicuţe nu producea răni în contact cu pielea, ca şi pantoful mirific, mult râvnit, probat şi cumpărat. E de ,,puţină’’ importanţă problema, ce femeie stă să facă analiza rănilor lăsate de pantofi, pe baza ideii că cel care lasă urme nu doar pe asfalt ci şi pe piele, poate fi înlocuit uşor. La un moment dat însă vine o vreme când ţi se face lehamite de ,,jocul’’ acesta şi te cuminţeşti alături de o pereche de balerini coloraţi sau converşi…

E despre pantofi, răni, şi mai mulţi pantofi, dar de fapt e vorba despre alegeri. Cum se face că ceea ce alegem noi, deşi uneori e bine gândit şi sortat pe toate feţele; lasă în urmă printre consecinţe, nişte răni care nu se mai închid?! O să îmi spuneţi că nu mereu se lasă cu julituri, folosind termenul copilărei, dar asta înseamnă că nu v-aţi căutat bine în suflet; că timpul le vindecă pe toate, deşi nu pricep filtrând prin logică, când şi-a luat stimabilul diploma de medic şi ce metode ar putea folosi, exceptând curgerea lui pasivă, indiferentă faţă de muritori şi neoprită deocamdată. ,,Metoda’’ asta a curgerii are ca rod însă doar o simulare a uitării, cu alte cuvinte pe măsură ce te îndepărtezi temporal de ziua faptei sau alegerii cu pricina, ai senzaţia că ai uitat; când ceea ce se întâmplă e că ţi-ai luat prvirea de la rană şi ai întreprins şi alte activităţi.  Apoi vin zile când un fapt sau gest, aparent banale, te pun în oglindă cu rana ta şi atunci toate cârjele, inclusiv timpul, te părăsesc ca să găsească pe altcineva.

Tu realizezi atunci că vocea aceea micuţă a conştiinţei care îţi spunea că nu ai nevoie de uitare şi călătorie prin timp ci de vindecare, nu mai poate fi redusă la tăcere pentru că îi dai dreptate.

Cum rămâne cu alegerile pe care le fac sau încearcă să le ia alţii pentru noi? Consecinţele lor sunt uneori răni şi mai purulente, adânci şi supărătoare. Deoarece modul complet şi uimitor în care am fost creaţi să fiinţăm, nu permite unui suflet să încerce să trăiască şi să stăpânească peste două trupuri; aceasta ar putea fi definiţia alegerilor luate pentru altcineva.

Doi oameni liberi prin natura lor, trăiesc luând fiecare decizii şi încercând să se împace unul pe celălalt cu ele. Iar dacă fiecare dă aripi deciziei celuilalt, se mai numeşte şi dragoste.

Singurul care are dreptul să fie întrebat şi consultat cu privire la luarea unei decizii, căci El îi cunoaşte consecinţele şi rănile de după, e Creatorul şi inventatorul alegerilor, iar pentru El cea mai bună alegere ai fost chiar tu.

E  Cel care poate şi uneori trebuie să îţi ia în mână decizia, să îţi aprindă lumina ca să îi vezi toate colţurile şi firele de praf şi să o sfărâme ca să nu rămână nici măcar un ciob, producător de răni; dar întotdeauna are pregătită o alta, nu neapărat mai bună din perspectiva ta, atunci.

Când o preiei din mâna Lui însă ca să o faci şi alegerea ta, ,,pantoful’’ dorit ajunge să fie ceea ce este, doar un ,,pantof’’… În schimb, ai parte de un lucru extrordinar de frumos; poţi păşi, chiar alerga fără să mai existe răni după care să întorci capul. Împreună cu El , aţi brodat minunea: alegeri curate. S-ar putea să mai fii distras de ,,pantofi’’, e posibil să mai apară binecunoscutul şchiopătat cauzat de o rană, dar tu ai înţeles că drumul până la vindecare e scurt şi sigur; apelul către Tatăl tău iubitor şi preocupat infinit mai mult decât eşti tu de rănile tale. Ai conştientizat mai ales că în vocabularul Lui ceea ce se întâmplă se cheamă proces al învăţării alegerilor. Învaţă să-ţi alegi alegerile!

Scris de Ella Roman pentru CrestinTotal.ro

Lucruri Mici

familiabragaru's avatarSoţii Bragaru

Ne enervăm pentru fleacuri şi nu băgăm de seamă că lucrurile potrivnice ne sunt adesea cele mai folositoare.
După 11 septembrie, una dintre companiile care au fost găzduite în turnurile gemene din New York i‑a adunat pe toţi supravieţuitorii din celelalte companii ai căror angajaţi fuseseră ucişi în atacul terorist să vină pentru o scurtă stare de vorbă.
Unul dintre lucrurile pe care le‑au făcut împreună a fost să‑şi reamintească ce făcuse fiecare în dimineaţa de tristă amintire. Nimic deosebit, doar nişte „fleacuri”, care au reuşit însă să le scape viaţa:
Şeful companiei a întârziat pentru că a trebuit să fie în dimineaţa aceea prezent la prima zi de grădiniţă a fiului său.
Un altul a întârziat şi el pentru că‑i venise rândul să cumpere gogoşi pentru ceilalţi colegi.
O femeie s‑a sculat târziu pentru că nu i‑a sunat ceasul în dimineaţa aceea.
Un angajat fusese prins în trafic din…

View original post 230 more words

E păcat să fumezi? (1)

E păcat să fumezi? (1).

O boala cu trei victime…

Publicat de 

JOI, 19 APRILIE 2012

ext: Prov. 10: 18 – “Cine răspândeşte bârfa este un nebun”

Invenţio
Înainte de Cină, trei pastori s-au întâlnit să se mărturisească. Primul: “Eu mai beau câte un pahar”. Al doilea: “Eu am furat din banii pentru orfani”. Al treilea: “Eu mi-am înşelat soţia cu o fată de la cor”. Al patrulea: “Eu cam bârfesc. Abia aştept să plec de aici!”.

Bârfitotul e ca limba unui bocanc vechi, niciodată nu stă la locul lui.
Bârfa – păcat pentru care nimeni n-a fost pus sub disciplină
„Dintre toate formele de bârfa, cea din biserică este cea mai urâtă, pentru că face slujba diavolului în numele Domnului.” John Wesley.
O parte din evanghelia diavolului.
Bârfa – când auzi ceva ce-ţi place despre cineva de care nu-ţi place.
A vorbi despre cineva, chiar şi adevărul, dar cu intenţii rele.

Dispozitio

I. Dulceaţa bârfitorului 
1. din invidie. Cântare, predică, apartament, maşină, copii, frumoşi, deştepţi… să aruncăm ceva pe omul acela, să nu mai pară atât de grozav. Ieremia. Haideţi să-l ucidem cu vorba. Simplu, ascuns sub masca anonimatului. 
2. pentru a ne simţi superiori. Sau mai bine. Vrem să fim fără păcat. Nu putem să fim chiar fără păcat. Vedem pe altul. Zice altul despre el că e evlavios. Tu… mie îmi spui? Las’ că-l ştiu eu. Nu-i el mai bun decât mine. În biserica primară, Ioan, Diotref, căruia îi place să aibă întâietatea. Ne cleveteşte. Fiul pe tatăl. Absalom
3. din dorinţa de acceptare. La tineri. Avem fiecare relaţiile noastre. Şi între tineri sunt grupuri şi grupuleţe. Ca să fie acceptat. Poate să intre în grup.
4. pentru a atrage atenţia asupra noastră. Dacă aţi şti voi ce ştiu eu…
5. dorinţa de răzbunare. Ai fost prieten cu cineva, ceva s-a întâmplat, acesta poate ţi-a greşit. Începi să-l bârfeşti pe acela pe care l-ai linguşit atâta vreme. Ai început să ştergi cu buretele toate amintirile plăcute. 

II. Diabetul bârfei
1. bârfa distruge reputaţia. Ecl. 7:1. fiecare vrem să avem un nume bun. Mai ales lucrătorii… diaconii, Timotei, vorbit de bine. Dpdv lui ştie că nu e bine să fii vb de bine. 1 Tim 5:19. 2 sau trei martori… am auzit ceva de păstorul vostru. Dacă nu este mântuit, este în joc creşterea lui spirituală. Nu te grăbi. Nu numai pe a lui, dar până la urmă şi pe a ta. tu eşti daily news.
2. bârfa protejează mai mult sursa, dar nu victima. Cineva mi-a spus. Cine ţi-a spus că vrea să rămână în anonimat, de ce ţi-a spus să nu spui?
3. nu ţine seama de contextul celor spuse. Cel mai ades în timp ce predicăm, spunem un lucru şi noi înţelegem altceva. Ai stat acolo gândind la altceva, şi ţi s-a părut interesant. Despre Isus. Eu pot să dărâm templul şi să-L zidesc în 3 zile.
4. este o judecată nedreaptă. Greşim, pentru că nu ştim ambele părţi. Oare de ce omul este înclinat să creadă mai mult lucrurile care sunt şoptite decât cele care sunt rostite?
5. duce la dezbinări în poporul Domnului. Galateni 5. vorbim unii despre alţii în loc să vorbim altora despre Dumnezeu. Aveţi grijă! Spune Pavel. Dumnezeu doreşte să veghem la ceea ce vorbim.

III. Insulină pentru bârfă
1. fereşte-te de compania bârfitorilor, nu accepta compania lor. Nu lăsa pe nimeni să confunde urechile tale cu coşul lui de gunoi. Amiralul H. Richover. Ascuţite idei, mediocre evenimente. Reduse. Oameni, alţii.
2. ai grijă ce transmiţi mai departe.Ai trei posibilităţi:
a. să opreşti acolo tot ce ai auzit. Pune capăt. Ştii ce? Eu nu am verificat.
b. Filtrezi ceea ce transmiţi mai departe. Prins la mijloc, între două persoane care nu se au bine. Reconciliere sau îndepărtare.
c. Facilitezi bârfa şi să dai mai departe
3. gândeşte-te: este adevărat?
a. Este necesar?
b. Nu cumva este confidenţial?
c. Este ziditor?
d. Va contribui la rezolvarea pb?
e. Care este scopul pentru care spun? Meschin sau nu? 
Nu vă faceţi urechile coşul de gunoi al nimănui!

Concluzio
Bârfa e glonţul care ucide trei persoane: pe tine, pe cel bârfit şi pe cel ce ascultă (Luigi Miţoi);
Bârfa e o boală de care suferă cel putin trei persoane, deşi e virusat numai unul!;
Cuvântul Lui Dumnezeu o pune alături de păcatele urâte. (Rom. 1:30b – “Bârfitorii, urâtori de Dumnezeu”);
Levetic 19:16 – “Să nu umbli cu bârfeli în poporul tău!”;
Efeseni 4:29 – “Niciun cuvât stricat să nu vă iasă din gură”.

http://nicolaegeanta.blogspot.com/2012/04/o-boala-cu-trei-victime.html

Pastor Loran Livingston 4/15/2012 am

MESSAGE:  http://tinyurl.com/cjjad89

Choir “Lord We Come to You”:   http://tinyurl.com/89ocatu

Choir “I’ll Sing of Your Love”:  http://tinyurl.com/7m47xms

Evening Prayer Service: http://tinyurl.com/7cxjdqd

Florin Ianovici – Matematica lui Dumnezeu

rodi's avataragnus dei - english + romanian blog

Pagina – PREDICI Florin Ianovici

 de Mina Ianovici

DESPRE VISARE

Mă-ndepărtez de amăgire
Şi în visare nu mai cad.
Mai bună-i vrabia din mână,
Decât păunul de pe gard.

Nu mai compar viaţa cu visul,
Fiindcă am observat capcana.
Întind şi eu spre viaţă mâna,
Iar dup-aceea închid palma.

Spun „mulţumesc” la ce-am primit.
Nu mă mai uit în jurul meu.
Mă las şi de psihanaliză,
Prefer ce spune Dumnezeu.

Dacă nu-i rău, atunci e bine,
Nu îmi complic mintea prea tare.
Şi-aşa cum am mai spus ´nainte:
O las încolo de visare.

Notite din Predica, 25 Februarie 2012:

  • Aduceti-va aminte cand a-ti venit aici si n-ati stiut limba, cu frica… Si uitati-va la voi acuma… frumosi, calcati cu masini in parcare, o casa… traiti bine, nu puteti sa spuneti ca traiti rau. Vreau sa va spun pentru ce v-ati imbogatit. Daca noi nu ne-am imbogatit pentru cer, atunci toate…

View original post 1,759 more words

Wow…if this doesn’t move you, then nothing will!!!

Dying Man Records his Final Words About God – This is a Must See For All

 

Postim sau….p(r)ostim ?????????????

NO COMMENT …(FARA CUVINTE…)

 

De ce e greu să predici de Paște?

cristianboariu's avatarGânduri pentru viața de aici...

E greu să predici despre oțetul dat lui Isus pe cruce când acasă te asteaptă prăjiturile… Un paradox amar-dulceag.
E greu să predici despre “mi-e sete” când nici tu și nici cei care te ascultă n-au experimentat asta probabil niciodată, pentru că sărbătorile la români sunt încărcate de suc și apă minerală.
E greu să predici despre “Tată, iartă-i căci nu știu ce fac” când trăim într-o vreme în care cea mai mica vorbă neadevarată spusă despre noi ne deranjează la maxim.
E greu să predici despre Cel care a renunțat la tot când unii nu pot renunța la o gumă de mestecat în biserică.
E greu să predici despre iubirea lui Ioan de la cruce când cei mai mulți se încălzesc la focul lepădării, deși cu puțin timp înainte promiseseră mult, cu flori în mână, îmbrăcați în haina de botez. E greu pentru că de la vorbe la fapte…

View original post 285 more words

Question of the day…(Intrebarea zilei…)

Bishop John L. Fonzer : 
I was finishing working in the yard when a man came down the alley and I spoke to him. He recognized me, although I don’t think I know him. He asked me to pray for him.

Questions:

Do you think I added him to my prayer list to pray for him later?
Or do you think I prayed for him then and there?

The QUOTE of the day…/ Gandul zilei…

 “I’m not called to give my opinion. I’m called as a pastor to give the scriptural position on it.” by T.D. Jakes speaking with Oprah Winfrey

Bishop T.D. Jakes of The Potter’s House in Dallas, Texas told the media mogul he thinks homosexual acts are condemned in the Scriptures and it is not his job as a pastor to give personal opinions.

The Rise and Fall of Man

To be or not to be…..from Bucovina!

Contextul Apocalipsei se pregateste minutios

fratioru's avatarFRATIORU

Aici este intelepciunea. Cine are pricepere sa ia aminte! Cei care au studiat Apocalipsa stiu ca vremea este aproape. Sa ne sfintim si sa ne pregatim pentru Marea Rapire care este iminenta. Contextul pentru ca Apocalipsa sa fie implinita ad literam se contruieste cu minutiozitate sub nasul nostru. Este timpul sa deosebim vremurile si sa implinim menirea la care ne-a chemat Stapanul. Vizionare atenta!

View original post

Antihristul- Noua Ordine Mondiala- Persecutia Religioasa Incepe

echipa stiri4u's avatarTimişoara Evanghelică

apasa cc ptr titrare in limba romana.

View original post

De ce oile isi mananca pastorii?…/ Why the sheep eat their pastor?… (2)

Because…….

http://asbojesus.files.wordpress.com/2012/03/thisiswhat.jpg

De ce îşi mănâncă oile păstorii?

marinelblaj's avatarcetatea de piatră

Mi-am pus întrebarea aceasta de prea multe ori ca să îmi mai permit să amân un răspuns… Eu n-am decât trei variante…

1. Se întâmplă când păstorul nu face deosebirea dintre oi şi… lupi îmbracaţi în haine de oi… În acest caz păstorii sunt mâncaţi de fapt de propria neglijenţă…

2. Se întâmplă când păstorul nu are grijă ca oile să aibă parte de păşuni bune şi proaspete. Oile devin „carnivore”. În acest caz păstorii sunt mâncaţi de fapt de propria indolenţă.

3. Se întâmplă când păstorul confundă turma cu un S.R.L. „Răspunderea” fiind “limitată”,  rezultatele sunt pe măsură. În acest caz, păstorii sunt mâncaţi de fapt de faliment. Al lor, prima dată, şi apoi al turmei…

Unde este Dumnezeu în toate aceste variante? La întrebarea aceasta nu am decât un răspuns: exact acolo unde Îl lasă păstorul şi turma să fie. În ordinea aceasta! Şi la „catedra” de la care…

View original post 22 more words