V-ați întrebat vreodată de ce nu primește dinarul scos din gura peștelui văduva care pune la cutia milei ultimii doi bănuți, tot ce-i mai rămăsese?

De ce primește cezarul bănuțul acela, că el avea oricum din belșug și nu s-ar fi dat înapoi de la uzurpare?

De-atâtea ori căutăm – cu multă inventivitate, ba chiar cu șmecherii și alte tertipuri incriminabile – cum să scăpăm de dările și taxele datorate statului. O motivație pe care o găsim justificată este că, oricum, statul ia de la noi cât poftește, atunci noi de ce n-am lua de la el cât putem, chiar dacă pentru asta e nevoie de minciună, de fals în declarații etc?

Uneori, parcă dreptatea noastră ar cere ca bănuțul găsit în gura peștelui să nu ajungă în bocceaua cezarului, ci în buzunărașul văduvei. Dar dacă El e de altă părere?…

Haideți să ne cerem iertare pentru orice mișculație făcută…