Nu de mult cineva m-a întrebat cum stau cu pocăinţa. “Foarte bine!”, am răspuns eu zâmbitoare. Mirat de un asemenea răspuns bun acel om mi-a spus: “De mult nu am mai auzit un asemenea răspuns”. Atunci am stat şi m-am gândit cât de puţini oameni mai stau bine cu pocăinţa. Cât de greu ne vine să spunem că stăm tot mai bine cu Isus, şi cât de uşor ne plângem şi bolborisim vrute şi nevrute. Ne vine tot mai greu să stăm tari pentru Hristos şi tot mai mult suntem nefericiţi din cauza “necazurilor”. Duminica trecută l-am auzit pe misionarul Cornel Urs povestind despre copiii din Burundi, Africa. Deşi abea mănâncă o dată la trei zile, aceşti copii majoritatea orfani se roagă în limbi şi-L laudă pe Domnul într-o biserică fără ferestre şi uşi. Iar noi, creştinii civilizaţi şi moderni ne plângem de una alta. Tare rău mai stăm într-adevăr cu pocăinţa!Eu zic să privim în jurul nostru. Cât de binecuvântaţi suntem! Chiar în acest moment un biet copil moare de foame şi o femeie este nevoită să-şi vândă trupul pentru a supravieţui. Iar noi, ce facem pentru aceste suflete? Ce facem pentru sufletele noastre defapt?… cum stăm cu pocăinţa?

Postat original de: http://totalschimbat.ro/2012/04/01/cum-stam-cu-pocainta/