Pastorul Florin Ianovici la Betania Arad, 5 Aprilie 2014….

RAZBOAIE LA CARE NU TE ASTEPTI DAR EXISTA !!!

Ajungi sa castigi razboiul cu Goliat numai daca nu te intimidezi si treci (psihologic) incredintat in Numele Domnului de….dispretul apropiatilor (Eliab), amagirea liderilor (Saul) si ocara dusmanilor (Goliat).

Dusmanul nu il birui cu armele si abilitatile tale ci cu armele dusmanului, dupa ce i le iei !!!

Sa te crucesti nu alta…

Continue reading

White Flag

Posted on June 2, 2012 by Betty Ilioi

Betty Ilioi

Every time I hear this song (link below), I can’t help but turn up the volume and worship God wherever I am. In my car, in my room, while I’m washing the dishes.. It’s just such an uplifting song and it never ceases to put a smile on my face. If you’ve really paid attention to the words then you know exactly what I’m talking about. If you haven’t, then go do that right now!

It’s no secret that we are living in the end times, and as Christians, we have so many battles to overcome. The devil is coming up with new ways to tempt you and pull you further away from God this very second. And no matter how prepared you are, it can be quite difficult to stay true to your faith. But I have so much joy and confidence in knowing that we can lift our white flag and surrender everything we have to Christ, just as Chris Tomlin sings in this absolutely beautiful song.

God already took care of it all. He showed His love by sending His only son to die on the cross for us, and His love has won! Jesus already paid the price and then rose three days later. He took our rightful place on that cross so that we may be free from our bondage of sin and have everlasting life. Romans 6:22 says, “But now that you have been set free from sin and have become slaves to God, the benefit you reap leads to holiness, and the result is eternal life.” What a great reassurance it is to know that all you have to do is commit to live a holy life for God in order to live eternally.

And these battles that we constantly have to fight? Well when we submit our lives to Christ, the war that the devil is waging against our souls is already over. If God is for us, who can be against us? Christ’s love has prevailed and He will help you win every other battle so that you may reside with Him in Heaven when your time comes.

And even when it gets difficult, remember that we are more than conquerors through Christ.

Romans 8:37-39 reads, “..In all these things we are more than conquerors through Him who loved us. For I am convinced that neither death nor life, neither angels nor demons, neither the present nor the future, nor any powers, neither height nor depth, nor anything else in all creation, will be able to separate us from the love of God that is in Christ Jesus our Lord.”

What a blessing!

Join me in lifting the cross and raising my white flag, and be blessed:)

http://bilioi.wordpress.com/2012/06/02/white-flag/

The negatives of dressing immodestly

Posted by rodi on 31 May 2012

Jared Moore gives us yet another reminder of how it affects men, when we as women dress immodestly. Good list to think about and take into consideration:

To read the entire article click here.

Ladies, I want you to know that you do not encourage one single positive response from men whenever you dress immodestly. If you choose to bring attention to yourself sexually by dressing immodestly, you encourage these 9 negative responses:

1. A denial of your mind. By encouraging men to look at you sexually, you encourage them to not think about the fact that you have a mind. If a man does not care about your mind, he does not care about you.

2. A denial of your value. You are more valuable than your physical appearance and your sexual availability. Your value comes ultimately from your Creator (Gen. 1:27). By encouraging men to focus on you sexually, you do not encourage them to value the main elements that make you valuable in God’s eyes.

3. A denial of your need for provision. Although we live in a growing egalitarian society, Christian women should want their husbands to be their primary providers (1 Tim. 5:8, Eph. 5:28-29). Whenever you encourage young men to look at you as a sex object, you encourage them to not consider how they can provide for you as faithful Christian husbands.

4. A denial of your need for protection. In the Scriptures, husbands are expected to protect their wives (1 Pet. 3:7). When a man is looking at you sexually, and he is not your husband, he is unconcerned about protecting you. If he was concerned about protecting you, he would desire to protect you before he looked at you sexually. In other words, marriage and protection are a result of love, and come before sex.

5. A denial of your value as God’s image-bearer. When you encourage men to view you as a sex object, you encourage them to see you as created in the likeness of something less than the image of God. You might be a little higher than the animals in their eyes.

6. A denial of God’s value in creating all the elements that make you a human being. If you are a professed Christian, then you represent Christ in all that you do, including in how you dress. By portraying yourself as a public object for sexual lust, you encourage young men to value your appearance above everything else about you; thus, you encourage them to only value God’s creating ability in your outward appearance. Every element of you was fearfully and wonderfully made, not merely your outward appearance (Gen. 1:27, Ps. 139:14).

7. A denial of your humanity. Your humanity includes more than you being viewed as an avenue for sexual lust. If you are stripped of everything except your sexual worth, then you are diminished to something less than human, slightly above an animal, if that. If you think deeply about this, thousands of women are being sold into the sex trade every year. Their “owners” value them only in a sexual way. Why would you voluntarily encourage men to only value you in a sexual way?

8. A denial of your good works. If you encourage a man to look at your body instead of your good works, you encourage him to selfishly use you instead of enjoying the Lord (1 Tim. 2:10). You shouldrather encourage a man to enjoy the Lord through enjoying you sexually within marriage; instead of encouraging men to sinfully enjoy you without enjoying the Lord. It is impossible for men to enjoy the Lord by looking at you as a sex object.

9. A hiding of God’s glory. When you encourage men to check out your body instead of your face, you encourage them to look at you sexually, an act that only your husband should participate in. If you are a Christian, your goal should be to encourage others to run to Christ. By encouraging men to look at you sexually, you encourage them to run to sin, instead of communicating by your modesty that your body is not for sexual immorality, but is for the Lord (1 Cor. 6:13). You are not your own, for you were bought with the blood of Christ (1 Cor. 7:23). How you dress either reveals this truth or hides it.

http://rodiagnusdei.wordpress.com/2012/05/31/the-negatives-of-dressing-immodestly/

…şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim…

Postat de Pastorul Florin Ianovici pe pagina de Facebook:

“Ci voi veţi primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, şi-Mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria şi până la marginile pământului.”

În Ierusalim Isus a fost răstignit. I-a fost dor de Ierusalim dar Ierusalimul l-a respins. Acolo trebuie căştigată lupta. Acolo, unde ai primit rănile trădării, rănile aşteptărilor înşelate, locul iubirii refuzate…!Şi nu poţi birui fără puterea Mângăietorului, a Celui care îţi dă puterea de a ierta, de a iubi chiar şi atunci când ei te îngroapă.
Cuceriţi Ierusalimul!

În Iudeea Isus a fost respins ca Învăţător. Au căutat să îl ucidă cu pietre pentru că L-au socotit hulitor.Acolo trebuie căştigată lupta. Cuvântul lui Dumnezeu nu este negociabil. Steagul Scripturii trebuie purtat cu orice preţ.Şi nu poţi fără Duhul Adevărului a cărui ungere te va învăţa toate lucrurile. Şi iţi va da puterea mărturisirii cu orice preţ.
Cuceriţi Iudeea!

În Samaria a însetat. Dar nu Şi-a răcorit sufletul. Cearta oboseşte şi usucă. Cea mai urâtă ceartă este cea religioasă.Suntem diferiţi şi ne plac lucruri diferite. Unii iubesc un gen de muzică, alţii alt gen. Unii se roagă cu voce tare alţii în şoaptă. Doar Duhul Sfânt ne uneşte, doar Duhul Sfânt ne face închinători , doar focul Duhului Sfânt ne aprinde.
Cuceriţi Samaria!

La marginile pământului ne aşteaptă El. Să ieşi din felul tău de a fi, din confortul tău, din zona ta de siguranţă şi să atingi marginile pământului de dragul Lui. Marginile pământului nu înseamnă întotdeaună să mergi ci uneori înseamnă să stai pe loc şi să rezişti presiunii lumii. E tot o margine…! Trăiţi pentru El, alergaţi pentru El. Dar nu o poţi face făra de puterea Duhului Sfânt care te scoate din odaie şi te aduce în faţa mulţimii.
Cuceriţi marginele lumii!

https://www.facebook.com/florinianovici/posts/354765617922839?

La multi ani Vladimir Pustan!

http://crestintotal.ro/2012/05/29/la-multi-ani-vladimir-pustan/#more-43124

Vladimir Pustan, maratonist printre pietoni

Dumnezeu să vă facă să fiţi universul ascuns în omul care leagă cuvintele de Cuvânt, gândurile de alte Gânduri, iubirea de Iubire şi speranţa de Cer. Să rămâneţi sensul giratoriu al bisericilor încadrate haotic în doctrine. Hristos să facă mesajele dvs ca nişte frânghii care leagă stejarii seculari de oamenii bătuţi de tornadele vieţii, ca o mireasă legată de un mesteacăn tânăr, un vis de tâmpla miresei, o mirare de privirea ei. Dar, şi trompeta de război care aminteşte că de sus vine puterea.

 
Duhul Sfânt vă ţină totdeauna îmbrăcat cu mantaua cuvintelor explozive. (Va fi de ajuns un foc de inimă şi totul se aprinde în miriştea sufletului, apoi trezeşte din tranşeele somnului soldatul de plumb). Vă urăm sănătate “Cireşarule unu” al României, care aşeazaţi vidul în forme colorate! Să fiţi punct luminos, atât pentru călăuzirea sufletelor, cât şi pentru libertatea dezvoltării omeneşti!
 
Vă mulţumim pentru că ne modelaţi frate Vladimir! Ajutorul dvs e mai mult decât un sărut pe buze! Îi mulţumin Domnului că dacă a dat pe Mozart Vienei, a dat şi pe Vladimir Pustan României. Muzica dvs zideşte profund biserica!
 

Ca să scri despre Vladimir Pustan, mai întâi trebuie să-ţi fâlfâie îngerii. Pentru că peniţa, tastele sau cuvintele sunt insuficiente. Ele trebuie să exprime pur şi simplu viaţă. Dar o viaţă trăită numai pe culmi. Şi între flori şi spini.

Vladimir Pustan este unul din păstorii momentului în România. Şi nu numai pe aici. Simpla prezenţă a sa pune în mişcare fluvii imense de tineri. Ori păduri de bătrâni, verzi, plini de suc şi cu sânge de sfinţi. Frate cu toţi fraţii, păstorul din Beiuş umple la refuz nu numai bisericile penticostale, baptiste sau creştine după Evanghelie, ci este iubit mult dincolo de porţile lor, la ortodocşi, catolici ori reformaţi. Unde predică destul de des. Şi foarte bine. E bun orator. Şi bine argumentat. Cuvintele sale sunt picuri de miere. Ecologice pentru suflet. Sunt balsam pentru răniţi. Până şi bisericile îşi scot binecrescutele turle ca să îl salute. Iar auditoriul se-nalţă pe vârful picioarelor să-l îmbrăţişeze, să-i şteargă o lacrimă cu colţul basmalei, ori să-l sărute. Până şi săracii Beninului îl binecuvântă.

Conduce din 2003 ani o fundaţie, un post de radio, o editură, şi o trupă. Toate cu numele de Cireşarii.

Profesor de litere, teolog cu inima, doctor în filosofie, scriitor ori poet, sunt numai câteva dintre atributele păstorului care face diferenţa între pietoni şi maratonişti pe calea crucii. Dacă predicile sale înlătură moluzul cioplit în inimile de piatră, iar poeziile sunt giuvare care împodobesc cu belşug pomul sufletului, cărţile sale te fac să înţelegi că dumnezeirea nu-i ceva amorf. Scrie cu patosul cu care vorbeşte. În public, la radio, la televiziuni sau pur şi simplu în piaţă ori în tren.
Pelegrin spre Ţara Eternă, este mai mult musafir pe acasă. Pentru că deplasările sale, continue şi lungi, au ţesut un păienjeniş intens în spaţiul danubiano-pontic. Care se întinde până spre Mediterana sau Atlantic. Şi asta pentru că fratele Vladimir are sentimentul cerului. Acţionează continuu, lăsând deoparte lenea contemplării. A înţeles că astăzi timpul nu mai are infinita răbdare din trecut. Iar noi, „locuitorii acestei secunde/nu suntem decât un vis de noapte zvelt/cu o mie de picioare, alergând oriunde”, cum spunea poetul Nichit Stănescu. Şi numai spre Dumnezeu nu, îndrăznesc să afirm eu. De aceea, păstorul Pustan e trâmbiţa Domnului care provoacă poporul. Şi cere sfinţirea.
L-am văzut uneori trist şi îndurerat. L-am văzut în spatele scenei Cireşarilor în genunchi, plângând tot timpul cât Florin Ianovici a predicat. Dar nu cu lacrimi de actor, şi nici de ceapă. L-am văzut cum îmbrăţişează pe cei pe care lumea îi consideră looseri. I-am citit editorialele pe blog. Şi-am îneles că pentru acest sfânt, scrisul este o terapie. I-am simţit mâna caldă pe umeri. Şi dulceaţa vorbele de duh.

Am văzut că nu se vaită. Deşi poverile sunt mari. Şi grele. Nu vorbeşte de rău pe alţii. Chiar dacă nu puţini sunt aceeia care îl pândesc cu dinţii rânjiţi. Sau cu săbiile ascuţite. Cu două tăişuri. Ăştia mă fac să cred că în biserici creştinii sunt ca şvaiţerul: unii văd găurile iar alţii văd brânza. Însă noi vrem să fim sătui. Mereu. Este spontan. Exclude talibanismul faţă de alte culte.

Vladimir Pustan un bun om de echipă. E prietenos, glumeşte, strange mâna poporului. Este fără fasoane, fără complexe, fără mirajul prestigiului ori al carierei. Lăngă el, spunea fratele Florin Ianovici nu poţi dormi. Ori pleci ori te consumi ca lumânarea. Prin urmare, cred eu, Nicolae Geantă că Vladimir Pustan trebuie multiplicat. Cu pastori ca el, bisericile din România ar trece mai uşor prin criză. Şi ar avea un drum mai lesne spre cer.
Nu e meritul său că este cine este. Iar ce am scris nu sunt sofisme. Şi nici lirice exagerări. Nu eu îl înalţ. Nu eu îl apăr. Ci Domnul Hristos. Pentru că este model de perseverenţă, de loialitate şi de dedicare, Stăpânul care l-a creat, l-a şi înălţat. Atât de mult că noi suntem lăstuni pe lângă el. Pentru că azi este ziua sa de naştere, nu-i urez doar La mulţi ani! Fiindcă păstorul din Apuseni va trăi veşnic. În cer, la masă cu Mielul Lui Dumnezeu!La mulţi ani fratele meu! Să aveţi hainele albe întotdeauna şi untdelemnul să nu vă lipsească de pe cap!
Ştiu, veţi trăi veşnic!

NicolaeGeantă&ŞcoalaCireşarii
De Nicolae GEANTĂ la nicolaegeanta.blogspot.com

Al doilea semn al apostaziei: schimbarea/alterarea Evangheliei

Posted on mai 29, 2012 BY SARIVAN CIPRIAN

Al doilea semn al apostaziei priveşte mesajul central al creştinismului, Evanghelia. Mesajul Evangheliei este fundamental şi hotărâtor pentru o adunare, din următoarele motive:

1. Evanghelia este instrumentul folosit de Duhul lui Dumnezeu în naşterea din nou (Iacov 1:18; 1 Petru 1:23; Romani 1:16; 1 Corinteni 1:21). Duhul lui Dumnezeu nu regenerează pe nimeni fără auzirea Evangheliei (Romani 10:13-15; Fapte 4:12). Proclamarea Evangheliei ne este poruncită de Domnul (Matei 28:18), căci acolo unde nu este Evanghelie, nu este nici mântuire.

O evanghelie coruptă nu va fi folosită de Duhul lui Dumnezeu în naşterea din nou, pentru că prezintă un Cristos fals sau deformat şi o imagine greşită despre jertfa Sa şi despre har.

O evanghelie falsă nu va produce o mântuire adevărată, ci doar o imitaţie a experienţei autentice şi multă confuzie.

2. Toate învăţăturile şi practicile creştinismului sunt derivate din Evanghelie şi toate se găsesc în ea sub formă de embrion. Învăţăturile despre perfecţiunea şi dumnezeirea lui Isus Cristos, despre căderea omului, despre păcat, jertfă, îndreptăţire, iertare, pocăinţă, credinţă, har, viaţa veşnică şi judecata viitoare, toate acestea şi chiar mai multe se găsesc condensate în aparent simplul mesaj al Evangheliei.

O corupere a mesajului Evangheliei va avea consecinţe drastice asupra celorlalte învăţături şi practici. O deviere mică la început de drum va însemna o abatere mare la finalul său. O mişcare de doar câţiva milimetri a mâinii trăgătorului va duce la o ratare a ţintei cu mai mulţi metri. O schimbare aparent neînsemnată a unei părţi a Evangheliei va duce la schimbări mari în învăţăturile ce se regăsesc în ea.

Nu este de mirare, deci, că Evanghelia adevărată este atacată şi falsificată, deoarece succesul atacului ar însemna o deformare atât de mare a creştinismului, încât trăsăturile sale iniţiale s-ar pierde în întregime.

Atacul asupra Evangheliei este unul dublu: schimbarea mesajului şi schimbarea metodelor de evanghelizare.

http://sarivan.wordpress.com/2012/05/29/2139/

Din nou acasa….! / Home, sweet home….!

Din nou acasa!

Dupa o perioada destul de indelungata iata-ma din nou acasa! Este frumos sa calatoresti, sa vizitezi diferite locuri si oameni, sa te intalnesti cu prieteni vechi dar si noi, cunostinte din copilarie, dar este extraordinar sa fii din nou acasa!

A fost deosebit timpul petrecut la Bucuresti in compania familiei Pastorului Florin Ianovici si intilnirile avute cu personalul dar si orfanii din cadrul fundatiei Viata si Lumina; a fost deosebita partasia simtita in timpul inchinarii cu fratii si surorile bisericii Bethel Bucuresti. Chiar as recomandata din toata inima tuturor care vizitati Romania sa vizitati si aceasta biserica. Se merita, dar este extraordinar sa fii din nou acasa!

Am retrait clipe de bucurie in Radauti, orasul unde am vazut lumina lumii si unde am copilarit, orasul unde am invatat si unde am cunoscut-o pe Coca, cea care avea sa-mi devina sotie; m-am bucurat din nou cu fratietatea bisericii Maranata, biserica de unde am plecat acum 21 de ani, in noua cladire inaugurata luna trecuta; am plans impreuna cu comunitatea din Radauti, mai ales cu cei din biserica Betel, unde o tanara de 29 de ani a trecut la Domnul in urma unui accident groaznic; am petrecut clipe de neuitat cu toti cei intalniti, dar este extraordinar sa fii din nou acasa!

Si daca toate aceste satisfactii ni le creaza casa acestei lumi trecatoare, ce vom simti cand vom ajunge cu adevarat ACASA?

Pilda caprei cu trei iezi

Scris de Alexandru Nadaban 

Publicat pe : http://pasareaphoenixremixed.wordpress.com

A fost acum un secol şi ceva un moldovean hîtru pe nume Ion Creangă. Din partea mea putea să îl cheme şi John Branch că nu numele contează. Ambiţia mamei sale era să ajungă popă. Dar n-a fost să fie aşa. A ajuns doar învăţător, dar a ajuns să povestească cu prietenii săi. Şi ce prieteni a avut! Oricare dintre noi l-ar fi invidiat.

Personajele povestirilor lui erau foarte diverse: ţărani, boieri, draci, soldaţi, popi, soacre şi alte animale, cam din acelea care îşi fac veacul printre noi. Parcă în fundal se aude o melodie: “Sfîrşitul veacului trăim, cu… ” Printre aceste animale erau capra cu trei iezi şi lupul.

Ca şi Ion Creangă, am şi eu nişte prieteni, parcă şi nişte iezi. Un lup, doi se mai găsesc pe undeva… Cine vrea să fie fierarul?

Deci, să o luăm pe româneşte de la cap, de acolo de unde se împute peştele:

Capra le dă celor trei iezi ai săi o educaţie clară şi benefică: nu faceţi cutare lucru, că n-o fi bine! Şi le cîntă recomandîndu-le să facă lucrul acela doar dacă îi aud şi îi recunosc glasul. Parcă ar semăna cu pilda păstorului cel bun din oarecare evanghelie… Probabil că am vedenii auditive! În fine, preocupată de siguranţa micuţilor iezi, capra (oare o fi aceiaşi capră din pilda ţăranului înţelept şi pilda ţăranului viclean? nu se poate!) le aminteşte de pericolul care pîndea numai la plecarea ei: lupul! (oare o fi acelaşi lup? cred că am devenit paranoic!)

Lupul ăsta avea o caracteristică: putea face rău numai celor mici şi neajutoraţi, numai atunci cînd nu îl vedea nimeni. Acuma că tot am spus asta, parcă lupul nici nu era chiar aşa de rău, că tare seamănă a om. Aşa face şi omul: cînd nu-l vede nimeni şi dacă victimele lui sunt neajutorate, se dezlănţuie! Cam ca la pogromul din Iaşi din iunie 1941.

Şi cum capra pleacă la mol să facă aprovizionarea, lupul profită de situaţie şi începe să cînte pe limba lui iezilor să îi deschidă uşa. Că doar n-or fi proşti! Chiar şi o găină beată şi-ar fi dat seama fără să se uite pe geam că interpretul şlagărului bun de descuiat uşi nu ar fi cîştigat concursul Eurovizion nici dacă ar fi fost din Patagonia! Căzînd la repetiţia cu public, adică cu grupul, lupul nostru se duce să îşi ascută vocea la un specialist în domeniu: la un om. Ce sau cine l-o fi pus şi pe ăsta să-l ajute pe animal? Era naiv şi îşi făcea doar meseria! Oare cu cît sau cu ce o fi plătit lupu? N-are contează!

Deci, cu dinţii acordaţi, cu muşkii încordaţi, cu textul învăţat, cu ockii bulbucaţi  şi cu avantajul că a tras concluziile dintr-o repetiţie laiv, lupul se duce să îşi arate profesionalismul în faţa mititeilor inocenţi. Inocenţi, inocenţi, dar nu au fost ei şcolarizaţi de mama? Ba da, dar degeaba! Şi unde pui că iedul cel mare, îmi scapă numele, sare să-i deschidă lupului uşa, confundîndu-l cu mama. Cel mijlociu nu avea nci el un auz muzical prea bine dezvoltat aşa că, ambii au căzut victimă lupului. Mititelul, ce lua lecţii de vioară sau pian, cu un auz mai fin, reuşeşte să se ascundă sub horn şi sscape. Probabil că era şi negru la culoare, că nici lupul nu era chior!

Cînd vine capra, durere mare. Nu sună la 112 că era prea tîrziu, ci face ceva ce nu recomand nimănui să facă: se răzbună.

Dar capra asta nu era proastă! Era abilă. Trecînd peste detaliile macabre demne de masacrul lui Charles Manson din secolul trecut, capra îl cheamă pe cumătru lup la pomană. Deci nu era vorba de o capră baptistă, nici de un lup penticostal!

Şi pe cînd se delecta cu mîncare chinezească, indiană, cu hotdoguri şi cării, lupul dispare în cuptorul ce îi era parcă predestinat din veşnicie. Ce l-a adus aici? Păi ce l-a mînat la prima şi la a doua vizită: un instinct primar, cel de conservare – îi era pur şi simplu foame! Dar n-a ştiut că aşa ceva nu se face? Poate a ştiut, poate n-a ştiut, dar  era lup, nu vegetarian! Interesant, dar păstorul, ăăă, capra, n-a prevăzut situaţia asta? NU!

Capra şi iedul cel mic se uitară cum lupul se perpeleşte de viu şi îi fac o ultimă urare, căci între cei de sus şi lup era o prăpastie ce nu se putea trece şi un foc ce avea să-l mistuie pe păcătos. Cred că Creangă ăsta nu a prins doar muşte cu ceaslovul în copilărie. Ştia el ce ştia…

Morala 1

Vestea proastă e că aproape toţi cădem la pilda asta.

Morala 2

Vestea Bună e că lupul e prost şi doar el cade în focul veşnic!

http://pasareaphoenixremixed.wordpress.com/2012/04/24/pilda-caprei-cu-trei-iezi/

Suflet în formă

Scris de Ella Roman 25 Aprilie 2012

Publicat de  http://crestintotal.ro/2012/04/25/suflet-in-forma/

Cea mai firească întrebare pe care o femeie ar putea să o adreseze altei femei este  ,,Ce-ţi spui dimineaţa când te priveşti în oglindă?”. Ce vezi dincolo de forma feţei, trăsături mai mult sau mai puţin de top, micile semne particulare sau riduri?

Îţi susţii privirea în luciul oglinzii şi te gândeşti că ai nevoie urgent de crema cea de toate zilele; eventual şi de o cantitate decentă de rimmel, fond de ten, dermatograf şi un strop de luciu roz?! Însă produsele tale preferate de îngrijire, dincolo de utilitatea lor practică, au grijă să mascheze ceva din tine. Cu adevărat, ritualul de îngrijire personală nu ar trebui să fie o opţiune ci o necesitate dar dacă în vocabularul tău principalele cuvinte sunt ,,şic”, ,,sexy” ,,în formă”, şi altele asemenea; iar dincolo de straturile de celule care îţi alcătuiesc armonios tenul, nu poţi să vezi şi să descrii mai nimic, când nu poţiformula o frază care să-ţi dezvăluie onest sufletul; înseamnă că ai un trup în cea mai bună formă dar nu şi un suflet în formă.

Suntem conştiente toate că femeia descrisă în Proverbe 31 nu e idolul adolescentelor nici modelul tinerelor. Să fie de vină faptul că nu apare la TV şi nu pozează pentru reviste de modă?! Iar dacă ar defila pe un podium la vreo prezentare a noii colecţii de genţi de primăvară a designerului Cutărescu, ar da impresia că e o călugăriţă rătăcită. Asta nu pentru că ,,femeia de vis” a lui Solomon ar fi urâţică sau ştearsă ci pentru că farmecul şi frumuseţea ei nu sunt din şi pentru lumea aceasta. Ea nu îşi datorează cinstea brandului Zara, nici puterea sau drăgălăşenia acelor pantofi absolut mirifici din vitrina de la Mango. Isteţimea ei nu izvorăşte din micile poveşti zilnice despre ultima cură de slăbire eficientă sau ultimul film memorabil, şi cu atât mai puţin din alegeri pe care trebuie să le ia cu privire la cea mai bună coafeză, cel mai modern salon de masaj sau cele mai noi trucuri de seducţie a minţilor.

Femeia aceasta care a trăit cu mii de ani în urmă dar are ,,fiice” şi în secolul XXI, este descrisă în termeni apreciativi nu datorită produselor nemaipomenite de îngrijire pe care le foloseşte, deşi se spune printre rânduri, ca despre un fapt obişnuit dar nu esenţial că ,,îşi face învelitori, are haine de in subţire şi purpură ” (Proverbe 31:22) ceea ce denotă că era o femeie îngrijită cu aspectul fizic şi nu îngrijorată de el; ci datorită calităţilor ei înalte care se convertesc în fapte. Ea a scris istorie datorită vieţii ei simple dar nu ordinare în totală dependenţă de Cel care a inventat frumuseţea şi nu oboseşte niciodată să o reinventeze.

Dumnezeu vrea să te ştie în cea mai bună formă fizică ca să îi poţi sluji cu voioşie dar doreşte cu orice preţ pe care va trebui poate să-l plăteşti să I te alături în călătoria în sufletul tău, unde te va antrena cu cele mai bune aparate de ,,fitness ceresc” că să ai sufletul în formă. Bunătatea, credincioşia, înţelepciunea, facerea de bine, nu se obţin ci se primesc în dar ca rezultat al alergării tale pe ,,banda” lui Dumnezeu. Crezi că El nu doreşte ca, copila Lui să fie frumoasă, ba chiar cea mai frumoasă? Te-ai gândit la faptul că aspectul tău, sufletesc şi fizic, e una din priorităţile Lui?! Însă tendinţa noastră de a ne purta singure de grijă în privinţa aceasta, ne face să nu folosim oglinda lui Dumnezeu şi ,,produsele” Sale de îngrijire interioară, pentru că nu putem lăsa din mână oglinjoara noastră prăfuită care nu are cheie pentru ,,salonul” din suflet. Dacă vei renunţa la a fi obsedată sau îngrijorată de trupul tău, îngrijindu-ţi întâi sufletul la prima oră a dimineţii, vei descoperi cu uimire că atunci când nu-ţi mai pasă decât de un suflet în formă maximă; trupul tău va fi doar cealaltă faţă frumoasă a unui suflet frumos.

Am ghicit că biserica nu predică adevărul

Postat de Laurentiu Nica 

WEDNESDAY, APRIL 25, 2012

Ştiu că ceea ce veţi citi în acest articol va crea un şoc pentru mulţi – este ceea ce mi-am propus aici. Ceea ce urmează nu este un material pentru adulţi şi nu trebuie citit ca atare.

Într-o marţi seara mă aflam la o biserică oarecare şi aşteptam să înceapă programul; am ieşit afară şi aşteptam să vină cineva cunoscut, oricine, nici eu nu ştiam pe cine aşteptam atunci. În clipa următoare cineva m-a salutat şi m-a întrebat ce fac şi, în timp util, i-am răspuns că aştept pe cineva. Apoi în mintea mea s-a născut gândul că l-aş aştepta pe Isus şi dacă El ar veni la slujbă în acea biserică. Nu a venit. Cel puţin nu cum îl aşteptam eu.

Am plecat brusc din acel loc, foarte îngândurat, parcă deja cădeam într-o stare de melancolie şi depresie spirituală. Unii din cei care mai intrau în acea biserică deja parcă citeam pe feţele lor că veneau acolo din aşa de multă obişnuinţă; acum la biserică, apoi la băutură din nou; acum la biserică, apoi la ţigară din nou; acum la biserică, apoi la curvit din nou… Mai are rost să continui? Dacă da, citiţi mai departe, dacă nu, ignoraţi acest articol, aşa cum am spus anterior, nu este un articol pentru adulţi…

Este o stare de plâns acum. Stăm să vedem ceva bun şi vedem doar ceva obişnuit. Vrem să vedem ceva schimbat şi vedem doar ceva uzual. Ne rugăm să avem trezire şi ne trezim cu crimă în biserică. Orice ar fi, numai bine nu mai este. Nu întrebaţi pe Dumnezeu de ce, că nu veţi primi răspuns acum, nici mâine şi poate niciodată. Răspunsul este în geamul spart de deasupra uşii bisericii; cineva şi ceva a umbrit lumina care intra şi aducea o mică licărire de speranţă; altcineva si altceva a umbrit-o şi a adus groază şi greaţă. După cum spunea un renumit predicator plictisitor, “dacă cineva crede că trăim clipe de trezire spirituală, se înşeală amarnic! Sunt clipe de criză şi iar criză!” (nu dau numele lui, acest articol nu dă vina pe nimeni, nu daţi cu bâta, vă rog)

Când priveşti la acest tablou îţi poţi imagina nimic mai mult decât regrete şi regrete, rugăciuni fără răspuns şi ruşine fără teamă. Sunt rămăşiţele care le lasă o biserică devastată de adevărul parţial şi pasiv predicat, de religia care este ridicată la rang de închinare şi întruchipare, la o rămăşiţă de oameni loviţi parcă cu bună ştiinţă să creadă şi să continue să perceapă o serie de idei născocite şi născute din convingerile unei generaţii care nu a ştiut niciodată că relaţia cu Dumnezeu este ceva continuu, spontan, plinătate de viaţă, lipsă de monotonie şi atmosferă de slavă.

Cu mai bine de o lună în urmă (adică în martie 2012) am fost vizitat de un necunoscut care dorea să plece într-o localitate cunoscută a fi cel mai bun târg de maşini şi flecăreli lumeşti; bazat pe ideea unui bun coleg şi amic de al meu că, dacă vrei ceva flecăresc, poţi găsi şi în România aşa ceva, i-am spulberat puţin speranţa acestui necunoscut de a mai face acest pas de avânt spre a merge să-şi îndeplinească scopul propus. Venise cu un alt tip, pe nici unul dintre ei nu îi ştiam – şi mi-aş fi dorit să nu îi ştiu nici acum, dacă nu se dezvăluia primul să se auto-prezinte, lipsit de orice fler de modestie. Suntcutărescu, de la postul tv n, mi-a spus el. (Nu mă întrebaţi cine este pentru că nu are esenţă acest aspect aici. Mulţumesc.) Da? – i-am răspuns eu puţin uimit. Din mulţii cutărescu de care auzisem eu pe net sau de la tv ori din alte surse, acum nu mai ştiam de unde să-l iau şi să vadă ăsta că eu aveam puţinhabar despre el. Nu era cel care îl văzusem eu odată la tv, dar auzisem că ar fi oameni de acest gen şi la noi în România. “Şi chiar poţi să faci cutare şi cutare lucru?”, l-am întrebat eu. Se auto-afirma că a depăşit şi pe alţii. Apoi a scos o carte de vizită de culoare neagră, care mi-a aruncat-o parcă înfipt pe masă, alunecând uşor spre unul din nasturii de la cămaşa care o purtam atunci (în fine, nici nu mai ştiu cu ce eram îmbrăcat, dar cred că dacă nu aveam ceva cu care să barez lovitura, poate mă alegeam cu o zgârietură de la aşa înfigătoare neagră!)

“Sunt pocăit acum”, mi-a spus el.

Atunci am tresărit. Parcă vroiam să fiu plăcut surprins – şi asta s-a şi întâmplat. L-am întrebat la ce biserică merge şi ulterior am testat dacă cunoaşte pe o anumită persoană din acea biserică; a trecut testul. I-am spus şi eu la ce biserică merg, după care mi-a întins mâna şi m-a salutat cu “fratele meu”, o expresie care mai apoi aş putea să o declar a fi una din iluziile sale de moment. Mi-a spus site-ul lui şi să îl caut pe internet, apoi a plecat cu rugămintea să îi găsesc o ofertă spre a putea pleca unde îşi propusese.

Mai târziu a venit un coleg de al meu şi i-am spus cine mă vizitase, dar lui nu prea îi venea să creadă, deşi “vedeta” îl salutase exact când el intra în birou. Amândoi eram uimiţi, eram deja pe site-ul lui şi ne uimeam ce poate el să facă… ca mai apoi să tragem concluzia că “am fost duşi cu vorba” – o altă tehnică de abureală în masă.

Anterior venirii colegului meu am uitat să menţionez că “fratele” îmi oferea regretele lui de ceea ce se întâmplase la biserica unde mergeam eu, şi m-a invitat la biserica lui. Frumos gest, ce să zic. Era ca şi când ar fi spus, fain la noi, dar la voi se dă cu bâta şi pică pereţii peste voi! Doar după ce a plecat m-am gândit la ceea ce spusese el. Cu ce era mai bună biserica lui decât a mea, sau mai bine zis, cu ce era mai bun el? Căci cuvintele lui l-au trădat mai mult decât acţiunile sale: din vorbe ne-a făcut, vorba vine. Dacă v-aş spune şi cine era persoana respectivă mi-aţi da nu doar dreptate, dar l-aţi căuta să vă dea autografe… tipic românesc, nu?

După cum orice faptă din această ţară este judecată şi prin prisma credinţei religioase a cuiva, atunci când se întâmplă un eveniment, orice, oricum, oricând, e bine ca cei din media să dea de ştire la toţi ce apartenenţă religioasă are acea persoană. Un om, asemenea “fratelui” cu care am avut de a face mai sus, a apărut recent la un alt post tv şi, logic, datorită popularităţii sale crescute, au început şi ziarele să îi dea târcoale; dar aia de ce e aşa, dar aia cum explici tu, dar eşti credincios, mergi la biserică, etc.? Acolo mi s-au oprit mie ochii astăzi când citeam cuvintele lui – şi sper şi cred că ele nu au fost alterate sau modificate sau exagerate, aşa cum media scrisă sau nescrisă o face întotdeauna: “De mic am fost dus la biserică de către părinţi şi bunici. Sunt … (cenzura îmi aparţine, doar e blogul meu, fac ce vreau aici), dar acum nu mai cred în Dumnezeu, aşa cum e el prezentat la biserică.” (nu ofer sursa, am cenzurat citatul, nu mai e original…).

Am rămas “mască” din nou când am citit de câteva ori ceea ce a spus el, că nu mai crede în Dumnezeu, deşi a mers atâta timp la biserică, şi nu mai crede în Dumnezeu, aşa cum este prezentat la biserică. Se făcuse linişte în mintea mea. Păream că citesc ceva repetat să văd dacă nu cumva am citit ceva în repezeală şi am interpretat vizual un alt cuvânt, dar nu, nu mă înşelam. A spus-o pe şleau, direct, fără regrete, simplu şi la subiect. E un regret că citesc şi citez aşa ceva, dar tot un regret este când menţionez şi meditez la ideea că ceea ce am scris aici este pura realitate: în biserică nu se predică adevărul.

Prietene, cred că vei găsi cel puţin un motiv să condamni articolul meu ca fiind infectat cu ceva necurat. Poate că îţi dau dreptate, însă nu totală. Suntem obişnuiţi cu parţialităţi, de ce să nu facem un compromis, nu? Dacă tot mergi la o biserică, şi îţi place sau nu ceea ce faci la biserică, ce rost are să nu vorbim despre ea şi neconcordanţele din cadrul ei? — Replica asta aş fi spus-o şi live dacă aveam să fiu provocat, de ce nu ar fi mers şi pe blog, nu?

Pe vremea când eram student am fost întrebat de către un profesor care era motivul pentru frecventarea unei biserici; nu trebuia să merg la o anumită biserică, am ales unde să merg personal, asta mi s-a părut a fi atunci democratic. Am răspuns că am fost la biserica cutare în calitate de spectator; se aştepta ca eu să răspund că am fost să fac o slujbă, oricare, orice, ceva neînsemnat, în tăcere, no nameanything, dar nu, nu eu, cel puţin nu atunci. În acel moment alegerea mea nu mai era democratică, era cam liberală. Inactiv şi pasiv şi am ajuns să fiu trimis la o anumită biserică, pe drept vorbind, împotriva voii mele de cele mai multe ori, confruntat cu oameni tari la cerbice şi personalităţi imposibil de plăcut. Aceasta mi s-a părut a fi comunistic – mi se dicta să fac ceea ce nu făceam, să realizez ceea ce era în scop să întreprind, şi să demonstrez că se poate, deşi personal nu vroiam aşa ceva. Calităţile acestea puse într-un cadru neplăcut mie au devenit nimic altceva decât un imposibil mediu care, de fapt, rupea ciclul familiarităţii şi al complacerii de sine – e ceea ce facem cu toţi la biserică pentru a forma o comunitate neroditoare – impasibilitatea şi iresponsabilitatea.

Photo by charismanews.com

O altă biserică, unde totul decurgea de la foarte bine în sus, a ajuns să vadă şi ce este aia faliment financiar. Astăzi am citit despre o renumită biserică unde mii şi mii de oameni s-au întors la Dumnezeu în anii care s-au scurs; mă comparam uneori cu ei şi îi puneam ca standard pentru ceea ce vedeam la biserica pe care o frecventam. Nu ştiam eu în 2005, sau anii de după, că ceea ce vedeam atunci avea să ajungă acum în prag de faliment. Şi totuşi, undeva s-a stricat ceva.

La ei a început cu regrete, ulterior au fost aduşi la realitate şi au avutrevitalizare, iar acum au intrat în faza de regresii din cauza finanţelor.

Mă uitam iar la noi la români (culmea, şi la noi începe cu R chiar numele naţiei noastre…) şi noi am experimentat revitalizare pe vremea când eram persecutaţi de comunişti, după revoluţia din 1989 am avut parte de regresii din mai multe puncte de vedere, ca acum să fim într-o adâncă stare de regrete… De ce ne-ai scos Moise din Egipt? Nu era bun acolo usturoiul şi ceapa? Cam aşa am transpune azi vorba românilor, “Doamne, de ce ne-ai scos din persecuţie să regretăm vremea de atunci?

Poate că ne-am gândi că totul este un ciclu, trebuie să ajungem iar la primul R; dacă ar fi toate aşa de simplu precum şi spunem… cred că am rezolva mai repede multe lucruri. E precum imaginea alăturată, ceva este în progres, dar nu se merge mai departe, aştepţi şi tot aştepţi şi nu se întâmplă nimic. E dezastru starea asta, parcă produce monotonie, plictiseală, uscăciune, ură, etc. Nu cred că avem nevoie de ciclu în progres, ci cred că avem nevoie de o rupere pentru a vedea unde suntem de fapt.

Vedem că mergem prost, că mergem aiurea, că mergem în jos, dar ne place! Acolo nu mai e nimic de făcut. Acolo e moarte completă; dacă vei interveni în acea situaţie vei vrea să mori singur, dacă nu te va omorî cineva mai devreme sau mai târziu (nu ai auzit încă de crime la pocăiţi sau la nepocăiţi din presă? dacă nu cu vorba, merge şi cu fapta, şi aflăm toţi că erau de la noi din curte şi din grajdiul de lângă…)

Atâta timp cât dormim şi visăm ceea ce ne place, trăim nimic altceva decât un coşmar. Isus nu ne-a chemat niciodată să trăim în zone de confort şi complacere personală. Dacă am realiza urgenţa nevoii noastre şi de am ieşi odată din ea, am face o mişcare mai bună decât un şah-mat! Acum, pe drept vorbind, după ce citeşti aceste rânduri, ai putea să spui şi tu că autorul şi-a dat cu părerea şi a cam nimerit-o… în biserică, dacă s-ar predica adevărul, am avea schimbare, schimbare, schimbare! 

Oricare ar fi reacţia ta acum aş vrea să cred că există dorinţă pentru această schimbare în tine. Dacă ştii că ceea ce ai făcut până acum era monotonie şi retrăire în Egiptul spiritual, e vremea nu doar să ieşi din Egipt, dar să şi scoţi Egiptul din tine! Dacă vrei să scapi de mândrie trebuie să o scoţi afară şi să ieşi din cercul ei reciclabil! Acelaşi lucru îl poţi aplica la orice domeniu unde ştii că nu există un progres vizibil în viaţa ta, în slujirea ta, în munca ta, în ceea ce eşti şi faci tu. Dacă ceva nu merge bine, ai ghicit! În tine nu se predică adevărul! Dacă s-ar predica adevărul, ai fi provocat, ai fi transformat, ai fi… diferit! Ce poţi face azi,  nu lăsa pe mâine! 

Religia cu gloante oarbe…

Publicat de Nicolae Geanta Miercuri 25 Aprilie 2012

Luni, în Intercity de Oradea, o controloare drăguţă m-a întrebat curioasă de ce subliniez pe carte. I-am spus că aleg muniţie. O oră mai târziu, a revenit, s-a aşezat în faţa mea pe banchetă, a deschis porhartul de „naş” şi zâmbind, mi-a vârât sub nas un volum de religii orientale. „Şi eu caut spiritualitatea”, mi-a şuşotit încântată. „Ştiu de ce citiţi religii chinezeşti”, i-am replicat de i-am dilatat pupilele. „Pentru că v-au dezamăgit creştinii”, am punctat. 

N-a infirmat. Apoi a început să elogieze liniştea adusă de filosofiile tibetane: „Mă-nvaţă să trăiesc frumos”. „Aşa o fi, am asigurat-o, însă aceste religii sunt un fel de puşti cu gloanţe oarbe. Apeşi pe trăgaci, fac bubuitură, scot fum, au recul, sar cartuşele pe jos. Dar esenţialul lipseşte: ţinta rămâne neatinsă! Pe când Evanghelia lui Hristos doboară ţintele semeţe”. I-am spus că nu doar budismul, hinduismul, confucianismul, yoga sau islamul, trag gloanţe oarbe. Nici religiile tradiţionale – catolicismul şi ortodoxia, şi nici protestantismul, nu nimeresc ţinta cel mai ades.

Religia cu gloanţe oarbe e atunci când umblăm cu cuţitul la cizmă şi cu cruciuliţa la gât, când am întinat patul înainte de căsătorie, dar slujitorii cultici ne pun indiferenţi cununa pe cap, când copiatul la şcoală e ceva normal, când „avem voie” să divorţăm, să avortăm, să curvim, iar biserica nu ia nici o măsură împotrivă-ne. E atunci când 12 ani ni s-a predicat religia în şcoală, şi nu ne-a atins nici măcar odată inimile. 

Religia cu gloanţe oarbe e în noaptea de Înviere, când ţinem lumânarea în mână şi pachetul de Kent în buzunar la spate. Apoi a doua zi la 7,00, luăm anafură, şi la 12 dansăm manele. E atunci când avem icoana Domnului Isus atârnată de perete, iar sub ea, sudează dracu’ din televizor!
Religia cu gloanţe oarbe e atunci când duminica tinerii cântă în corul bisericii, dar sâmbăta au fost la discotecă. E atunci când sticla de bere nu ne mustră cugetul dalmaţian. Sau când trece farfuria la colectă şi punem 1 leu de hârtie, deşi avem portofelul burduşit cu bancnote de-o sută.

Religia cu gloanţe oarbe e atunci când citim Biblia şi facem ce ne trece prin cap, ce dorim. Când spunem că suntem creştini dar nu ştim nici o rugăciune, nici un verset. E atunci când ne chinuim să nu mănâncăm „de dulce”, dar fumăm, când carnea de porc e păcat dar concubinajul e acceptat, când se face fanatism din sabat dar biserica a devenit un yaht de croazieră, nu o corabie de salvare!

Religia cu gloanţe oarbe, e atunci când ani de zile se predică de la amvon, sau din altarul bisericii, şi nu se pocăieşte nimeni! Nu e rod. Adică dăm predici de îmbălsămat un mort, ar spune Reinhard Bonnke.

Religiile orientale, sau confesiunile creştine, sunt gloanţe oarbe atunci când nu ucid păcatul. Au adepţi dar n-au închinători în adevăr, au clădiri dar n-au foc viu pe altare.

Dacă într-un conflict armat, glonţul omoară pe cel lovit, gloanţele lui Dumnezeu aduc viaţă acelor ce-i atinge! Interesant, Domnul e bun lunetist!

http://nicolaegeanta.blogspot.com/2012/04/religie-cu-gloante-oarbe.html

E Rugaciunea pe cale de disparitie?…

Posted on aprilie 21, 2012 by strainisicalatori

 

RUGACIUNEA

Cu fiecare an rugaciunea e tot mai neglijata ,ma intreb :”va veni vremea cand nu va mai fi nevoie de ea,ori o neglijam cu fiecare zi,pana va dispare din localurile de rugaciune ,din casele noastre,din camaruta tainica? Ce vom face atunci cum vom cere ajutor de la Dumnezeu? Cine ne va ajuta?

Nimeni nu se ridica mai presus de viata de rugaciune.

Predicatorul care nu se roaga,se joaca=de-a predicatul.

Poporul care nu se roaga se rataceste.

Amvonul poate deveni o vitrina a talentelor,dar in camaruta de rugaciune nu sunt aplauze.Saracia Biserici cea mai vadita astazi,este rugaciunea.Avem multi organizatori,dar putini agonizatori,multi jucatori,putini rugatori;da putini rugatori –gladiatori in rugaciune. O multime de slujitori,putini luptatori,multe temeri,putine lacrimi,moda si parade prea mare,dar prea putina ravna in lucrare,multi sfatuitori,putini ostenitori.

Daca gresim in privinta aceasta,a rugaciuni gresim in toate.Cele doua cerinte pentru o viata biruitoare de credinta,sunt viziunea si pasiunea,amandoua fiind nascute si mentinute prin rugaciune.Chemarea de-a predica e deschisa unui numar mic de oameni,dar chemarea la rugaciune,cea mai inalta chemare din toate cele adresate oamenilor este deschisa tuturora. Credinciosii anemici spiritual isi spun:”Asta seara nu merg la adunare,e doar ora de rugaciune!”

S-ar putea ca diavolului sa nu-I fie teama de cele mai multe predici,dar sa ii fie teama de clipele de rugaciune. Experientele trecute arata ca isi mobilizeaza toate armatele lui nebune sa lupte impotriva poporului lui Dumnezeu cand acesta se roaga.

Crestinii moderni stiu prea putin ce insemneaza”a lega si a deslega”,desi paguba e doar a noastra. “Orice vei lega  pe pamant va fi legat in ceruri…”Ati facut lucrul acesta in ultima vreme?Dumnezeu nu-Si risipeste puterea Sa;dar ca sa fim mult pentru Dumnezeu,insemneaza sa fim mult cu Dumnezeu!. Lumea de azi se indreapta spre iad cu o viteza care face ca avioanele de azi sa para broaste testoase,dar vai ce putini isi mai aduc aminte de cand n-am stat de veghe o noapte intreaga asteptand de la Domnul raspuns la rugaciune lor pentru o trezire care sa zguduie pamantul.Ne emotionam greu azi. Si confundam schelaria cu cladirea.Predicile de azi,cu interpretarile lor palide a adevarurilor divine,forteaza oamenii sa considere multa activitate drept prioritate,multa comosie drept creatie,si multa galagie drept trezire.

Taina rugaciunii este rugaciunea in taina.Un om care pacatuieste ,nu se mai roaga,dar cel ce se roaga nu mai pacatuieste.Suntem saraci ,am dat faliment in viata spirituala ,dar nu ni se moaie inima si nu ni se indoaie genunchii.Rugaciunea  e extraordinar   de simpla,dar este in mod simplu extraordinara.

Rugaciunea este  cea mai simpla forma de vorbire pe care o poate incerca noul nascut,si totusi atat de  sublima incat intrece in frumusete orice alta arta si  depaseste vocabularul uman.O “Niagara” din cuvintele inflacarate nu insemneaza ca Domnul  e impresionat si miscat. Una din rugaciunile  cele mai adanci de pe paginile Bibliei n-a avut cuvinte:”Numai buzele si le misca,dar nu I se auzea glasul.” Nici o oratorie! Doar “suspine negraite!”. Am ajuns asa de sub standard fata de crestinismul Nou Testamental incat nu mai recunoastem credinta sfanta a stramosilor,si suntem orbiti de credinta falsa,isterica  a contemporanilor?

Rugaciune e pentru un credincios ceea ce e capitalul pentru un om de afaceri.Poate cineva sa nege adevarul ca in organizarea si in administrarea bisericilor moderne povoara ceea mai arzatoare sunt banii?. Si totusi ,aceasta de capetenie  a bisericilor moderne a fost neglijata cu desavarsire de biserica Noului Testament.Accentul nostru  e pe “a achita”.a lor era pe “a se ruga”.Noi cand ne-am achitat cheltuielile,ne-am potolit elanul,ravna,rugaciunea;ei cand se rugau se cutremura se zguduia locul!. In privinta aceasta,rugaciunea,rugaciunea Nou  Testamentala,rugaciunea inspirata de Duhul Sfant,rugaciunea care sperie iadul si cutremura pamantul,niciodata n-a fost lasata  ca azi in seama unui grup asa de mic de oameni.Iar rugaciunea de felul acesta nu poate fi inlocuita cu nimic.Ori o traim,ori murim!

*O religie bazata doar pe sentimentalism si sensationalism e cea mai groaza din toate plagile care ar putea sa cada asupra oamenilor.Ruperea de realitate e destul de trista,dar urmarea a iluzilor e un pacat de moarte. (S.Chadwick)

*E bine   sa  ne debarasam de parerea gresita ca a avea  credinta este o dovada de eroism spiritual pe care numai cateva suflete selectate il pot arata.Da,exista eroi ai credintei,dar credinta nu e doar pentru eroi.Credinta e mai degraba o dovada de viata,de vigoare spirituala ,de putere .de maturitate. (P.T.Forsyth)

*Cand Dumnezeu vrea sa reverse Har imbelsugat peste poporul Sau,intai ii cere sa se roge.(Matthew Henry)

*Adevar fara entuziasm,morala fara sentimente,ritual fara suflet,acestea sunt lucruri pe care Hristos le-a condamnat fara crutare.Fiindca toate acestea,fara foc in ele,nu sunt decat o filozofie fara Dumnezeu,un sistem de etica,o superstititie. (S.Chadwich)

*Fiti plini de ravna cu Duhul ;slujiti Domnului !

*Rugati-va neincetat. (1Tes.5:17)

http://strainisicalatori.wordpress.com/2012/04/21/e-rugaciunea-pe-cale-de-disparitie/

Three views of Sanctification – Reformed, Wesleyan and Pentecostal

agnus dei - english + romanian blog

In referencing “The Basic Book of Bible Texts” by John Jefferson Davis, I thought it would be helpful to post the Scriptures that are used to support the different denominational views on sanctification. Davis divides the views into 2 camps and then adds a Pentecostal perspective. Davis defines sanctification as:

The Christians’ growth in holiness and conformity to the character of Jesus Christ through personal faith and obedience and the ministry of the Holy Spirit and the Word of God.

 Three Views on Sanctification – Scriptures they are based on

Davis divides the views into 2 camps and also adds a Pentecostal perspective:

Some Christian traditions understand sanctification in terms of crisis experiences leading to Christian perfection (Holiness, Pentecostal, Nazarene); others understand sanctification primarily in terms of a continuous process which never reaches a state of Christian perfection in this life (Reformed, Lutheran, Anglican).

Wesleyan view

“Christian perfection…

View original post 1,759 more words

Voice of the Martyrs’ Tom White’s Death an Apparent Suicide Following Molestation Investigation | Christianity Today | A Magazine of Evangelical Conviction

This week’s death of a prominent persecution ministry leader is now being described as a possible suicide in the wake of a molestation investigation by local police.

Tom White, executive director of The Voice of the Martyrs (VOM), was found deadWednesday morning in a warehouse at the ministry’s headquarters in Bartlesville, Oklahoma, according to Tulsa CBS affiliate News on 6. Court records indicate that Bartlesville police were investigating a molestation allegation against White, according to News on 6.

VOM responded to the allegations Friday afternoon with this statement:

April 20, 2012 The Voice of the Martyrs statement concerning the death of Tom White:

The events of the last week are tragic. On Wednesday we learned that Tom White, VOM’s executive director, had died.

Allegations were made to authorities this week that Tom had inappropriate contact with a young girl. Rather than face those allegations, and all of the resulting fallout for his family and this ministry and himself, Tom appears to have chosen to take his own life.

None of those in leadership at VOM, including our board of directors, were aware of these allegations at the time of Tom’s death.

There is no doubt that Tom cared about his wife, his children and his grandchildren. And there’s no doubt that he cared about VOM.

We are deeply saddened by these events. Our hearts are broken.

However, the work that God has called VOM to do is bigger than any one of us. There are persecuted Christians who need our help. The legal process will go forward, and we will continue serving with our persecuted brothers and sisters.

We appreciate the many who are praying for our work, and we encourage you to join us in praying for Tom’s family during this difficult time.

A letter from VOM’s president will be posted on our web site, http://www.Persecution.com, next week.

White, 65, rose to prominence in persecution circles after releasing a 1982 memoir detailing his 17 months spent in a Cuban prison. He led VOM to solid growth over the past 20 years.

“He admired persecuted believers who endured hardship and possessed an eternal perspective about their faith,” Gary Lane, a former spokesperson for VOM now at CBN wrote this week. “Tom worked tirelessly to share their experiences with the world. He truly was a voice of the martyrs.”

VOM will release a more-detailed response to White’s death on Monday. It posted this announcement regarding White’s death on Wed:

“It is with great sadness that The Voice of the Martyrs announces the death of our Executive Director, Tom White. Tom led The Voice of the Martyrs for more than 20 years, including years of incredible growth in the ministry’s reach to support and work with persecuted Christians and to share their stories with the American Church. Prior to taking leadership of the ministry he worked alongside VOM’s founders, Richard and Sabina Wurmbrand. All of our hearts are heavy at this loss, and most of all heavy for Ofelia, Tom’s loyal help-mate through years of ministry, including 17 months he spent in a Cuban prison, and for his children and grandchildren.”

(This article may be updated as events warrant.)

Voice of the Martyrs’ Tom White’s Death an Apparent Suicide Following Molestation Investigation | Christianity Today | A Magazine of Evangelical Conviction.

O lovitură (supergrea) sub centura… creștinismului evanghelic: moartea lui Tom White !

Barthimeu- Un alt orizont

Cine nu a auzit de Voice of the  Martyrs’ (Vocea Martirilor) ?

Mai ales că această organizație avangardistă în contabilizarea și ajutorarea creștinilor persecutați de pe întreg mapamondul a fost fondată de Richard Wurmbrand; al cincilea din 10 Mari Români ai tuturor timpurilor!

Dacă mulți am auzit de ea, și poate în surdină sau mai franc am simpatizat cu această voce, cu siguranță că gândul ne-a fugit la directorul executiv al acestei organizații fanion: Tom White. Ne obișnuise cu editorialele lui calde, relevante și în același timp mobilizatoare, editoriale ce apăreau sistematic pe a doua pagină a revistei omonime organizației de mai sus. Nimic nu prefigura că dincolo de chipul blajin, era o lume zbuciumată. Nu atât de încercările prin care a trecut în cei peste 20 de ani de când s-a aflat la cârma acestei mișcări de mobilizare a conștiințelor adormite și comode ale multor creștini căldicei, încercări…

View original post 377 more words

Care e partea noastra?

Neclintit.com

“De mii de ani oamenii nu au fost pedepsiti de Dumnezeu”,”nimeni nu a primit vreun “ciocan in cap” de la El,asa cum se spune la biserica, ca Dumnezeu te vede si daca nu ii place ceva sigur te judeca.

Dar cred ca va exista o vreme cand Dumnezeu iti va cere toate talentele,lucrurile si timpul ,te va intreba ce ai facut cu ele.Daca nu le-ai folosit in scopuri bune cu siguranta nu va fi bine.
Va veni o zi cand Tatal de Sus iti va cere inapoi ce ti-a dat,iti va arata mana Sa care te-a ocrotit mereu,iti va arata timpul cand a vrut sa vorbeasca cu tine dar l-ai respins.
Azi e adevarat ca preferam mai mult lucrurile trecatoare fiindca in ele sa fim sinceri ne simtim fericiti si bine.Nu prea ne plac orele religioase cu cantari pompoase si ridicari de maini,cuvinte de slava,Dumnezeu si zambete false.Dar,odata si odata…

View original post 592 more words

Tot înainte …cu ocolire la dreapta

Marius Bota

Unul din oraşele ,cel mai puţin plăcute mie, din punct de vedere al şofatului, este Cluj Napoca. Şi asta nu din cauză că e chiar aşa mare circulaţia, şi aglomeraţie implicit, cu toate că, dacă o compar cu Deva, e, ci mai ales din punct de vedere al celor multe străzi cu sens unic; străzi care te fac, străin fiind , să încerci unele senzaţii tari, văzând ca toate maşinile se îndreaptă spre tine din sens opus, în timp ce tu mergi singur , singurel spre ele!! În astfel de oraşe, pe astfel de străzi , te trezeşti că pentru a ajunge la un obiectiv care e “drept înaintea ta”, trebuieşte să faci la dreapta, apoi la stânga, apoi să dai peste un sens giratoriu, şi abia apoi să ajungi la punctul aflat, la un moment dat, chiar înaintea ochilor tăi.

Cam acelaşi lucru, se prea poate să ne întrebăm…

View original post 237 more words

Multumirea intr-o lume nemultumita.

Stefan Ivan Blog

“Cand vei manca si te vei satura,sa binecuvantezi pe Domnul,Dumnezeul tau,pentru tara cea buna pe care ti-a dat-o……. Cand vei manca si te vei satura,cand vei zidi si vei locui in case frumoase,cand vei vedea inmultindu-ti-se cirezile de boi si turmele de oi,marindu-ti-se argintul si aurul,si crescandu-ti tot ce ai,ia seama sa nu ti se umfle inima de mandrie si sa nu uiti pe Domnul,Dumnezeul tau………..Vezi sa nu zici in inima ta:”Taria mea si puterea mainii mele mi-au castigat aceste bogatii””Deuteronom 8:10….12,13,14…..17. Da……asta este vechea problema a omului ,a fost problema poporului evreu cu mii de ani in urma dar este si o problema atat de actuala. Avem impresia ca tot ce am agonisit in viata noastra, tot ce am mostenit sau tot ce am primit sunt lucruri meritate de noi, castigate datorita scolilor terminate,functiilor pe care le detinem, familiilor din care facem parte, abilitatilor si desteptaciunii noastre. Intelepciunii pe…

View original post 82 more words

Pantoful ravnit si ranile de dupa…

Ni s-a întâmplat tuturor să ne fixăm privirea într-o vitrină sau pe un raft şi să nu o mai putem dezlipi, de parcă acolo ar zace, frumos ambalată, însăşi fericirea. Ceea ce îţi obligă ochii să nu clipească şi îţi intensifică bătăile inimii, are o culoare splendidă, forme unduioase, curbate atât de perfect, şi piesa de bază: tocul. Ah, tocul care are un rol atât de esenţial în viaţa ta socială. Reuşeşte să îţi anunţe sosirea cu câteva minute chiar înainte să apari, e o carte de vizită, ,,înrudită’’  cu aceea pe care domniţele nobile o trimiteau odinioară printr-un valet ca să fie introduse în cercul societăţii la petreceri.

Descendentele acelor reputate domniţe se confruntă însă cu o minusculă problemă; cartea de vizită folosită de stră-străbunicuţe nu producea răni în contact cu pielea, ca şi pantoful mirific, mult râvnit, probat şi cumpărat. E de ,,puţină’’ importanţă problema, ce femeie stă să facă analiza rănilor lăsate de pantofi, pe baza ideii că cel care lasă urme nu doar pe asfalt ci şi pe piele, poate fi înlocuit uşor. La un moment dat însă vine o vreme când ţi se face lehamite de ,,jocul’’ acesta şi te cuminţeşti alături de o pereche de balerini coloraţi sau converşi…

E despre pantofi, răni, şi mai mulţi pantofi, dar de fapt e vorba despre alegeri. Cum se face că ceea ce alegem noi, deşi uneori e bine gândit şi sortat pe toate feţele; lasă în urmă printre consecinţe, nişte răni care nu se mai închid?! O să îmi spuneţi că nu mereu se lasă cu julituri, folosind termenul copilărei, dar asta înseamnă că nu v-aţi căutat bine în suflet; că timpul le vindecă pe toate, deşi nu pricep filtrând prin logică, când şi-a luat stimabilul diploma de medic şi ce metode ar putea folosi, exceptând curgerea lui pasivă, indiferentă faţă de muritori şi neoprită deocamdată. ,,Metoda’’ asta a curgerii are ca rod însă doar o simulare a uitării, cu alte cuvinte pe măsură ce te îndepărtezi temporal de ziua faptei sau alegerii cu pricina, ai senzaţia că ai uitat; când ceea ce se întâmplă e că ţi-ai luat prvirea de la rană şi ai întreprins şi alte activităţi.  Apoi vin zile când un fapt sau gest, aparent banale, te pun în oglindă cu rana ta şi atunci toate cârjele, inclusiv timpul, te părăsesc ca să găsească pe altcineva.

Tu realizezi atunci că vocea aceea micuţă a conştiinţei care îţi spunea că nu ai nevoie de uitare şi călătorie prin timp ci de vindecare, nu mai poate fi redusă la tăcere pentru că îi dai dreptate.

Cum rămâne cu alegerile pe care le fac sau încearcă să le ia alţii pentru noi? Consecinţele lor sunt uneori răni şi mai purulente, adânci şi supărătoare. Deoarece modul complet şi uimitor în care am fost creaţi să fiinţăm, nu permite unui suflet să încerce să trăiască şi să stăpânească peste două trupuri; aceasta ar putea fi definiţia alegerilor luate pentru altcineva.

Doi oameni liberi prin natura lor, trăiesc luând fiecare decizii şi încercând să se împace unul pe celălalt cu ele. Iar dacă fiecare dă aripi deciziei celuilalt, se mai numeşte şi dragoste.

Singurul care are dreptul să fie întrebat şi consultat cu privire la luarea unei decizii, căci El îi cunoaşte consecinţele şi rănile de după, e Creatorul şi inventatorul alegerilor, iar pentru El cea mai bună alegere ai fost chiar tu.

E  Cel care poate şi uneori trebuie să îţi ia în mână decizia, să îţi aprindă lumina ca să îi vezi toate colţurile şi firele de praf şi să o sfărâme ca să nu rămână nici măcar un ciob, producător de răni; dar întotdeauna are pregătită o alta, nu neapărat mai bună din perspectiva ta, atunci.

Când o preiei din mâna Lui însă ca să o faci şi alegerea ta, ,,pantoful’’ dorit ajunge să fie ceea ce este, doar un ,,pantof’’… În schimb, ai parte de un lucru extrordinar de frumos; poţi păşi, chiar alerga fără să mai existe răni după care să întorci capul. Împreună cu El , aţi brodat minunea: alegeri curate. S-ar putea să mai fii distras de ,,pantofi’’, e posibil să mai apară binecunoscutul şchiopătat cauzat de o rană, dar tu ai înţeles că drumul până la vindecare e scurt şi sigur; apelul către Tatăl tău iubitor şi preocupat infinit mai mult decât eşti tu de rănile tale. Ai conştientizat mai ales că în vocabularul Lui ceea ce se întâmplă se cheamă proces al învăţării alegerilor. Învaţă să-ţi alegi alegerile!

Scris de Ella Roman pentru CrestinTotal.ro