Religious vs Spiritual… (2)

Wednesday, April 18, 2012

De exemplu: o soră se poate gândi în termenii de „minimum necesar” pentru a ţine slova poruncii din Noul Testament care îi porunceşte să fie supusă soţului ei; sau când îşi acoperă capul în timpul adunărilor o poate face în aşa fel încât să nici nu se poată spune că nu şi-a acoperit capul, dar să nici nu fie acoperită în totalitate! Bărbaţii şi femeile pot gândi din perspectiva minimului necesar atunci când se gândesc cum să câştige calificativul de ”spirituali” fără a renunţa, dacă se poate, la nimic. 

O întrebare care este mereu prezentă în minţile unor astfel de oameni este următoarea: „Care este cel mai mic lucru din această lume la care pot renunţa?”. Oamenii cu asemenea mentalitate nu pot fi niciodată spirituali. Ei pot fi doar religioşi.
Însă, atitudinea lui Isus a fost complet alta. El n-a încercat niciodată să descopere care erau cerinţele minime pentru a plăcea Tatălui Său. Dimpotrivă, El a căutat să afle care era maximul pentru ca totul să poată fi oferit Tatălui. De aceea, El a căutat să afle spiritul şi puterea transformatoare a fiecărei porunci. Astfel, El a cunoscut că nu e destul să fie evitat doar actul fizic (carnal) al adulterului (chiar dacă aceasta era minimul cerut de Lege). El a înţeles că spiritul poruncii „să nu preacurveşti” din Lege este să respingi pofta senzuală la nivelul inimii. În acelaşi fel, vedea adevărul că mânia şi uciderea sunt similare. Astfel, căutând mereu maximul şi înţelegând spiritul şi puterea transformatoare din spatele fiecărei porunci, El împlinea Legea.
O mireasă profund îndrăgostită de mirele ei nu se gândeşte niciodată la minimul necesar care trebuie făcut pentru a beneficia de dragostea mireului ei. Dimpotrivă, ea cugetă în inima ei la maximul pe care l-ar putea face pentru el. Aceasta e şi atitudinea Miresei lui Hristos. Aici vedem diferenţa dintre slugă şi mireasă. 
 
Cei care sunt „sub Lege” nu pot fi mai mult decât simple slugi. Angajatul lucrează pentru salariu şi de aceea face mereu calcule de rentabilitate în privinţa muncii depuse. De exemplu, îşi măsoară munca prin numărul de ore lucrate. Dacă lucrează în plus se aşteaptă să fie plătit în plus. Însă un fiu, sau o soţie, va lucra oricât de mult timp nu pentru răsplată, ci din dragoste. În aceasta constă diferenţa dintre religiozitate şi spiritualitate.
Atitudinea minţii care se întreabă: „Ce aş putea stoarce de la Dumnezeu?” duce la religiozitate. În schimb, atitudinea care gândeşte în termenii: „Cum aş putea face ca Dumnezeu să obţină maximul de roade din viaţa pământească pe care o pot trăi pentru El doar o singură dată?” va duce la adevărata spiritualitate. Atunci va fi ceva absolut normal pentru noi „să mergem cu El două mile” când cerinţa minimă era să mergem doar una.
 
Adam şi-a făcut un şorţ din frunze de smochin, cu care să se acopere. Această acoperire cu frunze de smochin reprezintă religiozitatea, şi anume, atitudinea prin care omul tinde să fie prezentabil înaintea oamenilor şi chiar înaintea lui Dumnezeu! Isus a blestemat acel pom care, prin faptul că era acoperit cu frunze de smochin, dădea impresia că e un smochin roditor (Marcu 11:13, 14:21) – fiindcă există un blestem rostit peste toate formele de religiozitate. Dumnezeu urăşte religiozitatea. El i-a dat lui Adam un alt acoperământ, şi anume, din piele. Această acoperire, cu pielea unui miel dat ca jertfă pentru păcat, reprezintă adevărata spiritualitate – propria natură a lui Dumnezeu pe care ne-o dă El, pe care nu omul şi l-a fabricat pentru sine. Când a trecut Isus pe lângă smochin „nu era încă vremea smochinelor” (Marcu 11:13). Am putea spune că Vechiul Legământ nu era vremea şi mediul potrivit pentru roada Duhului. Însă acel sistem legalist care ducea omul în robie a fost desfiinţat. Dumnezeu l-a rânduit pentru o perioadă pentru arăta nevoia pe care o are omul. Legea nu a fost dată ca un mijloc suficient, prin ea însăşi, care să rezolve definitiv problema sfinţirii omului. Scriptura din Evrei 8:7 spune că „dacă legământul dintâi ar fi fost fără cusur, n-ar mai fi fost vorba să fie înlocuit cu un al doilea” – şi acest „cusur” al sistemului era că omul care încerca să ajungă la sfinţenie prin el nu devenea spiritual, ci doar religios. Pentru a deveni spiritual, omul trebuia să intre în Noul Legământ.
Dumnezeu a dat Legea pentru ca să se vadă dacă omul se va mulţumi cu o neprihănire exterioară, onorată de oameni, sau dacă va căuta ceva mai mult. De vreme ce mulţi credincioşi sunt satisfăcuţi de o neprihănire exterioară, ei rămân mulţumiţi de lauda pe care le-o aduc oamenii în sistemul legalist, camuflaţi fiind în acoperământul de frunze al religiozităţii omeneşti. Evanghelia este „puterea lui Dumnezeu pentru mântuire” (Romani 1:16). Ea blestemă frunzele, făcându-le să se ofilească, şi ne dă adevărata sfinţire, cea pe care a vrut dintotdeauna Dumnezeu să o dea omului.

Însă, pentru a primi această Evanghelie trebuie neapărat ca mai întâi să ne pocăim, în mod radical… 

http://glasulceluicestriga.blogspot.com/2012/04/religios-vs-spiritual-continuare.html

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s