Trăim într-un spaţiu dominat de simbolurile creştinismului. Suntem obişnuiţi, aş putea spune că ne naştem, cu ideea că suntem un neam creştin. Religia majoritară este, de departe, cea ortodoxă. Alături de ea şi de catolici  convieţuim şi noi, evanghelicii români.

Trăiesc într-o zonă (asta ca să particularizez pentru culoare) în care abundă bisericile şi mănăstirile ortodoxe şi trebuie să vă mărturisesc că nu mă deranjează cîtuşi de puţin, ba dimpotrivă. Îmi plac sunetele clopotelor şi corurile slujbelor care ţin de un ritual vechi, bizantin. Cu alte cuvinte, sunt un individ determinat din punct de vedere cultural de valorile creştine, obligat să mă raportez la ele, să le neg sau să le accept.

În afară de acest dat anume şi dorind să-mi păstrez identitatea mea baptistă, ajung la un punct extrem de important (şi interesant), pe care-l reliefa ca nimeni altul Andre Scrima (la care am promis că am să mă întorc…