O,deja nu mai poate respira!Lipsa soarelui călduros al dragostei şi lipsa vieţii o face să se zbată între viaţă şi moarte.Prea multe poveri şi aerul închis şi întunecos a făcut-o să cedeze.Chiar nu-ţi pasă de inima ta,omule?Uiţi să o deschizi şi rar o mai faci să zâmbească.Mereu şi mereu lucrezi împotriva ea.Când ea vrea să iubească,tu o faci să urască.Vorbeşti de rău pe omul pe care ea vroia să-l încălzească cu o vorbă caldă.I-ai impus să nu mai iubească,ba chiar i-ai închis până şu ultimă uşită prin care mai pătrundea lumina soarelui.

Acum,stă singură.A devenit întunecoasă şi s-a închis în sine.Nu mai vrea să iubească.Să simtă.Să râdă.Plânge,dar cu lacrimi aproape invizibile.Nici măcar ea nu-şi dă seama că suferă.Că se stinge încetişor şi că ţie nu-ţi pasă de ea.Poate-i mai bine aşa.Să fie împietrită?De gheaţă?
Ea mereu venea cu idei noi,vroia să-ţi coloreze viaţa,dar tu mereu îi închideai uşa în nas.Ai…