SA AI MILA…

din volumul “Slujitorul adevarat, Slujitorul care schimba lumea”

     Matei 9:36: “Cand a vazut gloatele, I s-a facut mila de ele, pentru ca erau necajite si risipite, ca niste oi care n-au pastor.“

     Lucrul care ma deranjeaza cel mai mult la “slujitorii faimosi, cu nume mare”, la care am facut referire in introducerea cartii  este faptul ca toti au personalitati puternice, un foarte ridicat IQ, multi ucenici langa ei care le prepara mesaje pompoase, dar niciodata nu i-am vazut plangand.

     Prea multi predicatori pot cita din memorie capitol dupa capitol din Sfinta Scriptura sau pagini intregi din Enciclopedii sau Comentarii dar nu au lacrimi. Tot ce fac ei este doar “performanta”, “spectacol”.

     Cand te-ai rugat ultima oara o noapte intreaga pentru sufletele oamenilor? Cand ai avut o apasare asa de mare in sufletul tau pentru altii incat sa crezi ca peste tine calca un elefant? Abia sa poti sa respiri din greu, dar sa continui sa te rogi, pentru ca Dumnezeu a binecuvintat pe slujitorii lui adevarati cu mila, cu multa mila pentru oameni raniti si suflete pierdute.

     Ma marturisesc in fata voastra ca nu sunt un mare rugator, sa ma pot ruga dupa cum ar trebui sa ma rog, de aceea va rog sa nu ma judecati gresit cand am sa va spun ca in ultimii doi, trei ani, impreuna cu sotia mea, Kathy, ne-am rugat toata noaptea de mai multe ori. De ce? Pentru ca a trebuit sa mergem la Stanca cand lucrurile au fost peste puterile noastre.

     Stanca este mai inalta, mai mare, mai puternica decat suntem noi, si atunci am inteles ca numai adancindu-ne acolo putem fi slujitorii care ar vrea Dumnezeu sa fim.

     Dumnezeu nu ne-a chemat, ca pastori, sa risipim sau sa ranim turma. Dimpotriva, Dumnezeu ne-a chemat sa adunam si sa hranim turma Sa.

     Dar cati lucratori nu se intereseaza de oi, nu sufera daca sunt afara din stana si nu le pasa daca sunt flamande?

     Dumnezeu nu ne-a chemat sa ignoram masele de oameni, dar sa avem grija de cei bine asezati, bine vazuti. Cu durere se vede astazi ca tot mai multi lucratori cauta sa dezvolte relatii cu oamenii suspusi si bogati decat sa se umileasca slujind pentru cei in nevoi, saraci si dezolati.

va urma…SA FII IERTATOR

SA FII VEGHEATOR…

din volumul “Slujitorul adevarat, Slujitorul care schimba lumea”

     Isaia 21:11: “…Strajerule, cat mai este din noapte? Strajerule, mai este mult din noapte?”

     Ezechiel 3:17-19: “Fiul omului, te pun pazitor peste casa lui Israel. Cand vei auzi un cuvant, care va iesi din gura Mea, sa-l instiintezi din partea Mea!

     Cand voi zice celui rau: ‘Vei muri negresit!’, daca nu-l vei instiinta, si nu-i vei spune, ca sa-l intorci de la calea lui cea rea si sa-i scapi viata, acel om rau va muri prin nelegiuirea lui, dar ii voi cere sangele din mana ta!

     Dar daca vei instiinta pe cel rau, si el tot nu se va intoarce de la rautatea lui si de la calea cea rea, va muri prin nelegiuirea lui, dar tu iti vei mantui sufletul!”

     Isaia 56:10-11: “Toti pazitorii lui sunt orbi, fara pricepere; toti sunt niste ciini muti, care nu pot sa latre; aiureaza, stau tolaniti, si le place sa doarma.

     Totusi sunt niste ciini lacomi, care nu se mai satura. Sunt niste pastori care nu pot pricepe nimic; toti isi vad de calea lor, fiecare umbla dupa folosul lui, fara abatere…”

     In timp ce dusmanul bate fara incetare la poarta ca si furtuna de vara incercand sa corupa cat mai multe suflete, poti auzi astazi asa de multi asa zisi vegheatori care striga nepasatori la realitate: “sunteti bine, sunteti bine”.

     Vegheatorul adevarat gandeste si spune adevarul indiferent daca aceasta il face popular sau nu, indiferent daca oamenii vor sa auda sau nu.

     Vegheatorul adevarat isi intelege pozitia si slujba: sa stea treaz, sa fie vigilent, sa continue sa vegheze si atunci cand s-ar parea ca nu este nimic de vegheat.

     Astazi, mai mult ca oricand avem nevoie de astfel de vegheatori, care sa planga pentru sufletele oamenilor pierduti, si care sa atentioneze atunci cand dusmanul se apropie.

va urma…SA AI MILA

SA FII ROB…

din volumul “Slujitorul adevarat, Slujitorul care schimba lumea”

     Editura Leadership Ministries Worldwide a publicat o carte, Ce spune Biblia despre slujitori, in care se incerca sa se explice definitia slujitorului: “Cuvantul Slujitor inseamna “vaslas la galera”. Acesti vaslasi stateau sub puntea vasului sau corabiei, si cu ajutorul vaslelor uriase ajutau corabia sa inainteze pe mare. Erau legati in lanturi, cate opt, zece, uneori mai multi pe un rand, si trebuiau sa vasleasca in acelasi ritm, cu aceasi putere, pentru a face corabia sa inainteze. Hristos este carmaciul corabiei iar toti slujitorii sunt vaslasii de dedesupt. Ei nu fac altceva decat sa asculte de porunca carmaciului. Pe ei nu-i intereseaza unde merge corabia, cu ce viteza, cum e corabia colorata, cat e de mare, si chiar daca i-ar interesa, nu pot sa faca nimic individual pentru ca sunt legati toti impreuna. Singura lor obligatie e sa se supuna Carmaciului. Toti slujitorii Domnului trebuie sa se consi-dere robii Domnului si sa inteleaga ca numai legati impreuna pot face corabia mantuirii sa inainteze. Ei exista numai ca sa-L slujeasca pe Dumnezeu, si pe nimeni altcineva decit pe El“.

     In predica lui Martin Luther King, “Instinctul Tamburului Major” el parafrazeaza pe Hristos cand spune ce inseamna sa fii “mare“: cel mai mare sa fie slujitorul celorlalti. Plecand de la aceasta definitie, Dr. King, plin de bucurie, ajunge la concluzia ca oricine poate fi mare pentru ca fiecare are abilitatea de-a sluji, de-a fi rob.

     Cand numesti un slujitor “rob” aceasta nu are de-a face cu ce face un slujitor, ci cu natura sa umana, cum este el.

     Deasemenea, cartea Ce spune Biblia despre slujitori  incurajeaza slujitorii garantand triumful lucrarii lor de slujire:  “Dumnezeu te conduce tot timpul la victorie. Ca slujitor adevarat a lui Dumnezeu tu niciodata nu vei cunoaste infrangerea, infran-gerea permanenta. Chiar daca vei avea esecuri pentru o peri-oada de timp, Dumnezeu te va intalni din nou undeva, te va ridica si va continua sa te foloseasca in slujba Lui. Dumnezeu va ajuta intotdeauna slujitorii adevarati sa fie victoriosi in final. Nu exista nimic, absolut nimic care sa lupte si sa aiba castig impotriva slujitorilor adevarati, chemati cu adevarat de Dumnezeu in lucrare si care continua sa-L serveasca pe El cu adevarat. Daca vei sta in El, biruinta este asigurata”.

     Romani 8:35-39: “Cine ne va desparti pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul, sau stramtorarea, sau prigonirea, sau foametea, sau lipsa de imbracaminte, sau primejdia, sau sabia?

     Dupa cum este scris: ‘Din pricina Ta suntem dati mortii toata ziua; suntem socotiti ca niste oi de taiat.’

     Totusi in toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decat biruitori, prin Acela care ne-a iubit.

     Caci sunt bine incredintat ca nici moartea, nici viata, nici ingerii, nici stapinirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici inaltimea, nici adancimea, nici o alta faptura, nu vor fi in stare sa ne desparta de dragostea lui Dumnezeu, care este in Isus Hristos, Domnul nostru“.

     Da, noi suntem robi din dragoste, slujitorii Dumnezeului celui viu, dar in acelasi timp suntem biruitorii Lui, victoriosi prin El, cel care ne-a iubit atat de mult ca si-a dat viata pentru noi.

     Natura lucratorului adevarat este aceea de a sluji si destinul lui este acela de a fi biruitor.

va urma…….SA FII VEGHEATOR

Ce a planuit Dumnezeu sa fii in slujire?

din volumul “Slujitorul adevarat, Slujitorul care schimba lumea”

    Nu poti sa-L reprezinti pe Dumnezeu daca nu ai o relatie sincera cu El si daca aceasta relatie nu te-a schimbat intr-o faptura noua. Ceea ce ESTI este mai important decat orice titlu sau pozitie pentru ca ceea ce FACI deriva automat din ceea ce ESTI.

     In primul rand si cel mai important, tu trebuie sa fii un om a lui Dumnezeu.

     Psalmul 104:3-4: “Cu apele Iti intocmesti varful locuintei Tale; din nori Iti faci carul, si umbli pe aripile vantului. Din vanturi Iti faci solii, si din flacari de foc, slujitori“.

     Slujitorii adevarati trebuie sa aiba in ei foc, focul Duhului Sfant, si atunci cand vor intra in orice loc unde oamenii sunt morti in pacat, focul din ei va produce adevarate treziri.

     Intrebarile mele pentru tine sunt:

     Ce fel de slujitor vrei sa fii?

     Care este telul si obiectivul tau in viata?

     Ce crezi ca Dumnezeu vrea ca tu, in mod special, sa faci?

     Care crezi ca este cea mai mare responsabilitate ca slujitor?

     Daca Dumnezeu te-ar intreba utopic care ar fi singura favoare pe care te-ai astepta ca El sa ti-o indeplineasca, care ar fi aceasta?

     Cum ai vrea ca oamenii sa-si aminteasca despre tine?

     Cand Satana te va provoca oferindu-ti ca si lui Isus comorile lumii, faima, bogatie, putere, cum vei raspunde provocarii lui?

     Cand totul in jurul tau va fi cu susul in jos, cand vei fi nevoit sa cobori in cele mai adanci vai ale incercarilor, care va fi reactia ta?

     Cand caracterul si integritatea ta vor fi incercate (prin alegerea care trebuie sa o faci intre a fi si a vorbi pe placul oamenilor sau a fi si a vorbi pe placul lui Dumnezeu) chiar si in momente cand cei din jurul tau nu te cunosc, care va fi alegerea ta?

     CEEA CE ESTI CA SLUJITOR VA DETERMINA RASPUNSUL INTREBARILOR SUS AMINTITE.

     Apostolul Pavel scrie in Faptele Apostolilor 20:24, 26-27: “Dar eu nu tin numaidecat la viata mea, ca si cum mi-ar fi scumpa, ci vreau numai sa-mi sfarsesc cu bucurie calea si slujba, pe care am primit-o dela Domnul Isus, ca sa vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu….De aceea va marturisesc astazi, ca sunt curat de sangele tuturor. Caci nu m-am ferit sa va vestesc tot planul lui Dumnezeu“.

     Ce mare marturisire ca cineva sa poata declara: “am vestit tot planul Lui Dumnezeu”. Cand vestesti tot planul lui Dumnezeu, predici despre Imparatia Lui dar si despre iad; predici promisiunile si binecuvantarile lui Dumnezeu dar predici si despre judecata Lui. Predici totul. Dar nu numai atat. Cand predici despre judecata si despre iad, o faci dintr-o inima aspra, dintr-o perspectiva legalistica si o judecata proprie, sau o faci dintr-o inima sfasiata de compasiune pentru cei nesalvati, cu lacrimi de mila?

     Ieremia 9:1: “O! de mi-ar fi capul plin cu apa, de mi-ar fi ochii un izvor de lacrimi, as plange zi si noapte pe mortii fiicei poporului meu!“.

     Slujitorilor adevarati ai lui Dumnezeu nu le pasa cat de corect sunt categorisiti din punct de vedere politic ci mai ales daca pot sa spuna in orice imprejurare “asa vorbeste Domnul”.

     Mai degraba ma duc la o biserica formata dintr-un singur membru si sa stiu ca Dumnezeu este cu mine, decit sa merg la cea mai mare adunare de oameni singur, fara El.

     Standardul lui Dumnezeu este complet diferit de standardul lumii, si sistemul Lui de evalaure deasemenea. Sistemul lumii isi bazeaza puterea pe bani si pe cifre, dar Cuvantul spune: “…lucrul acesta nu se va face nici prin putere, nici prin tarie, ci prin Duhul Meu, zice Domnul ostirilor!“.

     Lumea te invata sa ripostezi si sa te razbuni, dar Hristos te invata sa intorci si obrazul celalalt, daca cineva te obliga sa mergi cu el o mila, tu mergi doua, iar daca cineva iti cere haina, tu sa dai si camasa.

     Lumea te invata sa le gadeli urechile si sa le aduci buna dispozitie, dar Ioan Botezatorul te invata cum sa stai drept in fata lui Irod, si plangand sa ii spui adevarul in fata.

     Lumea te invata cum sa faci din mesaj un joc de cuvinte atragator, dar Hristos te invata sa predici prin Duhul Sfant cu asemenea putere incat sa faci pacatosii sa se convinga ca au nevoie de iertare, sa faci minuni si vindecari, si toti cei captivi sa se simta eliberati.

     Lumea te invata cum sa porti medaliile victoriei, dar Pavel spune “port pe trupul meu ranile lui Hristos”. Lumea sa-si arate medaliile ei, dar tu arata cicatriciile slujirii.

     De regula, sunt nepasator multimea celor prezenti la programe, dar imi pasa foarte mult ce se intimpla cu cei care sunt la programe. Nu are valoare cat de bine este etichetata o slujire din punct de vedere organizatoric, dar este foarte important ca atunci cand vei sta in fata lui Dumnezeu sa poata sa iti spuna: “Bine, rob credincios…”.

     Increde-te in slujba pe care o faci in totalitate in Dumnezeu, pentruca:

a). omul nu-ti poate controla nici inaltimea, nici multimea firelor de par;

b). omul nu-ti poate controla nici sanatatea, nici numarul zilelor;             

c). omul nu te poate invia din morti, nici sa-ti dea un trup nou dupa inviere;

d). omul nu poate garanta nimic dupa moarte, nici sa-ti promita o casa in ceruri, nici sa-ti dea sa maninci din pomul vietii, nici sa-ti dea sa bei din riul vietii….DAR DUMNEZEU POATE!

     La Dumnezeu toate sunt cu putinta. Dumnezeu este sursa binecuvantarii, este Domnul ostirilor, Salvatorul meu, Mangiietorul meu, Eliberatorul meu.

va urma……SA FII ROB!

Cine te-a chemat la slujire?

din volumul “Slujitorul adevarat, Slujitorul care schimba lumea”

     Chemarea in slujirea lui Dumnezeu este cea mai inalta chemare si cea mai importanta lucrare de pe pamint. Tu devii reprezentantul Cuiva, mult mai mare decat reprezentantul oricarei firme, companii, un ambasador mai mare ca orice ambasador al oricarei tari de pe mapamond.

     Tu devii reprezentantul Dumnezeului Celui Viu, Cel Adevarat.

     NU TU L-AI ALES PE EL…. EL TE-A ALES PE TINE!

     Cand eram tanar si am fost interviat pentru o slujba am spun numai lucruri pozitive si frumoase despre mine si nimic negativ sau rau. Dar cand chemarea lui Dumnezeu a ajuns la mine, am spun tot ceea ce era rau in viata mea si nimic pozitiv. Dumnezeu ma cunostea dinainte, stia totul despre mine si totusi El m-a chemat.

     Galateni 1:15-16: “Dar cand Dumnezeu – care m-a pus deoparte din pantecele maicii mele, si m-a chemat prin harul Sau, – a gasit cu cale sa descopere in mine pe Fiul Sau, ca sa-L vestesc intre neamuri…”.

     2 Timotei 1:8-9: “Sa nu-ti fie rusine dar de marturisirea Domnului nostru, nici de mine, intemnitatul Lui. Ci sufera impreuna cu Evanghelia prin puterea lui Dumnezeu.

     El ne-a mantuit si ne-a dat o chemare sfanta, nu pentru faptele noastre ci dupa hotararea Lui si dupa harul care ne-a fost dat in Hristos Isus, inainte de vecinicii“.

     1 Corinteni 1:26-29: “De pilda, fratilor, uitati-va la voi care ati fost chemati: printre voi nu sunt multi intelepti in felul lumii, nici multi puternici, nici multi de neam ales.

     Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca sa faca de rusine pe cele intelepte. Dumnezeu a ales lucrarile slabe ale lumii, ca sa faca de rusine pe cele tari.

     Si Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii, si lucrurile dispretuite ba inca lucrurile care nu sunt, ca sa nimiceasca pe cele ce sunt;”.

     Cand Dumnezeu ne-a chemat noi eram “nimeni“, dar acum putem biruii pe toti inteleptii si puternicii acestei lumi prin Hristos Domnul Isus.

     2 Corinteni 4:7: “Comoara aceasta o purtam in niste vase de lut, pentru ca aceasta putere nemaipomenita sa fie de la Dumnezeu si nu de la noi“.

     1 Timotei 1: 12-13: “Multumesc lui Christos Isus, Domnul nostru, care m-a intarit, ca m-a socotit vrednic de incredere, si m-a pus in slujba Lui, macar ca inainte eram un hulitor, un prigonitor si un batjocuritor. Dar am capatat indurare, pentru ca lucram in nestiinta, in necredinta! “.

 

UN SCOP DIVIN

     Faptele Apostolilor 26:16: “Dar scoala-te si stai in picioare; caci M-am aratat tie ca sa te pun slujitor si martor atat al lucrurilor pe care le-ai vazut, cat si al lucrurilor pe care ma vei vedea facandu-le“.

     Cand Dumnezeu cheama pe cineva in slujba Lui, El o face pentru un scop divin, bine definit, iar cei chemati trebuie sa raspunda cu acelasi scop al vietii lor, acela de-a fi in voia Lui.

     In toate exemplele citate din Scriptura am invatat ca Dumnezeu ne-a chemat pentru slujire, ne-a facut pentru slujire, si ne-a pus in slujire, printr-un act de suveranitate, numit voia Lui in toate; sa fim vase de lut, pregatite pentru orice lucrare buna. Comoara adevarata insa este Isus Hristos. Si noi, ca vase de lut, trebuie sa dam toata Gloria lui Isus si sa nu oprim nimic pentru noi. Valoarea oricarui vas este determinat de ceea ce este in el. Vrem sa fim considerati valorosi? Sa alegem in totalitate sa fim plini de Hristos, pentru ca totul in lumea aceasta este despre El, prin El, si pentru El.

     El ne-a chemat si El e sursa noastra. Lui trebuie sa-i dam socoteala.

     El e singurul care va judeca succesul nostru sau esecul nostru.

     Daca lucrarea la care ai fost chemat trebuie sa se desfasoare intr-un catun si tu esti credincios lui Dumnezeu in tot ceea ce faci, esti la fel de apreciat ca si pastorul celei mai mari biserici de pe continent, si in ochii lui Dumnezeu esti la fel de valoros. Nu conteaza ce zic oamenii. Standardul lui Dumnezeu pentru succes este complect diferit de standardul oamenilor pentru succes. De aceea, nu imbratisa niciodata sistemul omenesc de evaluare, ci fii sigur sa stai in voia Domnului.

     Scopul vietii mele este sa predic pe Isus. Asta e munca vietii mele, pregatirea vietii mele, chemarea vietii mele.

     Ce separa lucrarea de slujire de orice alta profesie sau cariera? Ce il face pe un slujitor sa plinga si atunci cand este epuizat, cand anii batranetii l-au scurs de orice vlaga, de orice energie si starea fizica si aptitudinile intelectuale il impiedica sa mai ajunga la anvon?

     Chemarea!

     Chemarea lui Dumnezeu!

     Presedintele tarii, dupa ce isi incheie mandatul in birou, paraseste politica si ramane un om de stat, un veteran. A atins cea mai inalta pozitie (sociala) care poate fi pe acest pamant si nu mai are nimic la ce tinde.

     Dar asta nu e valabil pentru slujitorul lui Dumnezeu.

     Un sportiv, dupa ce a batut toate recordurile se retrage din activitate depanandu-si amintirile intre suporteri si recapitulandu-si trofeele castigate.

     Dar asta nu e valabil pentru slujitorul lui Dumnezeu.

     Pentru un autor sau un artist vine vremea retragerii culegand roadele muncii lor.

     Dar asta nu e valabil pentru slujitorul lui Dumnezeu.

     Un inventator, sau om de afaceri poate atinge o recunoastere inalta in istoria lumii, oprindu-se la un moment doar pentru a strange laurii succesului.

     Dar asta nu e valabil pentru slujitorul lui Dumnezeu.

     Ca si simfonia neterminata a lui Beethoven, lucrarea unui slujitor oricat ar parea de impresionanta, niciodata nu are sfarsit.

     Un slujitor cu adevarat al lui Dumnezeu:

–    nu lucreaza de la noua dimineata la cinci dupa-amiaza;

–    nu lucreaza doar patruzeci de ore pe saptamana;

–    nu lucreaza numai cinci zile pe saptamana;

–    nu militeaza pentru beneficiile sindicatului;

–    nu plange pentru a-si reduce orele de lucru.

     Un slujitor adevarat nu are ore suficiente intr-o zi, nici zile suficiente intr-o saptamana sa poata face tot ce este nevoie de facut. Dar slujitorul intelege ca munca lui nu e serviciu.

     Munca unui slujitor este misiune. Din cauza chemarii pe care o are de la Dumnezeu, munca unui slujitor se incheie numai atunci cand este chemat acasa. Slujitorul adevarat ramane slujitor pana la moarte.

     Este o diferenta uriasa intre a avea o chemare si a avea o cariera.

     Lot a avut doar o cariera. Avraam a avut chemare.

     Cain a avut doar o cariera. Abel a avut chemare.

     Ismael a avut doar o cariera. Isaac a avut chemare.

     Esau a avut doar o cariera. Iacob a avut chemare.

     Cei zece spioni in Canaan au avut doar o cariera. Iosua si Caleb au avut chemare.

     Simon Vrajitorul a avut doar o cariera. Simon Petru a avut chemare.

     Faraon a avut doar o cariera. Moise a avut chemare.

     Potifar a avut doar o cariera. Iosif a avut chemare.

     Haman a avut doar o cariera. Estera a avut chemare.

     Ahab a avut doar o cariera. Ilie a avut chemare.

     Nebucadnetar a avut doar o cariera. Sadrac, Meshac si Abednego au avut chemare.

     Darius a avut doar o cariera. Daniel a avut chemare.

     Goliat a avut doar o cariera. David, tanarul, a avut chemare.

     Saul a avut doar o cariera. David, imparat, a avut chemare.

     Irod a avut doar o cariera. Ioan Botezatorul a avut chemare.

     Agripa a avut doar o cariera. Pavel a avut chemare.

     Pilat a avut doar o cariera. Isus a avut chemare.

     Tu trebuie sa ai o relatie cu Dumnezeu care depaseste orice alta relatie. Pe acest pamant, cea mai mare relatie pe care o am este relatia cu sotia mea. Ea este pentru mine nevasta, tovarasa, iubita, partenera, consiliera, partenera de misiune si rugaciune, incurajatoare, ea este tot ce isi poate dori cineva ca partener de slujire. Dar peste aceasta relatie cu sotia mea, cu fiul meu sau cu fiica mea, este relatia cu Dumnezeul meu. Daca relatia mea cu Dumnezeu se strica, atunci toata viata mea se strica, cu toate relatiile ei, si atunci aceasta relatie e prima care trebuie reparata.

     Daca nu esti cu totul predat lui Dumnezeu pana la ultima fibra a trupului si ultimul simtamint al inimii, atunci ai nevoie cat mai degraba de o alta vizita la Cruce. Relatia cu Dumnezeu trebuie sa fie o situatie de viata si moarte.

     Nu te poti impotrivi unui slujitor care a avut chemare de la Dumnezeu.

     Nu poti invinge un slujitor care a fost chemat de Dumnezeu.

     Chemarea slujitorului adevarat il face sa mearga tot timpul inainte, pe cand cei numiti de oameni cad la marginea drumului.

     Numai chemarea este aceea care il tine pe un slujitor adevarat langa turma cand ceilalti fug la prima incercare.

     Numai chemarea ii da putere unui slujitor adevarat sa strabata cararile cele mai neprielnice pe orice anotimp cand ceilalti cauta numai clasa intiia in avion.

     Numai chemarea il conduce pe slujitorul adevarat la orice colt de strada, in orice spital, in orice inchisoare, sa predice cuvantul sau sa ajute, cand ceilalti asteapta invitatii sa predice la cele mai mari biserici si daca se poate cu colecta cea mai mare.

     Numai chemarea il tine pe slujitorul adevarat neclintit de pe genunchi, uneori toata noaptea, cand ceilalti nu se pot ruga nici macar o ora.

     Numai chemarea uda ochii slujitorului adevarat, in plinsul de durere pentru sufletele care pier in pacat, cand ceilalti au ochii tot timpul uscati.

     DE CE ASA? Pentru ca este CHEMAREA de la Dumnezeu! O asemenea chemare nu poate fi inlocuita cu nimic. Orice alta chemare sau numire venita de la oameni nu este la fel; are tot timpul in fata nevazand urgentul situatiei niciodata, nu are putere, nu are autoritate, si nu poate pretinde nimic de la vietile oamenilor.

     Daca esti un slujitor adevarat, stii cine te-a chemat la slujire?

     Nu eu te-am chemat; nici tatal tau sau mama ta nu te-au chemat; nici unchi, matuse, bunici, sau nepoti nu te-au chemat; nici macar pastorii sau alti slujitori nu te-au chemat.

     Daca esti cu adevarat chemat la slujire, atunci trebuie sa fii convins in totalitate ca DUMNEZEU te-a chemat! Numai chemarii lui Dumnezeu se merita ca sa raspunzi, numai chemarii Lui se merita sa mori, si numai chemarii Lui se merita sa traiesti.

     Am inteles acum cine ne-a chemat.

     Dar intelegem ce ne-a chemat El sa fim?

 va urma……Ce a planuit Dumnezeu sa fii in slujire?

 

Chemarea la slujire

din volumul “Slujitorul adevarat, Slujitorul care schimba lumea”

Efeseni 4:11-12: “Si El a dat pe unii apostoli; pe altii prooroci; pe altii evanghelisti; pe altii pastori si invatatori pentru desavirsirea sfintilor in vederea lucrarii de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos…”
In versetul 11, sunt cuprinse toate cele cinci caracteristici lucrarii de slujire. Aceste cinci caracteristici pot face subiectul a cinci carti de studio separat, insa acum vom trece peste ele sumar, doar pentru a intelege diferenta dintre ele.
Voi impartasi cu voi pe scurt o conversatie purtata cu Rich Bowen, pastor al bisericii New Hope Worship Center din Augusta, statul Georgia. El arata cat de simplu putem sa ne reamintim tot timpul aceste cinci caracteristici, doar privind la palma noastra.
Degetul mare, reprezinta autoritatea apostolica. Dupa cum rolul degetului mare este de a controla toata functionalitatea palmei, la fel, apostolii sunt cei ce guverneaza.
Degetul aratator, reprezinta slujirea proorocilor. Asa cum degetul aratator se indreapta spre a indica ceva si prooroci sunt acei care arata.
Degetul mijlociu reprezinta lucrarea evanghelistilor si este cel mai lung deget al palmei. Menirea evanghelistilor este de a strange cat mai multi pentru Hristos, castigatorul sufletelor.
Degetul inelar, slujirea pastorului, este de a tine impreuna, de a proteja sufletele castigate pentru Dumnezeu de evanghelisti.
Lucrarea invatatorilor, degetul mic, este de a motiva si a stabili in inima credinciosilor adevarul scriptural.
Avand in vedere ca altul este subiectul mesajului, nu o sa dezvolt mai departe aceasta ilustratie, dar totusi ea trebuie sa ramana ca un bun exemplu de colaborare si a intelege care este rolul slujitorului crestin.
Dorinta mea arzatoare este de a privi in mod specific lucrarea slujitorilor adevarati prin schimbarea pe care ei trebuie sa o aduca in jurul lor, oameni care fac diferenta in orice imprejurare. Slujitorii sunt chemati la sacrificii si au o multime de obligatii, dar toate acestea trebuiesc privite ca privilegii. “Vestea cea buna” fara “fapta cea buna” te lasa fara putere.
Titlul de “slujitor al Domnului “ fara indatoriile biblice conduc la deziluzii, atat din partea ta cat si din a celor din jurul tau.
A fost o perioada in istoria comunitatii cand slujitorul era cea mai respectata persoana. In primele zile a natiunii noastre, prima cladire care se construia in fiecare noua asezare era biserica. De ce? Pentru ca biserica era central activitatii si viata asezarii. Uita-te la situatia de astazi: ani buni de cand multimea de asa zisi slujitori tradeaza increderea credinciosilor, iar comunitatile crestine pierd confidenta publicului. Cativa slujitori din acestia, foarte bine vazuti de altfel in trecut, ies acum public si-si marturisesc pacate grave comise, chiar in timp ce erau considerati lideri. Una din cele mai mari si puternice denominatii crestine este astazi zguduita de scandaluri provocate de preotii lor celibatari, dar invinuiti de pedofilie. Congresul altei denominatiuni a ales nu demult un preot homosexual ca si lider regional. Fapte de genul acesta au dus in zilele noastre la o totala neincredere a maselor de oameni in tot ce se numeste religie.
Unii ar putea sa faca caz spunand ca si in vremurile biblice se intimplau asemenea anomalii. Diavolul, numit si Lucifer, s-a rasculat impotriva lui Dumnezeu, si impreuna cu el o treime de ingeri. Chiar din cei apropiati Domnului, unul care a fost martor la toata activitatea Lui, care a ascultat timp de trei ani invatatura Lui, care a vazut cu ochii lui o multime de minuni, l-a tradat pentru treizeci de arginti. Am putea scrie o carte intreaga cu acestfel de fapte urate ale lucratorilor bisericesti.
Si totusi de ce scriu aceasta carte despre slujitori? Pentru ca continui sa cred ca Slujitorii adevarati a lui Dumnezeu raman si astazi cei mai respectati oameni ai comunitatii, oameni importanti care fac tot ce pot mai bun sa-L reprezinte pe Christos cu credinciosie.
Atunci cind Ilie statea la umbra unui copac si se tanguia ca a ramas singurul om drept si credincios, Dumnezeu i se descopera si-l contrazice, spunandu-i ca mai sunt inca sapte mii de slujitori adevarati care nu si-au plecat genunchiul in fata lui Baal.
Trebuie oare sa-ti amintesc ca in pofida faptului ca arhanghelul Lucifer se afla inca in rebeliune, arhanghelul Gavril continua sa duca mesajele Lui Dumnezeu prin univers iar arhanghelul Mihail continua sa conduca armatele de ingeri ale Lui Dumnezeu? Daca o treime din ingeri l-au urmat pe Lucifer, totusi doua treimi au stat impotriva lui, si continua sa stea imprejurul celor care se tem de Dumnezeu. Daca Iuda l-a tradat pe Isus, zece din ceilalti unsprezece ucenici ramasi si-au dat viata ca martiri, murind cantandu-I Domnului cantari de biruinta. Daca in ziua de astazi poti gasi pacatosi de la amvoane si pana la ultima banca, totusi mai exista inca Slujitori adevarati care merg inainte sacrificand totul pentru Dumnezeu, primind orice responsabilitate fara nici o plangere si fara nici o recunostinta.
2 Timotei 4: 3,4,5: “Caci va veni vremea cand oamenii nu vor putea sa sufere invatatura sanatoasa; ci ii vor gadila urechile sa auda lucruri placute, si isi vor da invatatori dupa poftele lor.
Isi vor intoarce urechea de la adevar, si se vor indrepta dupa marturisiri inchipuite.
Dar tu fii treaz in toate lucrurile, rabda suferintele, fa lucrul unui evanghelist, si implineste-ti bine slujba “.
Cand tu predici, esti un actor care aduci buna dispozitie sau un vestitor care aduce adevarul lui Isus Christos? Esti unul care faci reprezentatie pe scena bisericii sau un mesager trimis de Tatal sa smulgi din foc pacatosii?
Isus a fost dus de Satana pe unul din cele mai inalte varfuri ale Israelului, unde i-au fost aratate toate bogatiile pamantului. Acolo a promis ca i le va da pe toate, cu conditia sa se aplece si sa I se inchine. S-ar putea ca intr-un moment al vietii tale de slujire Satana sa te duca si sa-ti arate de pe vreun munte inalt ce ar putea el sa-ti ofere. Iti va promite bani, prestigiu, putere, numai sa faci ce-ti cere. El va cauta sa descopere pretul pentru care te-ar putea cumpara. Iti va promite o carare mai scurta pentru a avea “success”. Lui Isus a avut indrazneala sa-i promita toata imparatia, fara suferinta si fara moarte. Si la tine va veni sa te lamureasca ca nu e nevoie de post, de rugaciune, de sacrificiu pentru a fi cineva de succes. Pe el nu-l intereseaza ca predici la multimi mari, ca esti influentabil, ca esti popular, ca esti bogat, atat timp cat te poate pacali sa nu predici adevarul intreg.
Cand te vei confrunta cu cel rau, cu Satana, aminteste-ti un singur lucru. E mult mai usor sa stai neclintit pentru adevar si dreptate stiind ca Dumnezeu v-a fi cu tine pana la capat, decit sa recuperezi inapoi ceea ce ai vandut diavolului.
Cand presedintele Abraham Lincoln a fost indemnat sa-si modifice principiile emanciparii a zis: “…eu merg incet, uneori foarte incet, dar niciodata nu merg in spate“. Ca si slujitori suntem pusi in situatia uneori de-a merge incet dar trebuie tot timpul sa mergem numai inainte, niciodata inapoi. Spatele nostru intotdeauna va fi o adevarata tentatie si o capcana din partea celui rau.
William Morley Punshon, un slujitor englez wesleyan din
secolul al 19-lea a zis :
“Lasii intreaba… E SIGUR?…
Oportunistii intreaba… E POLITIC CORECT?…
Mandrii intreaba…E POPULAR?…
Dar cei cu Constiinta Intreaba…E DREPT? “.
Slujitorii adevarati sunt obligati sa intrebe aceasta intrebare in orice imprejurare: “ E DREPT CE FAC, E DREPT CE SPUN?”, si apoi toate actiunile intreprinse sa fie judecate prin raspunsul la aceasta intrebare.
Matei 11: 7-9: “Pe cand se duceau ei, Isus a inceput sa vorbeasca noroadelor despre Ioan: “Ce ati iesit sa vedeti in pustie? O trestie clatinata de vant?
Daca nu, atunci ce ati iesit sa vedeti? Un om imbracat in haine moi? Iata ca cei ce poarta haine moi sunt in casele imparatilor.
Atunci ce ati iesit sa vedeti? Un prooroc? Da, va spun, si mai mult decit un prooroc;“.
Isus a intrebat de cateva ori aceasi intrebare: Ce ati iesit sa vedeti?
Cand oamenii merg la biserica sau cand alearga sa auda cate un mesaj predicat, ce asteapta ei sa vada, si ce vad ei in realitate? Daca ei stiu ca tu esti cu adevarat slujitorul lui Dumnezeu atunci asteptarile lor sunt la fel cu realitatea; ei asteptau sa auda adevarul si au auzit adevarul. Dar ce se intampla cand tu esti o persoana cu reputatia patata care intorci mesajul de la Dumnezeu catre persoana ta, care vorbesti sa placi oamenilor ascunzind insa adevarul, care rastalmacesti invatatura biblica? Atunci nu mai esti eficient, nu mai aduci roada!
Ca sa poti fii roditor in lucrare, sa fii eficient, trebuie cu tot adevarul sa intelegi raspunsul la urmatoarele intrebari:
– Cine te-a chemat la slujire?

– Ce a planuit Dumnezeu sa fii in slujire?

– Ce a planuit Dumnezeu sa faci ca slujire?

va urma……Cine te-a chemat la slujire?

Chemarea Lui Dumnezeu

din volumul “Slujitorul adevarat, Slujitorul care schimba lumea”

Nu sunt foarte multi oameni astazi in societatea americana, politica sau comerciala, care sa doreasca sa puna totul in slujba lui Dumnezeu, sa lupte pentru respectarea legilor morale bazate pe Scriptura. Si mai putini ar sacrifica tot ce au pentru apararea libertatii religioase sau si alte libertati pierdute, libertati care au adus atata bucurie natiunii noastre de-a lungul timpului.
Chiar si multi dintre slujitorii lui Dumnezeu, adevarati cindva, sunt gata pentru compromisuri deoarece, ca si pentru Dima odinioara, chemarea lumii suna mai puternic in inima lor decat
chemarea lui Dumnezeu.
De aceea, in momentele urmatoare am sa mentionez trei chemari ale lui Dumnezeu. Peste primele doua voi trece sumar pentruca cea de-a treia este subiectul mesajului.

1). CHEMAREA LA POCAINTA
Este o chemare universala a lui Dumnezeu adresata fiecarui pacatos sa se pocaiasca, sa fie salvat. Dumnezeu nu iubeste moartea pacatosului ci doreste ca oricine sa vina la El si sa se pocaiasca.
2 Petru 3:9 : “Domnul nu intarzie in implinirea fagaduintei Lui, cum cred unii; ci are o indelunga rabdare pentru voi, si doreste ca nici unul sa nu piara, ci toti sa vina la pocainta”.
Dumnezeu nu vrea ca cineva sa moara in pacat, de aceea doreste ca toti, da, absolut toti sa vina la pocainta. Daca tu alegi sa mergi in iad tu calci in picioare jertfa lui Isus Christos si alegi sa refuzi toate promisiunile pe care El le-a facut.
Aceasta chemare universala este reflectata in Ioan 3:16: “Fiindca atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, ca a dat pe singurul Lui Fiu, pentruca oricine crede in El, sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica”.
Harul sau deosebit a facut ca aceasta iubire sa depaseasca granitele casei lui David si sa cuprinda toata lumea:
– Tit 2: 11: “Caci harul lui Dumnezeu, care aduce mantuire pentru toti oamenii, a fost aratat…”
– Fapte Apostolilor 2:21: “Atunci, oricine va chema Numele Domnului, va fi mantuit“.
– 1 Ioan 4:15: “Cine va marturisi ca Isus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu ramane in el, si el in Dumnezeu“.
– Ioan 3:15: “…pentruca oricine crede in El sa nu piara, ci sa aiba viata vesnica“.
– Ioan 11:26: “Si oricine traieste, si crede in Mine, nu va muri niciodata…”
In cuvintele : toti, cine, oricine, orisicine, este cuprinsa fiecare fiinta umana indiferent de limba si cultura, indiferent daca este educat sau fara educatie, indiferent daca este inalt sau scund, indiferent daca este bogat sau sarac si lista ar putea continua….
Cuvantul oricine a fost scris cu Sange pe crucea din Calvar.
Cuvantul oricine a fost scris pe portile iadului prin puterea invierii.
Cuvantul oricine a ramas scris in mormantul gol dupa invierea lui Isus.
Cuvantul oricine a fost scris in camera de sus cu limbi de foc, la Rusalii.
Si in cuvantul oricine intri si tu astazi, daca esti un pacatos.

2). CHEMAREA LA LUCRU
Daca esti nascut din nou Dumnezeu te cheama la lucru. Credinciosii in totalitate trebuie sa-l urmeze pe Hristos. Fiecare credincios trebuie sa fie si un lucrator, un martor.
Cand Isus l-a vindecat pe indracit, ( Marcu 5:19), nu l-a chemat dupa El ci l-a trimis acasa sa marturiseasca, ce i-a facut Dumnezeu, familiei si prietenilor sai. Nu toata multimea credinciosilor este chemata la slujire deosebita, speciala, dar toti sunt chemati sa lucreze in via Sa. Toti sunt chemati sa laude si sa se inchine. Toti sunt chemati la rugaciune si la mijlocire.
Isus insusi spune ca recolta este mare dar lucratorii sunt putini. Cu alte cuvinte, nimeni nu e chemat numai sa “incalzeasca banca”. Daca esti sofer, condu autobuzul bisericii cu copii sau batrini. Daca esti mecanic, raspunde chemarii de-a repara ce este necesar de reparat. Daca esti priceput si rabdator cu copiii, oferati serviciul la cresa. Daca iti place sa te rogi pentru altii, formeaza un grup de mijlocire. Daca esti un om de success in lumea financiara, ofera-ti ajutorul de consiliere pastorului fara sa ai alte scopuri meschine in minte. Fii un Aaron sau un Hur care sustine miinile celor din slujba divina.
Fiecare din noi trebuie sa fie un lucrator dar in acelasi timp sa fie si un ajutor pentru cei chemati la slujire si misiune.
Cand Israel a ocupat Canaanul, fiecare semintie a primit ca mostenire o bucata de pamint, cu exeptia semintiei lui Levi. De ce? Pentru ca semintia lui Levi se compunea din preoti si leviti, chemati sa slujeasca in Templu.
Dumnezeu a avut un plan deosebit. Congregatia nici nu angajeaza si nici nu plateste slujitorii. In schimb, congregatia este chemata sa aduca zeciuiala care apartine Domnului impreuna cu darul de buna voie. Din tot ce s-a dat lui Dumnezeu, Dumnezeu plateste slujitorii. Simplu, nu?
Credinciosii sau congregatia deasemenea recunosc in slujba de slujitori ai Domnului pe cei chemati de Dumnezeu la lucrare prin ceea ce se numeste in termen biblic “ordinare“. Ordinarea nu este altceva decat aprobarea congregatiei acelor alesi de Dumnezeu in slujire printr-un act oficial si public.
In Faptele Apostolilor 13:2, Cuvantul ne spune ce a zis Duhul Sfant:
“Puneti-Mi deoparte pe Barnaba si pe Saul pentru lucrarea la care (EU) i-am chemat“. Apoi, in versetul urmator citim: “Atunci, dupa ce au postit si s-au rugat, si-au pus miinile peste ei, si i-au lasat sa plece“.
In 1 Timotei 4:14, apostolul Pavel ii spune lui Timotei sa nu fie nepasator de darul pe care l-a primit prin proorocie, cu punerea miinilor. Iar in 1 Timotei 2:7, apostolul Pavel recunoaste ca o fost ales ca propovaduitor si apostol.
Te incurajez sa studiezi singur 1 Corinteni capitolul 12 privitor la feluritele daruri ale Duhului Sfant, l-a felul cum sunt impartite aceste daruri si cum se raporteaza aceste daruri unele la altele.
Incepand cu capitolul urmator am sa arat cu lux de amanunte despre a treia chemare a lui Dumnezeu, CHEMAREA LA SLUJIRE!

va urma……CHEMAREA LA SLUJIRE

Amprenta lui Dumnezeu

din volumul “Slujitorul adevarat, Slujitorul care schimba lumea”

Isaia 43:19: “Iata, voi face ceva nou, si-i gata sa se intample: sa nu-l cunoasteti voi oare?”

Nimeni nu ar trebui sa ramana surprins cand Dumnezeu face lucruri noi in fiecare situatie pentru ca aceasta este caracteristica Lui. Dumnezeu tot timpul a facut lucruri noi.

Dumnezeu l-a facut pe Adam din pamant. Ceva nou.
Dumnezeu a facut-o pe Eva din coasta lui Adam. Ceva nou.
Dumnezeu a oprit soarele pentru Iosua. Ceva nou.
Prin Elisei Dumnezeu a facut ca un topor sa pluteasca. Ceva nou.
Elisei ii spune lui Naaman Sirianul sa se bage de sapte ori in Iordan sa scape de lepra. Ceva nou.
Copiii lui Israel au trecut Marea Rosie ca pe uscat. Ceva nou.
Dumnezeu a creat un izvor de apa din stanca care produce peste 40,000,000 litri pe zi. Ceva nou.
Copiii lui Israel au mancat mana in pustie, coapta in cuptoarele cerului. Ceva nou.
Copiii lui Israel s-au invartit sase zile in jurul Ierihonului si cand s-au invartit pentru a saptea oara in ziua a saptea zidurile au cazut. Ceva nou.
Fiul lui Dumnezeu s-a intrupat si a fost nascut dintr-o fecioara. Ceva nou.
Un cor de ingeri au cantat la nasterea lui Isus. Ceva nou.
Numai cine-si pierde viata, o va castiga. Ceva nou.
Daca vrei sa mostenesti ceva, da la altii. Ceva nou.

Avem nevoie de slujitori care sa fie pe aceeasi lungime de unda cu Dumnezeu, cu ungere divina si calauziti de Duhul Sfint. Nu trebuie sa uitam niciodata “cararile vechi“ ale teologiei si doctrinei biblice, dar in acelasi timp trebuie sa fim sensibili la Duhul Sfant cand Dumnezeu vrea sa ne calauzeasca prin metode noi pentru a avea o recolta bogata.

In timpuri ca acestea e nevoie ca adevaratii slujitori ai lui Dumnezeu sa paseasca in fata cu curaj, devotament si cu dorinta de a schimba comunitatea pentru Dumnezeu.

Toti crestinii trebuie sa lucreze pentru Dumnezeu; unii aleg insa sa aiba o profesie si sa lucreze pentru oameni, pentru un castig, pe cand altii aleg sa-L reprezinte pe El, sa asculte de El, sa declare cu putere Cuvantul lui Dumnezeu intre oameni raspunzand chemarii Lui.

Ei sunt slujitorii adevarati, lucratorii de care are nevoie lumea de astazi.

va urma…..Chemarea Lui Dumnezeu

Libertatea sub asediu

din volumul “Slujitorul adevarat, Slujitorul care schimba lumea”

Cand o femeie, Madeline O’hare, a atacat rugaciunea in scolile publice din America, Tribunalul Suprem, contrazicand temelia pe care a fost zidita natiunea noastra, i-a dat castig de cauza si a interzis rugaciunea in scoli punand bariera acestei practici care a condus atatia oameni catre viata. Pasul urmator nu a fost departe, acum interzicandu-se si cele Zece Porunci sa mai apara pe cladirile guvernamentale. Este aceasta o restrictie minora? Nicidecum; pentru ca parintii nostrii au hotarat ca temelia legii in aceasta tara sa fie bazata pe moralitate si etica crestina.

In luna noiembrie 2003, judecatorul Roy Moore de la Tribunalul Suprem al statului Alabama a fost indepartat din functie. Crima lui? A refuzat sa asculte de un ordin federal prin care i se cerea sa indeparteze un soclu de marmura pe care erau inscriptionate cele Zece Porunci din holul cladirii Tribunalului sau. Cand judecatorul Moore a fost intrebat de ce nu s-a supus ordinului federal, el a raspuns: “…as fi incalcat constiinta mea, as fi incalcat juramantul pe care l-am depus la inaugurarea postului meu si as fi incalcat legea pe care am jurat ca o voi apara “ (Anniston Star, Noiembrie 14, 2003).

Judecatorul Roy Moore a inteles ca intreg codul moral si civic se bazeaz in intregime pe continutul celor Zece Porunci.

“Colegii” lui deranjati de prezenta celor Zece Porunci in holul Tribunalului nu numai ca l-au indepartat pe judecatorul Moore, nu numai ca au mutat soclu de marmura inscriptionat, dar acum se lupta din toate rasputerile sa-i suspende licenta de judecator si sa-l scoata din baroul judiciar spre a-i reduce orice influenta pozitiva asupra semenilor.

Astazi se fac eforturi uriase sa se scoata in afara legii Juramantul de Credinta catre Statele Unite, juramant oficial, daca nu se renunta la versul care spune: “…o natiune sub Dumnezeu”.

Impotriva legilor morale si spirituale fixate de credinta iudeo-crestina dupa invatatura Sfintelor Scripturi, tot mai multe state ale Statelor Unite au aprobat relatiile dintre persoanele de acelasi gen, inclusiv casatoria. Tribunalele statului Massachusettes de curand au ridicat interdictia care stabilea casatoria sa fie intre un barbat si o femeie, dand friu liber acum casatoriilor de acelasi gen sa fie oficiate in public in mod legal. Statul Vermont a legalizat uniunea civila intre persoanele de acelasi gen, iar Alaska, California si Washington DC au deschis birouri legale unde se pot inregistra cuplurile homosexuale.

Este cineva care sa planga sincer impotriva acestei decaderi in mod liber a libertati religioase in America? Nu.

Natiunea americana este acum anesteziata. Politicienii nu mai sunt interesati de comunitatile radicale de votanti, conducatorii la orice nivel, oras, stat sau federal, raspund numai in termeni generali pentru a convinge comunitatile locale sa-i aleaga, iar dupa alegeri singurul lor scop este de a continua in aceiasi rutina de a nu face nimic.

Dar in timpuri ca acestea Dumnezeu tot timpul are pe cineva sau cativa care sa stea neclintiti in picioare.

Atunci cand Reverendul Joe Wright de la Central Christian Church din statul Wichita a fost delegat in anul 1996 sa inceapa sesiunea parlamentara a statului sau cu rugaciune, a zis: “Tatal nostru din ceruri, venim inaintea Ta in primul rand sa-ti cerem iertare. Avem nevoie de orientare si directii direct de la Tine. Noi stim Cuvantul Tau care spune “Vai de cei care numesc raul bine”, dar ceea ce facem este exact asa.

     Ne-am pierdut echilibrul spiritual si am inversat valorile din viata noastra. Am indepartat adevarul Tau absolut in numele pluralismului etic. Ne-am inchinat altor dumnezei, numind aceasta multiculturalism. Am acceptat perversiunea numind-o “un alt stil de viata”. Exploatam pe cei saraci si spunem ca asa e viata. Neglijam pe cei in nevoi din egoism. Incurajam pe cei lenesi si spunem ca e facere de bine (welfare). In numele dreptului de a alege omoram copiii nenascuti prin avort, iar in numele dreptului la viata omoram ginecologii care ajuta la avort.

     Am scos in afara legii disciplinarea copiilor mintindu-ne ca ii ajutam sa-si dezvolte increderea in ei insusi. Nu mai respectam liderii si conducatorii nostrii in numele egalitatii depline. Luam cu forta bunurile celor de langa noi si le numim impozit. Poluam constiintele semenilor prin profanari si pornografie si ne ascundem in spatele libertatii de exprimare. Ridiculizam valorile inaintasilor nostri spunand ca suntem vizionari.

     Cerceteaza-ne astazi, oh, Dumnezeul nostru si cunoaste-ne inimile. Incearca-ne, te rugam. Arata-ne slabiciunile din fiinta noastra, curateste-ne de orice pacat si elibereaza-ne de orice rau.

     Binecuvinteaza si da lumina acestor barbati si femei alesi sa conduca destinele statului nostru. Toarna peste ei intelepciune si ajuta ca deciziile care vor fi luate sa fie dupa voia ta. Noi vom continua sa ne rugam sa indepartezi ceata care e in jurul nostru pentru a vedea deslusit sa ducem mandatul incredintat la bun sfarsit. In numele lui Isus ne-am rugat, Amin! “

Un parlamentar democrat a parasit sala in semn de protest, chiar in timpul rugaciunii. Alti trei parlamentari liberali au luat cuvantul criticand rugaciunea, iar altul a etichetat-o drept “un mesaj al intolerantei“.

In anul 1999 dupa ce fata lui, Rachel, a fost impuscata iar baiatul lui, Craig, a fost grav ranit in timpul masacrului de la liceul Columbine High School din Littleton, statul Colorado, Darrell Scott a fost invitat sa tina o cuvantare in cadrul Comitetului Judiciar pentru Cercetarea Criminalitatii a Camerei Reprezentantilor Statului Colorado. Printre altele, el a zis: “Sunt aici pentru a declara ca masacrul de la liceul Columbine nu a fost numai o tragedie; a fost si un eveniment spiritual care ne forteaza sa privim la cauzele reale care au dus la aceasta. Foarte multa vina se afla chiar in aceasta incapere, in spatele degetelor care arata acuzator catre altii…. adevaratul vinovat se afla in inimile noastre….nu avem nevoie de mai multa religie, de evanghelisti de prost gust care arunca gunoaie verbale prin emisiuni televizate….nu trebuie construite alte biserici de multe milioane de dolari atunci cand nevoile de baza ale oamenilor sunt ignorate. De ce avem nevoie acum este schimbarea inimilor noastre printr-o umilinta asemenea inaintasilor nostri care au pus bazele acestei natiuni pe principiile simplului adevar a lui Dumnezeu!”.

Multumesc lui Dumnezeu pentru oameni care stiu sa stea neclintiti, ca judecatorul Roy Moore, ca Reverendul Joe Wright, ca Darrell Scott.

In timp ce libertatea religioasa a Americii este atacata insusi libertatile spirituale ale crestinismului sunt atacate. Biserica in ziua de astazi are nevoie de oameni ca si cei amintiti in Evrei, cap. 11, vers. 33-38: “Prin credinta au cucerit ei imparatii, au facut dreptate, au capatat fagaduinte, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scapat de ascutisul sabiei, s-au vindecat de boli, au fost viteji in razboaie, au pus pe fuga ostirile vrajmase.

     Femeile si-au primit inapoi pe mortii lor inviati; unii, ca sa dobindeasca o inviere mai buna, n-au vrut sa primeasca izbavirea, care li se dadea, si au fost chinuiti.

     Altii au suferit batjocuri, batai, lanturi si inchisoare; au fost ucisi cu pietre, taiati in doua cu ferestraul, chinuiti; au murit ucisi de sabie, au pribegit imbracati cu cojoace si in piei de capre, lipsiti de toate, prigoniti, munciti, ei, de care lumea nu era vrednica au ratacit prin pustiuri, prin munti, prin pesteri si prin crapaturile pamantului“.

Daca exista cu adevarat campioni, razboinici plini de bunatate, de dreptate, de etica si de morala, acestia nu sunt, poate cu mici exeptii, dintre politicieni, dintre justitiari, din clasele institutiilor educationale.

Acestia sunt slujitorii lui Dumnezeu, lucratorii care schimba lumea.

Nu o sa pierd timpul insiruind aici lupii imbracati in piei de oaie si a caror meserie este comercializarea evangheliei dar o sa-mi iau tot timpul sa-I multumesc lui Dumnezeu pentru oameni ca Billy Graham, care in orice imprejurare, fie ca acorda un interviu la televiziune, fie ca sta de vorba cu presedintele Statelor Unite, intotdeauna declara cu curaj “asa vorbeste Domnul“. Mesajul sau a fost simplu, dar totdeauna puternic: Dunmezeu iubeste toti pacatosii, a murit pentru ei prin Isus Hristos, iar mantuirea se capata numai prin credinta in jertfa lui Isus, si numai prin El.

Martin Luther King Jr., predicand impotriva legilor rasiste nedrepte, a pledat pentru schimbarea lor. Intr-o cuvantare inspirata de Duhul Sfint, care a fost dealtfel si ultima lui cuvantare, a zis: “…am fost pana in varful muntilor, am vazut Imparatia Promisa…ochii mei au vazut Gloria Domnului care vine…am o viziune…”. Moartea l-a impiedicat sa-si vada visul implinit, dar posteritatea este martora implinirii visului sau pana in cele mai mici amanunte.

Si astazi avem nevoie de oameni ai Lui Dumnezeu care sa-si atinteasca privile catre varful muntilor, care sa aiba viziuni si visuri de la Dumnezeu, care sa faca sa tremure natiunea si lumea, care sa aduca trezire spirituala si pocainta intre oameni.

Fiecare generatie are provocarea si lupta ei, de aceea este nevoie ca fiecare generatie sa aiba si luptatorii si eroi ei.

va urma…..Amprenta Lui Dumnezeu

Toti au fost oameni ai Credintei

continuare la Slujitorul adevarat….(4)

Evidentele istorice arata aceasta. Toti acesti eroi ca si alti lideri ai acestei natiuni au proclamat public credinta lor puternica in Dumnezeu si in Isus Hristos.

Fiecare sesiune a Congresului incepea cu rugaciunea unui capelan platit din bani publici incepind din 1789. Cinzeci si doi din cei cinzeci si cinci de membri fondatori ai Constitutiei Americane erau membrii bisericilor formate de primii emigranti.  Primul judecator al Tribunalului Suprem, John Jay a declarat: “Americanii ar trebui sa aleaga, de preferinta, crestinii ca si conducatori la orice nivel”.

Vocea crestinilor este tot mai inceata in societatea de astazi, chiar daca si acum mai sunt inca barbati si femei care refuza sa-si indoaie genunchii in fata umanismului si in fata asa zisei corectitudini politice.

Acesti eroi au ales mai degraba sa moara pentru convingerile lor, pentru o natiune libera, crestina, unde crestinii pot sa-L slujeasca pe Dumnezeu fara nici o restrictie din partea guvernului. Au ales sa stea in picioare si cu curaj sa proclame apartenenta lor catre Hristos si natiunea americana sa fie oficial proclamata sub Dumnezeu. Au ales sa inscrie aceasta credinta pe banii lor ca sa fie martori in toata lumea: “In Dumnezeu ne incredem”.

Pe frontspiciul monumentului lui Washington in capitala americana scrie in latina “Laus Deo”, ceea ce inseamna “Laudat sa fie Domnul”. Atatea dovezi se pot enumera spre a arata ca America a pornit ca o natiune sub Dumnezeu.

Slujitorii adevarati au facut aceasta posibil. Acum e nevoie de slujitori la fel de adevarati pentru a fi pastrate toate aceste binecuvantari.

America este sanctuarul lumii intregi. Indiferent de credinta sau religiunea fiecaruia, toti sunt bine primiti pe acest pamant al fagaduintei. Numai credinta crestina a facut ca aceasta sa se intample.

In apele portului New York se inalta falnic frumoasa Statuie a Libertatii cu cei cinzeci de metri inaltime. Numita si “Mama celor exilati”, ii intampina pe toti noi venitii cu inscriptia: “ Da-mi oboseala ta, saracia ta, rasufla acum liber….trimite catre mine toate lipsurile si neimplinirile tale….iar eu te voi calauzi in urma trecerii portii mele de aur.” Dar acum acest mesaj de bun venit este tradat de multi. Pe cand inca se bucura de privilegiile reprezentate de aceasta inscriptie,  tot mai multi ne fura libertatea castigata de parintii nostrii cu viata lor.

Incet dar sigur America este astazi tot mai indepartata de credinta si libertate. Mai rau, apatia si plictiseala castiga tot mai mult teren.

va urma….LIBERTATEA SUB ASEDIU

Slujitorul adevarat…(4)

continuare de la Slujitorul adevarat…(3)

CAPITOLUL 1

Intr-una din zile am primit un e-mail si am fost foarte adanc miscat in inima mea cand am citit ce au patit semnatarii Constitutiei acestei natiuni. Autorul original al acestui e-mail este necunoscut, dar mi-am luat libertatea de a-l impartasii cu voi pentru a putea demonstra un principiu in cele ce urmeaza.

Barbati si femei au venit in Statele Unite uitandu-se dupa libertatea religioasa si beneficiile unei lumi noi, in proces de dezvoltare. Cu toate acestea, colonialismul britanic inca ii apasa pe primii veniti. Aceasta lume noua avea nevoie acum de oameni, barbati si femei, care sa paseasca inainte si sa conduca in incercarea de a arunca jugul colonialismului si sa de-a nastere unei natiuni noi, libere. O noua natiune avea nevoie de oameni care sa doreasca schimbarea, oameni care puteau sa faca diferenta pentru ei si pentru cei din jurul lor. Acei oameni au aparut si urmau sa plateasca un pret urias pentru libertatea de care ne bucuram acum si pe care nu o pretuim indeajuns uneori. Sacrificiul acestor semnatari ai Constitutiei este numai inceputul unui sir intreg de sacrificii.

Britanicii l-au arestat si inchis pe Richard Stokton ca tradator numai pentru ca a indraznit sa semneze Declaratia de Independenta. Casele altor doisprezece semnatari au fost arse din temelii. Copiii a doi dintre ei au murit in timpul razboiului de independenta iar copiii altor doi au fost capturati si luati prizioneri de catre armatele britanice. Saptesprezece semnatari au luptat in razboi si unii au fost raniti grav. Multi au avut locuintele pradate si distruse. Altii au fost luati prizioneri in timpul luptelor.

Acesti semnatari nu au fost oameni de rand; au fost educati, unii bogati, avocati si juristi, fermieri si proprietari de plantatii, comercianti. Cu toate ca pozitia lor sociala era una confortabila ei si-au luat riscul libertatii pentru semenii lor, fiind constienti ca britanicii ii vor urmarii ca tradatori.

Semnand Declaratia de Independenta ei stiau ca pun totul la risc, pe linia de bataie.

Plantatorul si comerciantul Carter Braxton din Virginia a pierdut toate corabiile, fiind luate de britanici. Dupa razboi, a pierdut si ce a mai ramas si niciodata nu a mai revenit la ce a fost.

Thomas McKean a fost urmarit de britanici constant, ascunzindu-se impreuna cu familia lui pentru tot restul vietii. A facut parte o perioada din Congres unde a lucrat fara salar.

Semnatarii George Clymer, William Ellery, Button Gwinnett, Lyman Hall, Thomas Heyward, Arthur Middleton, Edward Rutledge si George Walton au avut proprietatile distruse de vandali sau soldatii britanici.

Dupa declaratiile urmasilor lui Thomas Nelson Jr., generalul britanic Cornwallis a folosit casa lui Nelson ca si cartier general al armatei. Cand generalul George Washington a deschis focul impotriva britanicilor casa lui Nelson a fost distrusa iar el a murit falimentat.

Casa lui Francis Lewis a fost deasemenea distrusa iar sotia lui a fost  inchisa, unde a si murit in scurt timp dupa arest.

John Hart a fost indepartat de la patul sotiei muribunde si cei treisprezece copii au fost nevoiti sa fuga, sa-si salveze viata. Cand a fost eliberat si s-a intors acasa, sotia lui murise si copiii au fost dati disparuti pentru totdeauna.

LIBERTATEA COSTA. Acesti oameni au renuntat la totul pentru o cauza sublima: la toata avutia, la pozitiile care le aveau, la toate posesiunile si nu in ultimul rind, la familiile lor si chiar la viata lor (in cele mai multe din cazuri).

va urma……Toti au fost oameni ai credintei

Slujitorul adevarat…(3)

continuare de la Slujitorul adevarat…(2)

INTRODUCERE

     Mesajul acestei carti este rezultatul pregatirii unei predici despre slujitorii Evangheliei lui Hristos Isus. Dupa timpul petrecut in rugaciune pentru aceasta, dupa cercetarea subiectului atat biblic cat si istoric, Duhul Sfant a inceput sa planteze adanc in inima mea acest mesaj.

Cred din toata inima ca Dumnezeu mi-a revelat ca slujitorul adevarat este canalul prin care Dumnezeu poate schimba lumea si El va face aceasta. Sunt profund convins ca slujitorul Lui Dumnezeu trebuie sa fie cu adevarat cel ce face diferenta in lumea noastra. El trebuie cu adevarat sa cunoasca menirea la care a fost chemat, sa nu se relaxeze intr-o zona confortabila si sa nu trateze lucrarea de slujire ca pe o meserie oarecare.

Noi, slujitorii crestini, niciodata dar niciodata nu trebuie sa privim Slujirea ca pe o ocupatie. Cand incepem sa privim mai mult la cariera decat la chemare, cand cautam posibilitatea de a face bani mai mult decat dorinta de a intoarce sufletele oamenilor spre Dumnezeu, cand incepe sa ne intereseze mai mult ce facem decat ceea ce suntem, atunci am pierdut abilitatea de a mai face diferenta in jurul nostru.

Nu-i nici un secret ca America, si nu numai, sta in fata unei provocari imense. Abandonarea standardului moralitatii, multimea familiilor distruse de divort, declinul familiei ca valoare traditionala, biblica, (casatoria intre un barbat si o femeie), tragedia copiiilor ucisi prin avort, acceptarea in mod public si deschis a homosexualitatii si a imoralitatii sexuale, cresterea violentei si a crimei, continua goana in incercarea guvernului de a confisca drepturile individului, eroziunea constanta a drepturilor religioase si multe alte ca acestea sunt o atentionare clara despre pericolul la care este supusa Biserica crestina cat si natiunea noastra.

Unde sunt adevaratii lucratori, cei care ar trebui sa faca diferenta, sa schimbe lumea de langa ei?

Slujitorul adevarat este vocea singuratica in pustiul lumii care striga impotriva pacatului chemand comunitatea locala, sau orasele, satele, chiar intreaga tara, ca natiune, la pocainta.

Slujitorul adevarat este luptatorul care conduce daramarea legaturilor diavolului pe pamint intre oameni.

Slujitorul adevarat este mediatorul inlantuit de altarul rugaciunii tinand strans coarnele altarului pana cand Dumnezeu este miscat de pe tronul Sau ca sa aduca dreptate celor napastuiti, neglijati, sotiiilor si copiiior abandonati de sotii si tatii lor.

Slujitorul adevarat este pastorul care sta in spartura sa inchida orice loc cat de mic pe unde ar putea sa patrunda lupul la oile date in grija.

Slujitorul adevarat este acel perseverent care atunci cand toti cedeaza in fata esecului el refuza sa se dea infrant si continua lupta pentru recuperarea fiecaruia pana reuseste.

Slujitorul adevarat este acel care atunci cand presiunea societatii face lasi din curajosi, cand politicienii si oficialitatile alese indeparteaza drepturile si privilegiile libertatii care au fost promulgate de inaintasii nostri paseste inainte si cu voce clara si cu convingere puternica declara nu ceea ce ar vrea oamenii sa auda ci ceea ce “spune Cuvantul Domnului”.

Slujitorul adevarat este acel care atunci cand este tradat, persecutat, torturat, cand sta in fata mortii, poate spune ca Iov “Eu stiu ca Rascumparatorul meu traieste”; poate spune ca Pavel “ Am pastrat credinta” si “ Stiu in cine am crezut”; poate spune ca John Osteen care, cu citeva minute inaintea mortii, sprijinit pe un cot si cu cealalta mana ridicata spre cer declara “Indurarea lui tine pe veci”.

Slujitorul adevarat este acel care sta intre pacatos si poarta iadului.

Slujitorul adevarat schimba directia natiunilor si cursul istoriei umane.

Slujitorul adevarat este alegerea lui Dumnezeu, este acel om plin de Duhul Sfint pregatit sa faca diferenta in lume.

Da, Dumnezeu se uita pentru acesti oameni care pot face diferenta.

Dumnezeu se uita dupa oamenii care vor sa stea in spartura, care sunt gata pentru orice sacrificiu si care nu privesc slujirea ca o afacere sau ca o rutina.

Dumnezeu nu se uita dupa oameni necalificati ci dupa acei care stiu sa riste pentru El.

Dumnezeu nu se uita dupa oamenii care cauta confortul social ci dupa acei indrazneti in orice imprejurare.

Dumnezeu nu se uita dupa oamenii care doar controleaza de unde bate vantul ci dupa acei care stiu sa stea in picioare in orice circumstanta, impotriva tuturor consecintelor.

Astazi, cine esti tu cu adevarat? Esti tu slujitorul dupa care se uita Dumnezeu, care raspunde chemarii Lui Dumnezeu? Impreuna haidem sa analizam cine sunt slujitorii adevarati, chemati de Dumnezeu, si cum si de ce slujitorii adevarati trebuie sa fie acei care schimba lumea, care fac diferenta in jurul lor.

va urma…..Capitolul 1   “Slujitorul adevarat”

Slujitorul adevarat…(2)

…continuare de la Slujitorul adevarat…(1)

CUVANT INAINTE

     Viata este foarte pretioasa. Viata noastra ar trebui traita din plin in Hristos si in fiecare zi sa multumim pentru aceasta. Chiar daca cerul este senin sau acoperit de nori, chiar daca ploua ori ninge si este frig sau razele stralucitoare ale soarelui ne parjolesc pielea, trebuie sa realizam ca viata este frumoasa, chiar atragatoare.

De ce o zi de furtuna sau numai innourata poate fi fermecatoare? Din cauza ca tu personal poti sa o traiesti, esti inca in viata. Viata este cadoul Lui Dumnezeu pentru noi. Dumnezeu a creat omul si i-a suflat duh de viata in nari. Omul este creatia Lui Dumnezeu facut dupa chipul si asemanarea Sa si care a primit viata care merge in eternitate.

Atitudinea noastra de zi cu zi dovedeste cum privim viata. In loc sa luam lucrurile neimportante prea in serios, ar trebui sa ridem de ele si de efectul lor in viata noastra sau in jurul nostru.

Am casa mea dar casa nu ma are pe mine! Am masina mea dar masina nu ma are pe mine! Toate posesiunile mele sunt pentru a ma ajuta si nu ca sa ma stapaneasca. Isus Hristos este Stapanul meu!!!

Daca sotia mea, sau fiul meu, sau fiica mea, sau oricare din cei trei nepoti ai mei ar face o greseala cat de important este aceasta pentru mine? Este poate aceasta greseala mai mare decat valoarea lor ca familie pentru mine?

Deasemenea trebuie sa intelegem diferenta in a ne face un renume sau a schimba in bine lucrurile din jurul nostru. Actiunile noastre aduc beneficii sau distrug lumea de linga noi.

Iuda sau Benedict Arnold si-au facut un nume prin tradarile lor. Adolf Hitler, Osama bin Laden, Saddam Hussein au demonstrat cat de josnica si depravata poate ajunge natura si caracterul omului.

Concluzionand: ca persoana, contribui sau distrugi? Ca persoana, faci lumea de linga tine mai buna sau mai rea? Cum se simt oamenii de langa tine ca te cunosc? Sunt mai buni sau mai putin buni? Dai speranta, atingi sufletele oamenilor, incurajezi oamenii sa se ridice deasupra lor insusi sau ii faci sa se simta mici in ochii lor? Ai ridicat vreodata pe cineva cazut, incurajandu-l sa mai incerce odata? Ai investit timp in viata vreunui tanar sau tanara, ajutandu-I sa nu faca aceleasi greseli pe care le-ai facut tu ca tanar? Ai incercat cu adevarat sa tragi o linie de demarcatie in viata ta care sa aduca un zambet pe fata Lui Hristos? Ai incercat sa aduci multumiri jertfei Lui Christos sacrificandu-te pe tine insuti pentru cineva de langa tine?

Lumea ne demonstreaza ca cei care traiesc numai pentru ei insusi sunt cei mai mizerabili oameni. Oamenii care niciodata nu contribuie la perfectionarea celor de langa ei se fura singuri de cele mai mari rasplatiri pe care le poate oferi viata.

Este foarte important ca in viata noastra scurta ca un lat de mana, ca un abur care trece, sa influentam pozitiv pe altii. Ar trebui sa facem din aceasta un stil de viata, slujind pe Dumnezeu si semenii nostrii si in felul acesta am transmite o mostenire cu adevarat crestineasca urmasilor nostri.

Cum este posibil ca atatia oameni sa traiasca aceasta viata fara sa incerce sa atinga un tel cu adevarat sublim?

John Chapman a traversat toata salbatacia vestului Americii plantand meri roditori timp de aproare 50 de ani. Numele lui original a fost uitat de cei mai multi, dar aproape toti americanii cunosc istoria lui Ionel Plantatorul de Meri (in engleza, Johnny Appleseed…nota traducatorului). Multi dintre pomii saditi de el produc fructe si in zilele noastre.

Jonas Salk a inventat vaccinul polio care salveaza viata la nenumarati copii.

Benjamin Franklyn a inventat ochelarii, aragazul, a perfectionat kilometrajul, si a facut o serie de studii avansate in domeniul electricitatii, culminand cu inventia paratrasnetului.

Inventatorii, descoperitorii, oamenii de stiinta, cercetatorii, visatorii, vizionarii, toti acestia si nu numai au avut un singur scop: sa aduca ceva nou si bun omenirii, folositor, ceva deosebit, cu insemnatate adavarata.

Nu toti pot sa faca acestea si poate nici tu, dar sunt sigur ca si tu poti atinge vieti, iar vietile atinse de tine vor atinge alte vieti, si tot asa pana cand vor fi atinse si cerul si iadul, pentruca fiecare om de pe pamint are abilitatea si puterea sa influienteze cerul, dar si iadul. Din care categorie faci tu parte?

Vrei cu adevarat ca viata ta sa produca ceva in urma, sau doar sa traiesti pentru tine insuti?

Daca esti jucator de baseball urmareste homerun (cind se inscrie in sportul national American…nota traducatorului).

Daca esti jucator de football american gandeste-te la eseu.

Daca esti compozitor scrie o partitura muzicala care fiecare om ar dori sa o cinte.

Daca esti doctor cauta medicamentul pentru diabet sau cancer.

Daca esti pictor fa o piesa adevarata de arta.

Daca esti autor scrie cea mai buna carte posibila.

DAR DACA ESTI PREDICATOR, SLUJITOR A LUI DUMNEZEU, PREDICA CUVANTUL LUI DUMNEZEU PRIN DUHUL SFANT CU ATITA PASIUNE, PUTERE, ZEL, INCAT SA TOPESTI FIECARE INIMA DE GHIATA CAT AR FI EA DE NECREDINCIOASA SI DE TARE CA PIATRA, PREDICA CU ATATA DORINTA SINCERA INCAT SA PROVOCI TREZIREA LUMII INTREGI LA ADEVAR.

Dar daca nu poti face un homerun? Nu-i nici o problema, alearga pana la intaia baza..

Dar daca nu poti sa marchezi un eseu? Atunci incearca macar sa iti impiedici adversarul din teren sa marcheze el.

Dar daca nu poti compune o melodie dorita de fiecare? Nu-i nimic, compune si canta tu singur ceea ce ai compus.

Inca nu ai descoperit medicamentul necesar? Continua sa cercetezi.

Inca nu ti-a iesit piesa de arta? Continua sa pictezi.

Inca nu ai gasit titlul cartii visate? Continua sa scrii.

CAT DESPRE PREDICATOR?…CONTINUA SI PREDICA FARA SA CAUTI TU REZULTATELE, FARA SA TE INTERESEZE CINE E IN FATA TA, FARA SA-TI PESE UNDE TE TRIMITE DUMNEZEU. FII MULTUMITOR CACI AI MAREA ONOARE DE-A VORBI CUVANTUL LUI DUMNEZEU PENTRU GLORIA SA.

Lucreaza cu ardoare sa schimbi lumea daca e posibil. Cu aceasi ardoare lucreaza sa schimbi lumea de linga tine daca numai atat iti cere Dumnezeu. Cu aceasi pasiune lucreaza si atunci cand Dumnezeu vrea sa te foloseasca pentru schimbarea unui singur suflet daca asa vrea El.

     Important e sa fii slujitorul adevarat, slujitorul care schimba, slujitorul care face diferenta in jurul sau.

                                               Robert White

                                            Oxford, Alabama

va urma…….Slujitorul  adevarat…(3)  : Introducere

Slujitorul adevarat… (1)

     In ultima vreme datorita multor factori pozitia slujitorilor Lui Dumnezeu si in Statele Unite cat si in Romania a fost destul de afectata dar si atacata pe multiple fronturi. Unele pe buna masura, altele subiectiv, dar au tinut capul de afis al news-ului multa vreme. Tot in acelasi timp, coincidential, am lucrat la traducerea unei carti din limba engleza, scrisa de prietenul meu pastorul Dr.Robert White. Cu ajutorul lui Dumnezeu aceasta lucrare se apropie de sfarsit.  Cred ca aceasta carte este un mesaj care trebuie citit de orice slujitor al Domnului, indiferent de pozitia pe care o are in Biserica,trupul Lui Hristos, cat si in biserica, organizatia locala.

     Avand in vedere ca pana la publicarea ei, posibil la Conventia Bisericilor Penticostale din SUA si Canada in  Seattle, mai este timp, voi incerca sa transcriu pe acest blog portiuni din capitolele cartii.

     Daca unele lucruri vi se par interesante si de bun augur sa fie repostate pe alte bloguri, pe Facebook, pe buletine locale sau chiar pe scrisori personale adresate pastorilor si liderilor vostri, puteti face aceasta dar numai amintind sursa: “Slujitorul Adevarat, Slujitorul care Schimba Lumea” de Robert White.

     Aceasta cerinta va fi valabila pe toata durata publicarii fragmentelor din carte pe acest post, pana la lansarea oficiala a cartii; dupa aceea va intra in vigoare regulamentul de Copyright.

DEDICATIE:

SLUJITORILOR LUI DUMNEZEU 

     Aceasta carte nu este dedicata asa zisilor “slujitori crestini” care se “joaca” de-a slujba, dar care in realitate nu sunt altceva decat lupi rapitori, imbracati in piei de oaie; acelor angajati care fug la primul pericol sau prima amenintare; acelor atinsi de boala renumelui personal; acelor lacomi care fac din evanghelie afacere si moneda de schimb; acelor abuzatori care folosesc mesajul Lui Christos pentru a transforma bisericile crestine in cluburi; acelor care se ridica la amvoane si declara “Asa vorbeste Domnul” chiar si atunci cand Domnul nu spune nimic; acelor care in loc sa arate, ascund mesajul Imparatiei Lui Christos de cautatorii sinceri; acelor slujitori plini de mandrie, care se pun pe ei insusi deasupra ingerilor.

     Dimpotriva, aceasta carte este dedicata tuturor slujitorilor sinceri, constiinciosi, care s-au intilnit personal cu Dumnezeu, si in urma intalnirii nu au ramas la fel, ci au fost ei in primul rand transformati; acelor care propovaduiesc evanghelia si cand sunt bani si cand nu sunt; acelor dedicati si care viata lor personala nu mai conteaza; a celor care isi duc responsabilitatile cu frica si cutremur ca nu cumva sa iasa din voia lui Dumnezeu; acelor care plang intre holul bisericii si amvon si se roaga pentru cei care nu mai pot ei insusi sa planga sau sa se roage; acelor care se lupta cu flacarile, sa scoata chiar din foc pe cei in pericol de-a ajunge in focul vesnic al iadului; acelor mai multi care fac slujba neapreciati de oameni, dar care inteleg ca pentru toate exista un pret; acelor care se bucura cunoscand puterea Lui Dumnezeu, care simt prezenta Lui Dumnezeu, care experimenteaza ungerea Lui Dumnezeu, si care privesc spre rezultatele muncii lor ca venind din partea Lui Dumnezeu si nu a omului.

           Aceasta carte este dedicata acelor oameni speciali, care Il cunosc pe Dumnezeu si apartin Lui Dumnezeu

              Ei sunt adevaratii eroi ai acestei tari si ai tarilor unde mesajul Lui Christos este predicat cu adevarat si trait.

     Ei sunt Slujitorii Adevarati. Ei sunt acei care cu adevarat schimba lumea in jurul lor.

In curand…..”Cuvant Inainte”