Publicat de Nicolae Geanta Miercuri 25 Aprilie 2012

Luni, în Intercity de Oradea, o controloare drăguţă m-a întrebat curioasă de ce subliniez pe carte. I-am spus că aleg muniţie. O oră mai târziu, a revenit, s-a aşezat în faţa mea pe banchetă, a deschis porhartul de „naş” şi zâmbind, mi-a vârât sub nas un volum de religii orientale. „Şi eu caut spiritualitatea”, mi-a şuşotit încântată. „Ştiu de ce citiţi religii chinezeşti”, i-am replicat de i-am dilatat pupilele. „Pentru că v-au dezamăgit creştinii”, am punctat. 

N-a infirmat. Apoi a început să elogieze liniştea adusă de filosofiile tibetane: „Mă-nvaţă să trăiesc frumos”. „Aşa o fi, am asigurat-o, însă aceste religii sunt un fel de puşti cu gloanţe oarbe. Apeşi pe trăgaci, fac bubuitură, scot fum, au recul, sar cartuşele pe jos. Dar esenţialul lipseşte: ţinta rămâne neatinsă! Pe când Evanghelia lui Hristos doboară ţintele semeţe”. I-am spus că nu doar budismul, hinduismul, confucianismul, yoga sau islamul, trag gloanţe oarbe. Nici religiile tradiţionale – catolicismul şi ortodoxia, şi nici protestantismul, nu nimeresc ţinta cel mai ades.

Religia cu gloanţe oarbe e atunci când umblăm cu cuţitul la cizmă şi cu cruciuliţa la gât, când am întinat patul înainte de căsătorie, dar slujitorii cultici ne pun indiferenţi cununa pe cap, când copiatul la şcoală e ceva normal, când „avem voie” să divorţăm, să avortăm, să curvim, iar biserica nu ia nici o măsură împotrivă-ne. E atunci când 12 ani ni s-a predicat religia în şcoală, şi nu ne-a atins nici măcar odată inimile. 

Religia cu gloanţe oarbe e în noaptea de Înviere, când ţinem lumânarea în mână şi pachetul de Kent în buzunar la spate. Apoi a doua zi la 7,00, luăm anafură, şi la 12 dansăm manele. E atunci când avem icoana Domnului Isus atârnată de perete, iar sub ea, sudează dracu’ din televizor!
Religia cu gloanţe oarbe e atunci când duminica tinerii cântă în corul bisericii, dar sâmbăta au fost la discotecă. E atunci când sticla de bere nu ne mustră cugetul dalmaţian. Sau când trece farfuria la colectă şi punem 1 leu de hârtie, deşi avem portofelul burduşit cu bancnote de-o sută.

Religia cu gloanţe oarbe e atunci când citim Biblia şi facem ce ne trece prin cap, ce dorim. Când spunem că suntem creştini dar nu ştim nici o rugăciune, nici un verset. E atunci când ne chinuim să nu mănâncăm „de dulce”, dar fumăm, când carnea de porc e păcat dar concubinajul e acceptat, când se face fanatism din sabat dar biserica a devenit un yaht de croazieră, nu o corabie de salvare!

Religia cu gloanţe oarbe, e atunci când ani de zile se predică de la amvon, sau din altarul bisericii, şi nu se pocăieşte nimeni! Nu e rod. Adică dăm predici de îmbălsămat un mort, ar spune Reinhard Bonnke.

Religiile orientale, sau confesiunile creştine, sunt gloanţe oarbe atunci când nu ucid păcatul. Au adepţi dar n-au închinători în adevăr, au clădiri dar n-au foc viu pe altare.

Dacă într-un conflict armat, glonţul omoară pe cel lovit, gloanţele lui Dumnezeu aduc viaţă acelor ce-i atinge! Interesant, Domnul e bun lunetist!

http://nicolaegeanta.blogspot.com/2012/04/religie-cu-gloante-oarbe.html