By pasareaphoenixremixed, on April 28, 2012
Acest post a fost scris în data de 19 iunie 2011. Nu am găsit momentul propice pentru a-l publica. Nu cred că circumstanţele de acum ar fi mai prielnice, dar nici nu cred că mai are rost să treacă jumătate de an sau mai mult timp. Textul reprezintă cîteva dintre convingerile mele sedimentate de-a lungul anilor în ceea ce priveşte biserica baptistă. Plec de la premisa că în ultimii 22 de ani Biserica Baptistă din România nu a crescut în mod proporţional cu cît s-a investit în ea, creşterea fiind nesemnificativă în comparaţie cu perioada dinainte de 1990.
În urmă cu ceva timp îmi exprimam nedumerirea faţă de atitudinea unor fraţi consternaţi de faptul că unele Biserici baptiste de la ţară erau în pragul dispariţiei, avînd cîte trei-patru credincioşi octogenari şi atît. Mă întrebam atunci ce fel de Biserici au fost acelea şi ce se făcea, ce se întîmpla acolo. Între timp am avut o altă serie de postări în care încercam să dau glas faptului că nu trebuie să se confunde Biserica, trupul lui Cristos cu clădirea în care se întruneşte pentru cîteva ore pe săptămînă această Biserică. Deasemenea am încercat să ridic unele semne de întrebare cu privire la formalele întruniri baptiste care în loc să ia în dezbatere marile probleme cu care se confruntă Biserica şi societatea, se limitează de cele mai multe ori la alegeri din patru în patru ani, lăsînd lucrurile la voia întîmplării, adică neschimbate. Dacă ar fi să pun împreună aceste frămîntări, cred că aş putea să le comasez în cîteva rînduri pe care vreu să mi le exprim cît mai tranşant şi deschis.
Azi am auzit că în judeţul Arad se închid două biserici baptiste, ceea ce m-a făcut să mă gîndesc la o reformulare a unuia dintre versetele Noului Testament, după cum arată titlul acestei postări. Care ar fi explicaţiile pentru o astfel de stare de fapt? În principal cred că sunt patru mari probleme cu care se confruntă Biserica Baptistă din România:
1. Biserica Baptistă din România a abandonat principiul ucenicizării, accentul fiind pus pe mărirea numărului de enoriaşi, ce nu au trecut printr-un proces de ucenicizare.
Enoriaşii baptişti nu au deveni creştini maturi capabili să ia decizii personale de mare importanţă spirituală. Ei nu sunt încă capabili să perpetueze procesul transmiterii Evangheliei şi să facă ucenici.
Înainte de 1990 făceam parte dintr-un grup în care primii ucenici ai Navigatorilor au schimbat multe, prioritatea grupului fiind procesul de ucenicizare. Se făcea studiu biblic, se dădea socoteală de cum îţi trăiai viaţa, se vizitau biserici, ocazional existau întruniri în grupuri pe diverse subiecte, se predica, se evangheliza, se discuta cu “lumea”, se acorda ajutor, se citeau cărţi împreună, se împărţeau riscurile. În biserică apăruse un suflu nou, lucrurile nu se întîmplau la întîmplare. Cu toate acestea în ziua de azi această Biserică este tot mai neimplicată, tot mai pustie.
2. Biserica Baptistă din România s-a angajat într-un proces extensiv de educaţie a credincioşilor săi care nu are legătură cu procesul de ucenicizare întreprins de Domnul Isus Cristos, ci cu scoaterea pe bandă rulantă a unor credincioşi neimplicaţi şi obedienţi şi a unor pastori care să ocupe amvoanele unor clădiri care poartă numele de biserică.
La scurt timp după revoluţie existau atât de puţini pastori, încît la un moment dat unui pastor îi reveneau chiar şase biserici. Pentru a lichida această situaţie cele două instituţii baptiste de învăţămînt superio, una din Bucureşti şi alta din Oradea au început să scoată tot mai mulţi absolvenţi în pastorală, fiind posibil şi învăţămîntul la fără frecvenţă (f.f.). Din 1994 pînă în prezent (n.a. 2011) au apărut 18 noi generaţii de pastori, absolvenţi de litere, asistenţă socială, muzică şi (cîteva de) didactică. Din nefericire aceştia nu au fost educaţi în spiritul ucenicizării întreprinse de Cristos şi foarte puţin în cel al misionarismului. Ca urmare, absolvenţii secţiilor duble (teologie-litere, muzică, asistenţă, didactică) nu şi-au adus aportul în primenirea Bisericii, ci au devenit în mare parte “consumatori şi producători de programe” ecleziale.
Acei “lucrători”, absolvenţii de teologie pastorală mult aşteptaţi au apărut, dar impactul lor a fost neglijabil sau aproape nul, datorită faptului că între aceştia şi procesul natural, biblic, de ucenicizare, nu a existat o simbioză benefică pentru biserică. În schimb ei s-au dedicat activităţii pompieristice de rezolvare a problemelor ce ţin de rutina Bisericii. Din această cauză, cu toate că erau tot mai mulţi lucrătorii, impactul acestora la ţintă a fost neglijabil pentru că majoritatea lor nu s-a au devenit acei lucrători de care pomenea Isus.
3. Biserica Baptistă din România a pus accentul pe tradiţia sa, pe alianţele cu alte biserici din străinătate şi pe multiplicarea de literatură de factură creştină care nu a avut prea mare legătură cu specificul naţional, cultural, social al poporului român, aducînd şi promovînd tipare ce i-au îndepărtat mai degrabă decît i-a apropiat pe cei care ar fi dorit să ducă o viaţă spirituală în ascultare de Domnul şi de Cuvînt.
Manualul clasic al creştinismului pe înţelesul tuturor, Scriptura, a fost înlocuită cu false reţete de succes. De la “Evanghelizere masivă” la zecile de cărţi, majoritatea de factură americană, împreună cu misionari coreeni, americani, germani, britanici, infuzia de materiale şi metode străine nu au avut efectul scontat, astfel că în ciuda importului de lucrători şi a unui “seceriş mare”, acesta a devenit tot mai mic, astfel că Biserica Baptistă din România se micşorează pe zi ce trece. Cu excepţii minime teologia baptistă nu a intrat în dialog cu teologiile ortodoxe, catolice sau luterane şi reformate, astfel că absenţa dezbaterii teologice Bisericile nu a cauzat explozia Bisericii, ci impolzia ei, aceasta fiind preocupată mai ales de apărarea propiilor ziduri şi tradiţii, nu de transformarea în asemănarea lui Cristos sau de iniţierea unui dialog teologic.
4. Biserica Baptistă din România a devenit tot mai dependentă de cler, implicarea laicilor în vestirea Cuvîntului şi luarea deciziilor fiind neglijabilă.
Dacă Mărturisirea de credinţă baptistă susţine (în teorie) că baptiştii nu au cler acest lucru nu este adevărat (în practică). Există biserici în care cei ce predică sunt doar pastorul sau pastorii, el/ei impunînd luarea unor decizii vitale pentru Biserică. De cele mai multe ori pastorul nu locuieşte cu turma, nu a fost ales din biserica locală care i-a observat darul, integritatea şi dedicarea. El este absolventul unei forme superioare de învăţămînt, darul său de pastor nu a fost confirmat de-a lungul timpului în mod natural de biserică. Dimpotrivă, el a convins biserica printr-o campanie fulger că el este lucrătorul mult aşteptat pomenit de Isus. Pastorul profesionist domină Biserica baptistă astfel că acest tip de credincios specializat pe acest job este singurul care compune comitetul comunităţii baptiste locale, un lucru absolut anormal care în ciuda polarizării existente în grup lasă să se vadă o atitudine de castă vis-à-vis de restul credincioşilor.
Din această cauză s-a creat o prăpastie între baptistul de rînd şi pastorul care este privit în mod fals ca un alt tip de creştin, mai special, mai aproape de Domnul.
Publicat de: http://tinyurl.com/7rl4le8
veti mai afla si vorbe de duh ale unor varfuri si mai speciale ale lumii noastre evanghelice. Astfel, foarte de curand, am aflat o cugetare a unuia dintre cei care se plimba c-un mijloc de transport pe care ISUS sigur l-ar fi refuzat fiind prea special si pe care-l parcheaza anapoda (de parca ar fi singurul!) ; cugetarea spune, cica « din cand in cand, paduchele iese in frunte ! ». Din orice carare (pe stanga sau dreapta) o iei, tot injositor este rezultatul. Unii dintre noi suntem asemanati cu paduchii in comparatie cu fratii mai speciali .
ENCOURAGE by cornelilioi 